Vânzări - Viata Libera
Transcrição
Vânzări - Viata Libera
u ziarul de vineri gratuit grupului biologiei american şi oamenii secrete în domeniul rezultatelor cercetării Stickell (Ving moleculare. în computere Luther Newton), agentulşi Cu ajutorul geniului plină de graţie (Thandie Australia Rhames) şi a hoaţei (Tom Cruise), în goana sa spre e menită special Ethan Hunt e o ”misiune imposibilă”. Aceastaîn aplicare ca el să-şi pună Spania, îndeplineşt psihopat înainte să oprească un mai tânăr, de agent 007, ceva operaţiunea distructivă. fel alt ştie să se un Ethan Hunt este agil în aer ca pe pământ, care - un egal de duşmanul la fel de alert şi sigure pentru a elimina folosească de metode agilitate. alternează ritmuri ca inteligenţă şi , un montaj care cu unghiuri de Un joc al imaginaţiei în slow motion, gros-planuri şoc cu mişcarea şocante, diferite, imaginea ă eroii, cu deflagraţii John Woo. filmare care avantajeaz specifică stilului regizorului ale spaimei, o amprentă Misiune imposibilă 2 Vineri, 14 octombrie, ora 20:30 SUA, 2000, film de acţiune VIA`A plus Magazin descoperiţi o parl. Vă invităm să era im- principaGeorge Piştereanu, aşa cum este să fluier, fluier”, „Eu când vreau captiveze. Săptămâna te din 24 nu te el...... face parte din tânăra Amănunte în pag eorge Piştereanu cu care România posibil săavut loc lansarea „Loverboy”, un generaţie de actori -l interpretând trecută a film în care George joacă rolul . Privindu se poate mândri Silviu în lungmetrajul al doilea agentul dintre şi rău devine urmărirea cu vânzarea rolul puşcăriaşului Lupta dintre bine care se ocupă 20 pagini, 1,5 Lei ONDAT & Program TV G 13 Octombrie 2011 ; LIBER_ g a l a ţ i ® r o m â n i a COTIDIAN INDEPENDENT www.viata‑libera.ro Publicaţie ce beneficiază de rezultate de audienţă conform Studiului Naţional de Audienţă măsurate în perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2011 Valuta ”SUFERIM DE CANCER ADMINISTRATIV” 4,3217 lei 3,1330 lei 6o 15o Galaþi] Vreme instabilă "V foto Bogdan Codrescu Meteo [email protected] Euro Dolar Interior Eveniment/3 Lupta cu un destin potrivnic Singurul nevăzător gălăţean cu afacere proprie Oţelul revoluţionează ticketingul iPhone, 'ai pe stadion! Posesorii de smart-phoneuri vor putea intra pe arena din Ţiglina III fără biletul de hârtie, doar afişând telefonul la fotocelula de la poartă, iniţiativă fără precedent în sportul românesc. [ Cumpărate cu 1-3 euro de la nemţi şi vândute cu până la 80 de lei în România, unele anvelope de iarnă aduc cel mai bun „curs valutar” pentru băieţii care „fac” Germania Editorial Maria Mãndiþã Cristina Tcacenco, de la Galaţi Pe podium la Miss Bikini International O /20 AwardofExcellence Index bservator discernământ, doar pentru simplul motiv că fac parte din partide diferite. Din contră!, în fiecare cerc politic din ţara aceasta există o limită dintre duşmăniile politice şi adop‑ tarea unei atitudini de adversar. Din păcate, limita dintre cele două nu este trasată de vreo educaţie politică. Limita este trasată acolo unde se sfârşeşte afacerea unui politici‑ an şi începe afacerea celuilalt politician – un principiu de‑ mocratic tare atent respectat! Ceea ce încerc să spun este că există o singură situaţie în care unii politicieni români fac, într-adevăr, diferenţa dintre duşmani şi adversari: afa‑ cerile. Căci în afaceri nu este bine să ai duşmani, mai ales atunci când aceştia se află la putere, acolo unde banul public se împarte în lucrări edilitare… Şi cum, în ultimii 20 de ani, politicienii noştri au învăţat că nimic nu este permanent şi că pe funcţiile de conducere se perindă, din patru în patru ani, aceiaşi trişti actori (dar cu noi cuplete, numai bune de fermecat electoratul) ar fi de-a dreptul păgubos ca aceştia să se certe între ei! Rezultatul ar fi o sincopă în circuitul banilor publici în sistemul privat şi, până la urmă, o piedică pusă econo‑ miei locale sau chiar naţio‑ nale. De ace‑ ea probabil, asumându-şi, ipocrit, rolul de salvatori ai economiei naţionale, politicienii trec pes‑ te toate duşmăniile atunci când vine vorba despre business. Şi aşa, cu afacerile înfloritoare şi conştiinţele îndestulate de propriile imagini de salvatori ai naţiunii, politicienii înţeleg că duşmanii pot face rău poli‑ ticii în măsura în care politica duşmăniei nu face bine la por‑ tofele… Exerciţiu de imaginaţie urbanistică Galaţiul, fără garaje, dar cu o şosea suspendată P /8 Actualitate........................2 Mapamond..........................6 Varia................................9 Eveniment........................3,5 Sport.................................7 Medicină..........................10 Interviu.............................4 Politică..............................8 Publicitate....................11-17 olitică ”De cele mai multe ori ceea ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoaştem. Anatole France Interior Eveniment/3 Asistenţi maternali care nu-şi fac datoria Şi părinţii pot fi concediaţi Politică /8 Seniorul PNŢCD Ion Diaconescu a decedat Spargeri după spargeri Să „moare” duşmanii politici de necaz! AR [email protected] Maxime Eveniment/5 Eveniment/3 C † Aducerea moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor şi Agatonica Lecţie de viaţă, lăsată după moarte Cauciucuri de-o iarnă subiectele serioase sunt lăsate pe locurile al patrulea-al cincilea în favoarea cancanurilor de cinci minute în care un politician şi-a asortat sau nu şosetele cu batista, iar un altul şi-a schimbat amanta cu una mai în vârstă, la ce rezultate ne putem aştepta? Dar, într-adevăr, poate că nu ar trebui să generalizez şi să dau Cezarului ceea ce este al Cezarului: la Galaţi, ca peste tot în ţară, politicienii nu se duşmănesc, aşa, fără Sinaxar Lovit în cap de o schelă SH-uri mai proaste ca… SH-urile ând am auzit pentru prima oară discuţia despre cum un bun politician nu trebuie niciodată să confunde adversarii politici cu duşmanii politici, am spus că cel care a gândit aşa ceva a fost un om cu adevărat inteligent. Fraza aceasta – din păcate, mult prea des folosită de politicienii care, astfel, o golesc de adevăratul conţinut – am reîntâlnit-o acum, la moartea liderului ţărănist Ion Diaconescu. Dincolo de reacţiile oa‑ menilor politici la acest trist eveniment (declaraţii sforăitoare care parcă sunt înscrise la vreun concurs de vedete!), dincolo de luptele aprige care s-au re‑ activat în PNŢCD – dovadă că înţe‑ lepciunea nu îi atinge niciodată pe unii politicieni, indiferent de împrejurările vieţii - rămâne realitatea. Iar realitatea este că în politica noastră dâmboviţea‑ nă adversarii politici nu există. Precum într-o manea iefti‑ nă (scuzaţi-mi pleonasmul), politicienii din ziua de astăzi fac tot ce pot să le moară duşmanii (politici) de inimă rea! De aceea, în loc să asistăm la dezbateri de idei, la o competiţie de proiecte, noi suntem martorii penibilelor certuri minore şi personale dintre preşedintele partidului X cu cel al partidului Y. Iar insignifianţa certurilor – ce ar putea fi categorisite extrem de uşor la nivelul celor de mahala – dă, până la urmă, valoarea societăţii în care cu onor trăim cu toţii. Ştiu, nu ar trebui să generalizez, însă în situaţia în care COTIDIAN INDEPENDENT® marcă înregistrată auditat de Biroul Român de Audit al Tirajelor membru al Biroului Internaţional de Audit al Tirajelor Casca de protecţie salvatoare ] Funcţionar public de carieră şi întemeietor al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice de la Galaţi, prof. dr. Liviu Coman-Kund vorbeşte despre serviciul public ca despre un serviciu de onoare şi deplânge starea în care el a ajuns astăzi în România ] „Nepotismul, incompetenţa şi iresponsabilitatea, în prea multe funcţii publice, fac ravagii şi de vină este politizarea care sfidează bunul-simţ şi legea” ] Deşi respinge termenul „Bugetărescu”, căruia, susţine profesorul, i-am ataşat un sens peiorativ, Liviu Coman-Kund admite că problemele din administraţia publică semnalate de „Viaţa liberă” sunt reale Interviu /4 HI VA Cu toate că este nevăzător, încadrat în gradul II de invaliditate, Adrian Ionaşcu luptă din toate puterile ca îşi trăiască viaţa pe propriile picioare. Află din „Viata liberă” povestea reală a unui gălăţean care şi-a croit un trai normal, deşi viaţa nu i-a dat prea multe şanse. Sport/7 Adresa redacţiei: str. Domnească nr. 68 TEL 460 620, FAX 471 028 [email protected] ISSN 1221‑4914 74.000 de cititori zilnic " C George Piştereanu Joi România, Anul xxii, Nr. 6689 [email protected] TV lui “Viaţa liberă” foto Bogdan Codrescu „M-am documentat o lună întreagă pentru Loverboy“ PROGRAM Săptămâna 2011 14 - 20 octombrie agazin al cotidianu ] Supliment gratuit .L. eekend Varia /4 Agendă...........................18 Magazin..........................19 Observator......................20 Rechinu' şi locotenenţii lui, spaima gării Cătuşa Cazul Chauncey Amenzi la Giurgiu Spitalul Judeţean Giurgiu va fi amendat cu 35.000 de lei pentru neregulile în cazul lui Hardy Chauncey, cei doi medici de gardă de la unitate cu câte 3.000 de lei, Ambulanţa Giurgiu cu 15.000 de lei, iar medicul de gardă de pe ambulanţă cu 1.500 de lei. Baschetbalistul Hardy Chauncey a murit la Bucureşti după ce a fost transportat, târziu, de la Giurgiu. [ Actualitate Judeţul Botoşani Incident la un exerciţiu de tragere Un poliţist de frontieră din judeţul Botoşani s-a împuşcat în palmă, ieri, în timpul unui exerciţiu de tragere, el fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Viaţa bărbatului nu a fost pusă în pericol. Incidentul s-a petrecut în poligonul din localitatea Ripiceni. Poliţistul de frontieră rănit are 37 de ani şi lucrează în sistem de aproximativ şase ani. Joi, 13 Octombrie 2011 " 2 Români peste hotare Arestat în Italia Bugetarii, amânaţi până în 2016 Proiectul de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 71/2009 privind plata unor sume prevă zute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi sa lariale personalului din sectorul bugetar a fost votat cu 143 de voturi “pentru”, 108 “împotrivă” şi patru abţineri, de către plenul Camerei Deputaţilor, for decizio nal în acest caz. Marţi, deputaţii adoptaseră, pe articole, proiectul legislativ de aprobare a ordonanţei cu amendamentele care prelun gesc termenul de plată a drep turilor câştigate în justiţie de către bugetari până în 2016 şi modifică procentele anuale de returnare a sumelor respecti ve. Potrivit amendamentelor, “plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din secto rul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plăteşte 5 la sută din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10 la sută din valoarea titlului execu Decizie parlamentară toriu, în anul 2014 se plăteşte 25 la sută din valoarea titlului exe cutoriu, în anul 2015 plăteşte 25 la sută din valoarea titlului exe cutoriu, în 2016 se plăteşte 35 la sută din valoarea titlului execu toriu”. Această modificare a fost adusă în condiţiile în care OUG 71/2009 prevedea că sumele de venite executorii până la data de 31 decembrie 2009 erau plătite astfel: în anul 2010 - 34 la sută din valoarea titlului executoriu, în 2011- 33 la sută, în 2012 - 33 la sută. Contestaţie la Curtea Constituţională PSD a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională legea de aprobare a OUG 71/2009, considerând că încalcă prevederi ale Constituţiei, Codului Muncii, decizii ale Curţii Constituţionale. “Proiectul prevede eşalonarea plăţii pentru bugetarii care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive. Procurorul general al României a atras atenţia că pro iectul încalcă legea”, a susţinut liderul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa. "V Deputaţii au adoptat ieri actul normativ care prelungeşte până în 2016 acordarea drepturilor salariale pentru bugetarii care au obţinut în instanţă hotărâri definitive. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, în timp ce Camera Deputaţilor este for decizional. Social-democraţii au anunţat că vor contesta legea la Curtea Constituţională. „Democraţia a mai primit o lovitură” Federaţia Educaţiei Naţionale consideră că această amânare este o nouă imixtiune a clasei po litice în actul de justiţie. „Clasa po litică din România demonstrează încă o dată că este mai presus de lege. Nepunerea în execuţie a hotărârilor judecătoreşti demon strează că, atunci când interesele o cer, clasa politică ajută Guvernul să se derobeze de datoriile pe care le are faţă de salariaţi. Este încă o dovadă a iresponsabilităţii şi a nepăsării pe care o manifestă par lamentarii coaliţiei de guvernare faţă de cei care, lăsându-se păcă liţi de promisiunile lor, le-au asigu rat locurile actuale. Prin votul de astăzi, democraţia a mai primit o lovitură. Cu părere de rău am con statat că Parlamentul României a început să semene din ce în ce mai mult cu Marea Adunare Naţională. Sunt sigur că victime le acestui vot îşi vor lua revanşa la alegerile următoare. În condi ţiile în care nici de această dată instituţia Avocatului Poporului nu îşi va face datoria, vom sesiza forurile internaţionale”, a declarat Constantin Ciosu, preşedinte FEN. Comemorări de 23 august [ O altă zi oficială de comemorări va fi 21 decembrie Se cer soluţii concrete privind aderarea la Schengen Guvernul României şi cel al Bulgariei s-au reunit ieri, la Bucureşti, în prima şedinţă comună a celor două cabinete, pentru a discuta atât proiecte comune în energie, transporturi, agricultură, educaţie, mediu şi cultură, dar şi teme europene, precum aderarea celor două state la Spaţiul Schengen. Un deţinut român s-a sinucis într-o închi soare din sudul Italiei, spânzurându-se folo sind cordonul unui ha lat de baie, a informat Sindicatul Autonom al Poliţiei Penitenciare ita liene (SAPPE), denun ţând supraaglomerarea din închisorile italiene. Incidentul a avut loc marţi seara în penitenci arul din Castrovillari (regi unea Calabria). Românul avea 37 de ani. “O altă tragedie în penitenciare le supraaglomerate din Italia, unde gardienii re uşesc cu greu să menţină ordinea şi să verifice toţi deţinuţii, din cauza aglo meraţiei şi lipsei de per sonal”, se afirmă într-un comunicat. În regiunea Calabria sunt circa 1.000 de deţinuţi în plus faţă de numărul de locuri în închisori, totalul fiind de 3.200 de persoane, dintre care 800 de străini. Spre exemplu, în Penitenciarul din Castrovillari sunt 280 de deţinuţi şi doar 130 de locuri în celule. paginã realizatã de Monica Zanet [email protected] surse: Mediafax a fost deja adoptat de Senat. Deputaţii au respins, însă, două iniţiative legislative ale unor par lamentari PDL care vizau institui rea Zilei naţionale de Rugăciune, ca sărbătoare legală nelucrătoa re şi, respectiv, declararea zilei de 24 ianuarie ca sărbătoare na ţională legală. Acestea primiseră aviz negativ din partea comisiilor parlamentare de specialitate. LAZI Deţinutul sinucigaş Deputaţii au aprobat ieri ca ziua de 23 august să fie declara tă Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, iar 21 decembrie să fie Ziua Me moriei Victimelor Comunismului din România. Camera Deputaţilor a adoptat, cu 120 de voturi “pen tru”, 94 de voturi “împotrivă” şi opt abţineri, un proiect de lege în acest sens. Proiectul de lege Monica Zanet [email protected] Premierul Emil Boc şi omo logul său bulgar Boiko Borissov au cerut soluţii concrete pentru ca România şi Bulgaria să adere la Schengen conform meritelor şi nu cu reguli schimbate, ară tând totodată că celelalte state ar trebui să îşi apere graniţele la fel de bine ca autorităţile din Bucureşti şi Sofia. Solicitarea a fost formulată de premierul Emil Boc, la finalul şedinţei comune de guvern româno-bulgare, iar surse oficiale au declarat că o de claraţie comună pe această temă va fi susţinută de cei doi premi eri şi în faţa conducerii UE. La rândul său, Borissov a afirmat că Europa poate fi “liniştită”, deoa rece România şi Bulgaria sunt ca pabile să apere graniţele Uniunii Europene. În declaraţia comună, cei doi premieri reamintesc că ambele state au finalizat pregăti rea pentru implementarea regu lilor Schengen şi că îndeplinirea criteriilor a fost recunoscută, cu o vastă majoritate a voturilor, de către Parlamentul European, iar Consiliul JAI a confirmat că am bele state sunt pregătite să ade re la zona Schengen. Caz şocant în judeţul Argeş Între România şi Bulgaria a fost semnat un acord bilateral privind operaţiile transfrontali ere de poliţie aeriană şi au dis cutat pe teme de securitate şi despre importanţa dezvoltărilor din domeniul apărării antirache tă. Un alt acord de cooperare a fost semnat în domeniul învă ţământului, instruirii şi calificării poliţiştilor. Şi Ministerele Muncii din România şi Bulgaria vor colabo ra, pe probleme care ţin de piaţa muncii şi afaceri sociale. Preşedintele Traian Băsescu l-a primit la Cotroceni pe primministrul bulgar, sensul afirma ţiilor făcute la începutul întâlnirii de către şeful guvernului de la Sofia fiind greu de înţeles din ca uza traducerii oficiale. Pusă de mamă să fumeze O femeie din judeţul Argeş este cercetată penal de poliţişti pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce fetiţa aces teia, în vârstă de doi ani, apare într-un filmuleţ postat pe inter net fumând şi bând cafea, încu rajată de mama ei. Filmuleţul a fost postat pe internet chiar de către tatăl micuţei, Gabriel Burulea, care a şi sesizat autori tăţile în acest caz. În prezent, fe tiţa, din satul Bughea de Sus, se află în îngrijirea tatălui ei, fiind sub monitorizarea Protecţiei Copilului. Tatăl fetiţei a depus la Poliţie mai multe fotografii şi filmuleţe cu fiica lui şi cu mama acesteia în diferite ipostaze care demonstrează că femeia nu a avut grijă de copil, iar po liţiştii au întocmit dosar penal pe numele femeii, sub acuzaţia de rele tratamente aplicate mi norului. Numire Iulian Chifu consilier prezidenţial Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri de cretul de numire a lui Iulian Chifu în funcţia de consili er prezidenţial, a informat Preşedinţia, fără a preciza departamentul la care s-a făcut numirea. Potrivit unui CV publicat online, Chifu este conferenţiar universitar doctor la Departamentul de Relaţii Internaţionale al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi cadru didactic asociat. Chifu mai este cercetător specia lizat în Analiză de Conflict şi Relaţii Internaţionale, ziarist şi publicist. Magnitudine peste 4 Cutremur în Marea Neagră Un seism cu magnitudi nea de 4,2 pe scara Richter a avut loc, marţi noapte, în Marea Neagră, a infor mat Institutul Naţional pentru Fizica Pământului. Cutremurul a avut loc la ora 22.49. Seismul s-a produs la o adâncime de 18 kilometri şi s-a simţit în Dobrogea, în spe cial în Mangalia, Eforie, Negru - Vodă. Cutremurul a fost re simţit şi în oraşele bulgare Şabla şi Kavarna, în noaptea de marţi spre miercuri, a rela tat Sofia Echo, în ediţia elec tronică. Judeţul Vaslui Bebeluş alăptat de o mamă alcoolică Apel comun româno-bulgar AR HI Un român a fost ares tat în Italia sub acuzaţia că ar fi agresat şi violat o femeie în vârstă de 40 de ani, timp de cinci zile, după ce o sechestrase într-o tabără de romi din Neapole, a informat pa gina online a agenţiei ANSA. Românul, în vârstă de 29 de ani, locuieşte în tr-o tabără de nomazi si tuată la periferia oraşului italian Neapole. Potrivit anchetatorilor italieni, pe 6 octombrie, românul a cunoscut-o pe italian că în localitatea Casoria (situată în apropiere de Roma). A convins-o să meargă cu el în locuinţa lui. Însă, odată ajunsă în baraca românului, femeia a fost sechestrată timp de cinci zile, fiind agresată şi violată de mai multe ori. Femeia a reuşit să fugă ieri-dimineaţă şi a alertat poliţia. Românul a fost arestat sub acuzaţia de sechestrare de persoane, agresiune şi viol. Parlamentarii au decis asupra salariilor câştigate în justiţie VA în Viaþa România www.viata-libera.ro .L. viaţa liberă Un bebeluş în vârstă de două luni, din localitatea vas luiană Bogdăniţa, a fost pre luat de Direcţia Generală pen tru Protecţia Copilului Vaslui într-un centru maternal din municipiul Bârlad, după ce, în urma unor anchete socia le ale primăriei, s-a constatat că fetiţa era alăptată de către mama sa dependentă de al cool. Mama, în vârstă de 23 de ani, a fost, de asemenea, internată în centrul maternal. Bârlad Anchetă la liceu Poliţia din Bârlad a de clanşat ieri o anchetă la un liceu din localitate după ce un elev de 17 ani a fost preluat cu ambulanţa de la şcoală şi transportat la spital cu “agitaţie psihomotorie”, cel mai probabil în urma consumului de plante etno botanice. Elevul este din lo calitatea vasluiană Bădeana. Adolescentul a fost găsit de către colegi de-ai lui, cu o stare generală proastă, în to aleta liceului. Anterior, el ar fi fumat într-un parc din afara instituţiei de învăţământ, după ce nişte tineri pe care nu-i cunoştea i-au oferit o ţigară. Judeţul Ialomiţa Cartuşele din maşină 1.450 de cartuşe de vână toare cu alice au fost confis cate de poliţiştii din judeţul Ialomiţa, muniţia fiind desco perită în municipiul Feteşti, într-un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani, din Satu Mare. Cartuşele, de cali bru 12 milimetri, erau deţinu te şi transportate fără drept. Ancheta continuă cu bărbatul în stare de libertate, urmând să se stabilească provenienţa cartuşelor de vânătoare şi în treaga activitate infracţională a suspectului. Tecuci După gratii [ Eveniment Poliţiştii tecuceni i-au prins ieri-dimineaţă pe localnicii Florin S., de 20 de ani, şi Sorin S., de 23 de ani, pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoareA de doi ani şi trei luni, respectiv, de doi ani şi patru luni pentru furt. Cei doi bărbaţi au fost încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Elena Parapiru Joi, 13 Octombrie 2011 viaţa liberă “Bani grei” S-au acordat şi ultimele două premii Ieri au fost revendicate şi ultimele două premii câştigate săptămâna trecu- SH-uri mai proaste ca… SH-urile [ Cumpărate cu 1-3 euro de la nemţi şi vândute cu până la 80 de lei în România, unele anvelope de iarnă aduc cel mai bun „curs valutar” pentru băieţii care „fac” Germania Cristinel Luca foto Bogdan Codrescu [email protected] [email protected] Descurcăreţii au găsit o nouă metodă de a face bani buni, profitând de nebunia dotării cu cauciucuri de iarnă care i-a cuprins pe români. Pentru că ce poate fi mai avantajos ca preţ decât un set de cauciucuri de maxim 80 de lei bucata - SH-uri, evident – cu care să circuli fără griji pe şoselele patriei? Problema este că sunt SH-uri şi… SH-uri, iar unele sunt mai proaste decât celelalte. Mult mai proaste. Daniel este un tânăr gălăţean care face des drumuri în Germania, de unde aduce maşini pe care le vinde în România. Afacerea merge ca pe roate, dar acum, în prag de iarnă, s-a ivit încă o oportunitate: cauciucurile second-hand. „Le cumpăr din halele acoperite care există în orice oraş mare din Germania şi unde cauciucurile sunt depozitate pentru cei care, din diverse motive, nu le mai vor sau nu au loc unde să le ţină. Multe din ele sunt aproape noi. Eu le iau cu 20-25 de euro şi le vând aici de la 100 de lei în sus, maxim 180 de lei. Pe piaţa Galaţiului, cauciucurile second-hand de firmă (gen Michelin, Dunlop) costă cel puţin 300 de lei bucata. Deci e o afacere bună şi pentru mine, şi pentru cei care cumpără de la mine”, spune Daniel. Chilipiruri şi nu prea Problema este că pe piaţă au apărut şi cauciucuri de iarnă mult mai proaste. „Există în Germania şi zone în care cauciucurile uzate se adună în stive, unde stau în soare, în ploaie, în vânt, în zăpadă. Unii cumpără aceste cauciucuri cu un euro, maxim trei sau le iau chiar şi gratis, le aduc în Galaţi şi le vând cu 60-80 de lei bucata. Dacă scazi şi preţul transportului, profitul adus este cam de sută la sută, dacă nu chiar mai mult. Ei bine, aceste cauciucuri sunt mult mai proaste, sunt fix de-o iarnă. În primăvară sunt terminate, le poţi arunca liniştit la gunoi. Oamenii sunt încântaţi că au pus mâna pe un chilipir, dar nu ştiu că acestea nu rezistă. Important este să se uite atent la ele înainte de a le cumpăra, să verifice să nu aibă crăpături sau să nu fie prea tari. Că dacă izbeşti mai tare de pământ un astfel de cauciuc, poţi chiar să-l rupi”, mai spune Daniel. Aşadar, mare atenţie de unde şi mai ales de la cine vă „încălţaţi” maşina pentru iarnă! Pentru că există riscul să regretaţi toată viaţa şi să vă alegeţi cu un chilipir prea scump plătit. Mercurul a mai făcut o victimă! Primăria a pierdut sediul Grădiniţei Lyra Oricât ar fi de toxic, de alunecos şi de periculos, mercurul rămâne una dintre ţintele celor care vor să obţină repede un oarece profit. Nici gălăţeanul Stăvărache Constantin n-a scăpat de mirajul „argintului viu” din moment ce şi-a pus „carnea-n saramură” pentru el. A încercat marea cu degetul pe la începutul anului în curs, iar acum, a ajuns să pătimească. Conform datelor din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Stăvărache Constantin era angajat la SC Mittal Steel SA Galaţi la Serviciul Laboratoare, acolo unde, în perioada noiembrie 2010-ianuarie 2011, s-a făcut o curăţenie generală la care a participat şi echipa de lucru din care făcea parte. Cu ocazia aceasta a găsit două eprubete pline cu mercur. Le-a luat, le-a răsturnat într-un pet de 0,5 litri pe care l-a ascuns apoi în subsolul clădirii. În iunie 2011 a VA Moştenitorii unui Judecată grea pentru 2,4 kg de marfă toxică cartier au luat o casă găsit un cumpărător, un cetăţean din Republica Moldova cu care urma să se întâlnească în Piaţa Basarabiei, să-i vândă mercurul şi să primească 700 de euro. Ziua cea mare a fost stabilită pe data de 8 august 2011 când gălăţeanul a ajuns în „Piaţa moldovenilor” cu Volkswagenul său albastru. Dar situaţia a fost realmente albastră din moment ce a căzut în plasa poliţiştilor de la Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Toxice – IPJ Galaţi. Aceştia organizaseră o infracţiune de flagrant, care le-a şi reuşit. Pet-ul cu mercur a fost găsit în torpedoul maşinii şi ridicat în vederea cântăririi şi analizării conţinutului. a Calităţii Mediului de la Universitatea „Dunărea de Jos”, substanţa din recipientul din plastic era mercur metalic. „Prada” cântărea 2.466, 62 de grame şi, pentru că a intenţionat să o comercializeze, a fost destul ca să-l incrimineze pe cel în cauză. Omul, în faţa evidenţei, n-a avut ce face şi a recunoscut totul, dar n-a scăpat de consecinţe. Iniţial a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, 24 de ore, apoi, în instanţă, s-a ales cu interdicţia de a părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile. În vârstă de 51 de ani, Stăvărache Constantin va ajunge la judecată. La Parchetul de la Tribunalul Galaţi, cauza s-a disjuns cu privire la cetăţeanul moldovean, care încă n-a fost identificat. AR HI tă la concursul „Bani grei cu Viaţa liberă”. Câştigătorii au întârziat din motive obiective, dar bucuria lor a fost foarte mare când au primit cei 100 de lei din partea ziarului. „Este primul premiu pe care îl câştig. Nu joc de foarte mult timp. Am depus prima dată taloane în martie 2010. Soţia mea se ocupă de decupat, iar eu duc plicul la chioşcul Vieţii libere din Micro 19”, ne-a spus domnul Ilie Stoian. Puţin mai norocoasă, doamna Elena Corneanu este pentru a doua oară pe lista câştigătorilor. „Prima dată am câştigat în urmă cu trei ani. Nu pierd niciun ziar. Zilnic trec pe la chioşcul din Micro 17 şi îmi iau Marfa din Volkswagenul albastru Potrivit rezultatului analizei făcute la Centrul Regional de Cercetare şi Monitorizare Ştefan Dimitriu Antonie Solomon a stat ore bune în Tribunalul gălăţean ziarul, decupez taloanele şi le aduc la redacţie. Nu mi-a venit să cred când am citit că am câştigat 100 de lei. Chiar trebuia să îmi plătesc rata la CAR, aşa că premiul este chiar un ajutor”, ne-a mărturisit Elena Corneanu. Text şi foto: Teodora Miron Primarul Craiovei îşi caută paşaportul la Galaţi Multe hopuri cu final fericit pentru edil La Biserica „Sfânta Parascheva” din Galaţi Mâine este sărbătoare de hram Astă-seară, creştinii pot participa la vecernia cu priveghere de la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Galaţi. Mâine - 14 octombrie este hramul acestui sfânt locaş, iar părintele paroh Ion Gologan ne aşteaptă la rugăciune. Locaşul închinat „Sfintei Vineri” este încă în construcţie şi se află situat în apropierea lacului Cătuşa din Galaţi, la intrarea în municipiul nostru dinspre Tecuci. M. Stanciu Antonie Solomon, în momentul ieşirii din Penitenciarul Galaţi Foto: arhivă Primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi-a petrecut ziua de marţi pe holurile Tribunalului Galaţi. Edilul a aşteptat să înceapă o nouă rundă a procesului în care este trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Solomon a fost acuzat că ar fi primit mită 50.000 de euro de la acţionarul principal al firmei PIC din Piteşti, Gheorghe Cornel Penescu, pentru a da nişte autorizaţii de construcţii şi de prelungire a unui traseu în ceea ce priveşte transportul public. Dosarul său a ajuns, marţi, foarte târziu pe masa de lucru a judecătorului din cauză că înainte au fost două cazuri ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Orga-nizată şi Terorism (DIICOT), unde, ore în şir, s-au făcut audieri de martori. Antonie Solomon este trimis în judecată alături de Gheorghe Cornel Penescu, George Stancu şi Gheorghiţă Pieca. Avocatul ultimului nu a putut ajunge la proces, acesta fiind un motiv de amânare. În schimb, apărătorii lui Solomon au pus în discuţie măsura restrictivă pe care o are primarul Craiovei şi anume aceea prin care el nu are voie să părăsească ţara. Reamintim că dosarul lui Antonie Solomon a fost strămutat la Galaţi şi a trecut prin multe momente de tensiune. După ce a fost arestat, pe 3 martie 2010, Solomon a fost pus în libertate de magistraţii Curţii de Apel, pe 8 septembrie 2010. Judecătorii gălăţeni i-au interzis să plece din Craiova, dar şi să-şi exercite funcţia de primar. Pe 8 iulie 2011, după numeroase cereri, Solomon este lăsat de judecătorii gălăţeni să-şi reia funcţia, dar şi să poată pleca din Craiova, obligându-l să nu părăsească România. Acum, edilul solicită să poată pleca oricând din ţară. Rămâne de văzut ce va decide magistratul în acest sens, însă un lucru este sigur: pentru a evita amânările din cauza lipsei vreunui avocat s-a dispus să se facă adresă la Barou pentru asigurarea unuia din oficiu. Maria Fabian Casca de protecţie salvatoare Lovit în cap de o schelă .L. Cauciucuri de-o iarnă "V Viaþa la zi www.viata-libera.ro Oamenii legii de la Poliţia Rurală Tecuci l-au oprit la control pe Adrian M., de 37 de ani, din Gohor, care îşi conducea băut maşina pe Drumul Judeţean 241, în Gohor. Fiind testat cu aparatul Drager, rezultatul a fost de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul din Tecuci, în vederea luării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Elena Parapiru " 3 Gohor Beţivanii merg cu maşina Imobilul din strada Mihai Bravu numărul 23 a fost adjudecat de moştenitorii cartierului Fileşti, Eugen Sima şi Cristian Tudose, la 75 la sută din valoarea casei în care este situată Grădiniţa Lyra. Avocatul celor doi, Alexandru Păun, ne-a confirmat acest lucru, spunându-ne că în ziua licitaţiei s-au prezentat două persoane a căror ofertă nu a fost acceptată, motiv pentru care clienţii săi şi-au adjudecat casa cu aproximativ 195.000 de euro, valoarea stabilită de expert fiind de 258.000 de euro. După cum se ştie, o primă licitaţie a fost undeva în august când nu s-a prezentat nimeni, astfel că pe 30 septembrie a fost cea de-a doua “rundă”, care s-a finalizat în modalitatea prezentată de apărătorul moştenitorilor. Practic, imobilul din Mihai Bravu 23 are acum noi proprietari pentru care s-au derulat formalităţile, ultima dintre acestea va fi intabularea casei. Păun nu ne-a ascuns faptul că ştie de o contestaţie pe care ar fi făcut-o Consiliul Local (CL). Interesant este că motivele contestaţiilor făcute până acum de CL au fost bazate tocmai pe faptul că nu are personalitate juridică, proprietăţi sau conturi. Procesul a durat mai bine de zece ani “Viaţa liberă” a prezentat pe larg povestea moştenitorilor a 15.000 de metri pătraţi din Ţiglina III. Mai exact, aceştia au câştigat după mai bine de zece ani de procese terenul pe care se afla Complexul Siret, dar şi o sumedenie de blocuri de locuit din vecinătatea acestuia. Subsolul este brăzdat de reţele de cabluri electrice, telefonice, conducte de apă, de gaze, motiv pentru care s-a convenit că retro- cedarea este imposibilă, urmând să li se achite valoarea terenului în bani, adică 4,2 milioane de euro. Cel care ar fi trebuit să facă plata potrivit deciziei judecătorilor este Consiliul Local Galaţi. Numai că acesta a făcut contestaţii peste contestaţii în care a arătat că nu poate pune în practică această hotărâre judecătorească deoarece nu are personalitate juridică şi ca atare nici patrimoniu şi nici conturi. Chiar dacă Judecătoria a dat dreptate CL, moştenitorii, având de partea lor o hotărâre judecătorească, au început să execute silit bunurile care figurează ca fiind ale CL. Culmea este că executărilor silite tot judecătorii le-au dat undă verde. În paralel, Sima şi Tudose le-au făcut plângeri penale tuturor consilierilor, primarului, funcţionarilor din cadrul Direcţiei Patrimoniu, Trezoreriei, una dintre acestea ajungând şi pe masa celor de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Judecătorii au dat undă verde executării CL Din ce ne-a declarat ieri avocatul Alexandru Păun, lista de imobile pe care urmează să se pună sechestru este mare şi se va merge în continuare pe această cale deoarece el doreşte pentru clienţii săi recuperarea sumei de 4,2 milioane de euro. Din studiul dosarelor am reuşit să aflăm o parte dintre bunurile pentru care moştenitorii au obţinut executări silite. Acestea sunt: un imobil de pe strada Fraternităţii numărul 1; un altul în Micro 39C - blocul J5, parter, altul în strada Domnească – la numărul 13, blocul L, parter, un altul în strada Cuza 32 şi altul la Vânători, tarlaua 168, parcela 898-3, unde se află o bază de ecarisaj. Maria Fabian Un accident de muncă a avut loc, marţi, pe o platformă industrială din oraş. Din declaraţiile lui Ionel Petrea, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, victima, un bărbat în jur de 50 de ani, a fost lovită în zona capului de o bucată de metal desprinsă dintr-o schelă. Pentru că muncitorul purta echipamentul corespunzător, accidentul nu a fost deosebit de grav. El a fost internat la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, unde a fost ţinut sub supraveghere până miercuri dimineaţă, când a fost externat. Remus Basalic Pechea Dosar penal la 17 ani Poliţiştii Secţiei 2 Rurale l-au oprit la control pe Drumul Judeţean 251, în Pechea, pe localnicul Nicolae C., de 17 ani, care conducea o maşină fără permis. Băiatul are acum dosar penal. Elena Parapiru Ţiglina Săriţi, iubitul meu nu mai are scară! Secţia 2 a fost sesizată de către gălăţeanca Netuţa P., că în perioada 15 septembrie – 8 octombrie 2011, cineva i-a spart casa iubitului ei. Din locuinţă au dispărut o uşă, un aragaz, o scară din aluminiu şi alte bunuri în valoare totală de 2.000 lei. Suspectul de comiterea faptei a fost identificat ca fiind Tudorel S., de 46 ani, din Galaţi. Bărbatul este cercetat în libertate pentru furt calificat. Elena Parapiru 800 de lei în total Două amenzi, nereguli diferite Societatea Loryalex SRL, cu punctul de lucru situat pe strada Brăilei, Complex „Potcoava de Aur”, a fost controlată de două ori, în decursul săptămânii trecute, de către poliţiştii locali gălăţeni. La prima acţiune s-a depistat că firma nu deţinea documentele necesare pentru comercializarea legumelor şi fructelor, sancţiunea fiind în valoare de 300 de lei. În urma celui de-al doilea control s-a constatat că societatea avea depozitate pe domeniul public mai multe lăzi, care îngreunau traficul pietonal. De această dată, amenda a fost ceva mai mare – 500 de lei. M.C. În Piaţa „Calea Basarabiei” Brăilean bun de plată Florin Ş. (comuna Jirlău, judeţul Brăila) a fost sancţionat contravenţional cu suma de 500 de lei deoarece comercializa legume, în Piaţa „Calea Basarabiei”, fără a avea certificatul de producător vizat. Aceeaşi amendă a primit-o şi gălăţeanul Sava Z. (din comuna Umbrăreşti), pentru o neregulă asemănătoare. M.C. Un adevăr trist „Nimeni nu răspunde pentru incompetenţă” [ Interviu „Funcţia publică este relativ uşor de politizat pentru că incompetenţa nu produce efecte uşor măsurabile, evidente. Deteriorarea acţiunii administrative se produce, de regulă, în timp şi responsabilităţile sunt greu de stabilit. Singurul efect, oarecum vizibil, este nemulţumirea administraţilor. Dar cine îi bagă în seamă, dacă aceştia nu protestează intens, organizat şi sistematic?”, se întreabă prof. dr. Liviu Coman-Kund. Joi, 13 Octombrie 2011 Principii feudale în România contemporană Vasalii din administraţie „Politizarea funcţiei publice a consacrat «spoils system-ul» ca realitate politico-administrativă a României. «Spoils system» era principiul feudal potrivit căruia seniorul împărţea vasalilor prăzile războiului, în funcţie de aportul adus la câştigarea acestuia. Prada de război, în acest caz, o constituie funcţiile publice, iar vasalii sunt membrii partidului care au contribuit la victoria în alegeri”, explică profesorul Kund. " 4 „A fost lansată opinia că politizarea funcţiei publice a început încă din anul 1992. Oricum, ea a devenit evidentă din anul 1996, odată cu guvernarea CDR”, spune prof. dr. Liviu Coman-Kund. „Fenomenul este permis de Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care dă cale liberă politizării funcţiei publice, prin faptul că recunoaşte, cu mici excepţii, dreptul funcţionarilor publici de a face parte din partide politice”, explică profesorul. Farsa depolitizării funcţiilor de prefect şi subprefect [ Funcţionar public de carieră şi întemeietor al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice de la Galaţi, prof. dr. Liviu Coman-Kund vorbeşte despre serviciul public ca despre un serviciu de onoare şi deplânge starea în care el a ajuns astăzi în România [ „Nepotismul, incompetenţa şi iresponsabilitatea, în prea multe funcţii publice, fac ravagii şi de vină este politizarea care sfidează bunul-simţ şi legea” [ Deşi respinge termenul „Bugetărescu”, căruia, susţine profesorul, i-am ataşat un sens peiorativ, Liviu Coman-Kund admite că problemele din administraţia publică semnalate de „Viaţa liberă” sunt reale - Cum comentaţi serialul „Familia Bugetărescu” şi reacţiile stârnite de această serie? - Tema este de larg interes pentru că se referă la un adevărat fenomen social. Din păcate, începând chiar cu titlul, serialul a stârnit atitudini de mânie proletară, pentru că transmite mesajul peiorativ bugetar = parazit, în opoziţie cu sectorul privat, care apare ca un stup de albine pe spinarea căruia trăiesc „trântorii de bugetari”. Termenul „bugetar” a fost lansat, cu un sens peiorativ, de la cele mai înalte niveluri. În realitate, aşa-zişii bugetari acoperă o arie largă de profesii şi ocupaţii cât se poate de respectabile, strict necesare pentru buna desfăşurare a vieţii economico-sociale într-un stat civilizat. Nu este deloc ruşinos şi nedemn să fii plătit de la buget, atâta vreme cât desfăşori activităţi aferente funcţiilor statului, absolut necesare promovării intereselor generale şi intereselor individuale legitime. Bugetari sunt şi preşedintele României, şi prim-ministrul, şi miniştrii, şi parlamentarii, într-un cuvânt, crema clasei politice a României. Tot bugetari sunt şi cadrele didactice din învăţământul de stat, funcţionarii publici şi personalul contractual din autorităţile şi instituţiile publice, poliţiştii, militarii, magistraţii şi enumerarea poate continua. A-i privi pe toţi aceştia ca pe nişte paraziţi este o aberaţie. De asemenea, a considera sectorul privat un model ideal în care se munceşte cu entuziasm şi spor este profund greşit. Aici se întâlneşte, la noi, în România, o exploatare primitivă a salariaţilor, prin încălcarea sistematică a drepturilor. acestea nu trebuie să conducă la lezarea interesului public. Pe de altă parte, activiştii, atât de necesari partidelor politice, se cer recompensaţi. Aceste tendinţe naturale nu pot fi anihilate. Ele trebuie ţinute sub control. În acest sens, sunt importante două aspecte: o selecţie corectă a candidaţilor pentru funcţiile publice pe criteriile competenţei profesionale, experienţei şi calităţilor de caracter, precum şi evitarea proximităţii rudelor la serviciu, pentru a nu se ajunge la denaturarea raporturilor de serviciu; acest aspect este valabil şi în cazul relaţiilor sentimentale. - În ce stare se află acum administraţia publică din România? - Atrag atenţia de la început că bunăstarea sau ruina unei ţări depinde în foarte mare măsură de administraţia publică. Imperiul Roman a dăinuit 2.000 de ani şi pentru că a avut o foarte bună administraţie. Mongolii nomazi, lipsiţi de administraţie, au reuşit doar să sperie Europa si apoi au dispărut. Se poate afirma că administraţia îşi îndeplineşte misiunea atunci când cetăţeanul nici nu simte că există. Problemele lui se rezolvă firesc, fără eforturi deosebite, fără cozi, fără nervi, fără blocaje. Din păcate, la noi cetăţeanul se ciocneşte mereu de slăbiciunile administraţiei, de la gropi în carosabil şi câini vagabonzi până la cozi interminabile pentru obţinerea unei adeverinţe, adesea inutile, dacă judecăm raţional. Consider că România, la ora actuală, este bolnavă de cancer administrativ. Ce înseamnă această sintagmă? Înseamnă multiplicarea birourilor concomitent cu amplificarea incapacităţii de îndeplinire a sarcinilor, cu ineficacitatea şi ineficienţa. Administraţia publică din România este, în acelaşi timp, hipertrofiată şi insuficientă, deprofesionalizată şi nemotivată. Multiplicarea iraţională a birourilor s-a manifestat şi pe plan local, dar adevăratul record îl întâlnim pe plan central, unde există nenumărate agenţii, autorităţi şi companii naţionale (le consider tot unităţi bugetare atât timp cât statul le acoperă pierderile), multe dintre ele inutile sau falimentare, dar care prezintă un interes deosebit, din cauza salariilor nesimţite, pentru clientela politică, pentru familiile şi prietenii membrilor acesteia. Încercările de comprimare prin reorganizare din ultimii ani au fost doar de faţadă, fără o voinţă politică autentică, fără o fundamentare ştiinţifică, şi au condus, în multe cazuri, la eliminarea ultimilor funcţionari apolitici competenţi, dar incomozi, şi la deteriorarea „Este inadmisibil, dar din păcate se întâmplă mult prea frecvent, ca rudele şi lipitorii de afişe să ia locul oamenilor competenţi prin intermediul unor examene sau concursuri trucate ori prin diverse artificii” Nu trebuie uitat că, potrivit articolului 41 din Constituţie, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Oricine este liber să aleagă între serviciul public şi activităţile comerciale din domeniul privat, potrivit aspiraţiilor şi înclinaţiilor sale. Realitatea ne obligă să observăm că nepotismul, în România, şi nu numai în sectorul bugetar, a ajuns la proporţii care sfidează cu mult bunul-simţ. Dar, din păcate, nu numai nepotismul. Incompetenţa şi iresponsabilitatea, în prea multe funcţii publice, fac ravagii şi de vină este politizarea care sfidează bunul-simţ şi legea. Este inadmisibil, dar din păcate se întâmplă mult prea frecvent, ca rudele şi lipitorii de afişe să ia locul oamenilor competenţi prin intermediul unor examene sau concursuri trucate ori prin diverse artificii. Şi ocuparea funcţiilor publice trebuie supusă unei concurenţe reale şi loiale, altfel, calitatea celei mai importante resurse a administraţiei, resursa umană, se deteriorează, iar consecinţele, pe termen mediu şi lung, sunt grave. Să nu fim ipocriţi! Trebuie să recunoaştem că atât nepotismul, cât şi clientelismul politic sunt naturale. Este naturală întrajutorarea între membrii unei familii; există tendinţa copiilor de a urma profesia părinţilor. Dar AR „Un episod important în subminarea funcţiei publice bazate pe merit, care a vizat înalţii funcţionari publici, adică pe cei care ar trebui să reprezinte elita profesională a funcţiei publice, a fost farsa depolitizării funcţiilor de prefect şi subprefect, declanşată de Legea 161/2003”, continuă prof. dr. Liviu Coman-Kund. Potrivit acestei legi, prefecţii şi subprefecţii urmau să treacă în categoria înalţilor funcţionari publici, cărora le este interzis să facă parte din partide, iar prefecţii şi subprefecţii aflaţi pe funcţii, numiţi politic, urmau să devină înalţi funcţionari publici, dacă renunţau la calitatea de membru de partid şi promovau un examen de atestare pe post. „Din câte cunoaştem, nimeni nu a picat acest examen. În plus, cerinţele privind pregătirea şi experienţa profesională arată clar că posturile nu le sunt destinate profesioniştilor în administraţie, ci clientelei politice. Astfel, potrivit Legii 340/2004, poate ocupa funcţia de prefect sau subprefect persoana care are studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă, şi o vechime în specialitatea absolvită de cinci ani pentru prefect, respectiv, trei ani pentru subprefect, a absolvit un program de formare şi perfecţionare în administraţie sau a exercitat cel puţin un mandat de parlamentar. Conform acestor «exigenţe», poate ocupa funcţia de prefect de pildă un profesor de sport care are o vechime în învăţământ de cel puţin cinci ani şi a exercitat un mandat de deputat. Mai nou, pentru a controla mai bine prefecţii şi subprefecţii, s-a instaurat cutuma numirii lor temporare”, punctează profesorul. „Suferim de cancer administrativ” "V Istoric legislativ Decăderea funcţiei publice în România Un interviu de excepţie cu profesorul Liviu Coman-Kund HI VA în Viaþa societate www.viata-libera.ro .L. viaţa liberă în şi mai mare măsură a acţiunii administrative. - Care sunt motivele pentru care administraţia publică a ajuns în această stare? - Potrivit Statutului general al funcţionarilor publici, recrutarea şi promovarea acestora trebuie să se facă prin concursuri şi examene corecte, pe criteriul competenţei, experienţei şi meritelor profesionale, fără vreo discriminare politică. Din păcate, mai ales promovarea în funcţii de conducere a fost politizată, în dispreţ faţă de lege. „Cu cât funcţia este mai mare, cu atât toleranţa faţă de incompetenţă şi abateri este mai mare” Este greu de crezut că un funcţionar public de conducere numit pe baza loialităţii faţă de partid va da dovadă, în exerciţiul funcţiunii, de imparţialitate şi echidistanţă. Loialităţile instituite de Codul de conduită al funcţionarilor publici, faţă de interesul general şi faţă de instituţie, vor fi înlocuite cu loialitatea faţă de partid. Mai mult, fidelitatea faţă de instituţie, pretinsă funcţionarilor publici de execuţie, se transformă în fidelitatea faţă de conducere, iar funcţionarii publici de execuţie, datorită puternicei dependenţe faţă de şefi, vor avea conduita pretinsă de aceştia. Nu există garanţii credibile împotriva hărţuirii celor care ar avea curajul să sesizeze abaterile şefilor. Astfel, întreg eşafodajul deontologiei funcţiei publice se prăbuşeşte de la vârf. Mai trebuie menţionat că, în aceste condiţii, se instaurează un climat de iresponsabilitate, cauzat de lipsa sancţiunii faţă de incompetenţă şi indisciplină. Trebuie subliniat că, cu cât funcţia este mai mare, cu atât toleranţa faţă de incompetenţă şi abateri este mai mare. În România, la ora actuală, funcţia publică se află într-o criză gravă. Evident că o componen- tă a acesteia este şi nepotismul. Dar este numai o componentă şi poate nu cea mai importantă. - Care este leacul pentru ceea ce dvs. numiţi cancer administrativ? - Pornesc de la premisa că în realitate nu există o administraţie publică pură şi simplă, ci un complex sistem politico-administrativ. Mai precis, conducerea administraţiei publice se situează în zona de interferenţă dintre sistemul administrativ şi cel politic. Deci, conducerea administraţiei, cel puţin la nivelurile superioare, aparţine oamenilor politici. Având în vedere că administraţia este un sistem puternic ierarhizat, bazat pe comandă şi supunere, pare evident că vinovăţia pentru dezastrul administraţiei şi eventualul merit pentru asanarea şi normalizarea acesteia revin clasei politice. Leacul pentru cancerul administrativ este voinţa politică înfăptuită de personalităţi politice carismatice, competente, oneste, credibile, care să acţioneze cu adevărat şi cu tenacitate pentru impunerea interesului public, cu respectarea intereselor individuale legitime. În momentul de faţă este nevoie de o intervenţie chirurgicală inteligentă, fundamentată ştiinţific, pentru eliminarea tumorii canceroase. - Poate fi o soluţie interzicerea angajării rudelor în aparatul aceleiaşi instituţii publice? - Există asemenea reglementări, care interzic situaţiile flagrante. Legea 161/2003 conţine un întreg titlu care are în vedere evitarea coliziunii între relaţiile de familie şi cele de serviciu. Documentul prevede că nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I. Acelaşi regim se aplică şi demnitarilor. Legea educaţiei naţionale 1/2011 interzice ocuparea concomitentă de către soţi, afini şi rude până la gradul III inclusiv a funcţiilor prin care unul sau altul se află faţă de ce- Despre prof. dr. Liviu Coman-Kund [ S-a născut la Sibiu în urmă cu 62 de ani [ După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative a Universităţii „Babeş-Bolyai”, s-a angajat ca secretar al Consiliului Popular al comunei sibiene Nocrich [ S-a căsătorit cu o gălăţeancă şi a urmat-o în sudul Moldovei, unde şi-a construit o carieră solidă în administraţia publică locală [ A fost primul secretar al Prefecturii judeţului Galaţi după Revoluţie şi, ulterior, secretar al Consiliului Judeţului Galaţi [ A pus bazele actualei Facultăţi de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice a Universităţii „Dunărea de Jos”, unde predă materii de drept şi de administraţie publică [ În 1992 a obţinut diploma Institutului Regional de Administraţie din Lyon, Franţa, şi în 2002 a devenit doctor în Drept cu teza „Administraţia publică de drept intermediar în dreptul comparat şi în dreptul românesc” [ Din 2006 este expert la Biroul teritorial din Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului. lălalt într-o poziţie de conducere, control, autoritate sau evaluare instituţională directă la orice nivel în aceeaşi universitate. Consider, totuşi, că asemenea interdicţii nu rezolvă fondul problemei. Nepotismul se poate manifesta prin influenţă, prin angajarea incorectă pe baza relaţiilor, în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice. Şi exemple sunt destule, la toate nivelurile. Oricum, aceste interdicţii pot conduce la evitarea situaţiilor nesimţite. Soluţia de fond este selecţia corectă, pe baza unor criterii exigente, în condiţii de concurenţă loială. - Guvernul a trimis la studii în străinătate câteva sute de tineri, care urmau să devină manageri publici. Programul a fost un eşec. De ce? - Pentru că a fost conceput greşit, de persoane care nu cunoşteau caracteristicile şi realităţile administraţiei publice, în general, şi ale celei româneşti, în special. „Într-o ţară normală, administraţia poate fi asemănată cu o maşină care funcţionează normal: dacă vrei să deschizi portiera, acţionezi mânerul şi uşa se deschide. În cazul administraţiei româneşti, s-ar putea întâmpla ca, atunci când acţionezi mânerul uşii, să pornească ştergătorul de parbriz” Administraţia publică, în epoca modernă, se bazează pe carieră. Aceasta înseamnă, ca principiu, dreptul la dezvoltare profesională de la debutant la înalt funcţionar public. Sau, în termeni cazoni, de la soldat la general. Sistemul respinge, din punct de vedere sociologic, tinerii fără nicio experienţă, paraşutaţi direct în funcţii de conducere fără un obiect determinat, cu salarii mult peste salariile celor cu vechi state de serviciu în administraţie. Un alt aspect are în vedere competenţa reală a acestora. Studiile urmate în diverse ţări, chiar dacă le-au conferit competenţe importante, nu au avut în vedere realitatea administraţiei româneşti. Într-o ţară normală, administraţia poate fi asemănată cu o maşină care funcţionează normal: dacă vrei să deschizi portiera, acţionezi mânerul respectiv şi uşa se deschide; dacă vrei să porneşti motorul, răsuceşti cheia în contact şi motorul porneşte; dacă vrei să măreşti viteza, accelerezi; dacă vrei să opreşti, apeşi pedala de frână. În cazul administraţiei publice româneşti, lucrurile nu se petrec întotdeauna aşa. Revenind la analogia cu maşina, s-ar putea întâmpla ca, atunci când acţionezi mânerul uşii, să pornească ştergătorul de parbriz; atunci când întorci volanul la stânga, maşina să o ia la dreapta ş.a.m.d. Ei bine, aceste aspecte nu le poţi cunoaşte decât prin experienţă. Deci, tinerii şcoliţi în străinătate n-au de unde să le cunoască, decât dacă încep ca debutanţi, ca toţi ceilalţi, fără veleităţi de vedete. Şi ei trebuie să parcurgă întreaga ierarhie, susţinând concursurile şi examenele aferente, pentru a ajunge în poziţiile de conducere. - V-aţi aprofundat studiile în Franţa. Cum se studiază şi cum se face administraţie în Hexagon? - Administraţia franceză actuală este o administraţie de carieră, înalt calificată, bazată pe merit. Şi acolo există anumite influenţe politice, dar selecţia se face între profesionişti de valoare sensibil egală. Pregătirea funcţionarilor de stat se face în institutele regionale de Administraţie şi Şcoala naţională de administraţie, care aparţin direct de prim-ministru. Este vorba de învăţământ specializat de înalt nivel. Admiterea se face prin concursuri naţionale dure şi absolvenţii beneficiază de repartiţii, în ordinea mediilor. Administraţia franceză nu este perfectă, dar funcţionează bine şi există o preocupare reală pentru modernizare şi îmbunătăţire. Cultura administrativă franceză valorizează serviciul public, ca activitate meritorie, desfăşurată în slujba colectivităţii şi a cetăţenilor, care sunt foarte pretenţioşi faţă de administraţie, nu înghit deficienţele acesteia şi sunt gata întotdeauna să lupte pentru drepturile lor. - Aţi vorbit în dese rânduri despre simţul serviciului public. Cum se manifestă? - Funcţionarul public care posedă acest simţ va avea confortul dat de împăcarea cu propria conştiinţă numai atunci când manifestă disponibilitate, competenţă, corectitudine şi responsabilitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Acest simţ, în primul rând de natură deontologică, se formează greu, în timp, prin educaţie, prin influenţa culturii administrative şi prin puterea exemplului dat de şefi. - Care este efectul fundamental al exercitării funcţiei publice cu profesionalism? - O contribuţie majoră la menţinerea normalităţii societăţii pe care o serveşte. paginã realizatã de Rodica Mişcalencu [email protected] foto Bogdan Codrescu [email protected] 3.000 de lei - cea mai mare amendă Controale în sectorul construcţiilor [ Eveniment Angajaţii Poliţiei Locale Galaţi au realizat mai multe controale la diferite societăţi care efectuează în această perioadă lucrări de construcţii. Conex SRL a primit cea mai mare amendă – 3.000 de lei – pentru nerespectarea autorizaţiei de construire. Suplimentar, s-a decis acordarea unui termen de 60 de zile pentru intrarea în legalitate. M.C. Elena Parapiru Aho, aho, copii şi fraţi de peste Prut! Primiţi cu „Plugarul”? Gabriel Kolbay foto Vasile Caburgan gabriel@viata‑libera.ro [email protected] Atunci când eşti hotărât să reuşeşti, nimic nu te poate opri! Cu toate că este nevăzător, încadrat în gradul II de invaliditate, Adrian Ionaşcu luptă din toate puterile să-şi trăiască viaţa pe propriile picioare. În floarea vârstei, este singurul nevăzător gălăţean care şi-a deschis propria afacere, un salon de masaj. „Mi-am dorit foarte mult să urmez cursurile unei şcoli normale, dar vederea nu mi-a permis. Aşa că am fost la Bucureşti şi am făcut o şcoală de cartonaj şi cursuri de masaj. Am lucrat cât s-a putut la Cooperativa Progresul, apoi ca maseur pe la diverse săli de sport şi saloane. 12 ani, în total. Acum un an şi ceva, am hotărât să-mi fac propriul salon ca persoană fizică autorizată. Clienţi aveam deja. Aşa că mi-am închiriat un spaţiu cu 600 de lei pe lună plus utilităţi, mi-am luat masă de masaj şi consumabile”, ne spune Adrian Ionaşcu. Suficient pentru o viaţă decentă Maseurul are o familie care are nevoie de ajutorul lui, aşa că eforturile anilor din urmă se justifică: „Plătesc chirie şi utilităţi, dar nu mai împart câştigurile cu angajatorul. Soţia e şi ea angajată, dar ia doar 600 de lei pe lună, aşa că a trebuit să ne descurcăm. Iar fiul nostru de 14 ani mi-a moştenit problemele de vedere, din păcate, iar acum face şi el şcoala de nevăzători la Bucureşti”. Salonul are în medie cincişase clienţi pe zi. O şedinţă du- Elena Parapiru Astăzi, la Smârdan Pensionarii îi ajută pe cei necăjiţi Astăzi, Alianţa Europensionarilor din România (cu sediul la Galaţi) va ajunge cu o misiune de caritate la Smârdan. Din surse proprii, Alianţa a pregătit 30 de pachete cu alimente şi îmbrăcăminte care vor fi distribuite familiilor cu mulţi copii sau pensionarilor invalizi ori bolnavi. M. Stanciu "V [ Povestea reală a unui gălăţean care şi-a croit un trai normal, deşi viaţa nu i-a dat prea multe şanse rează o oră şi costă 25 de lei. „Nu ştiu dacă vi se pare mult sau puţin, dar e multă muncă dacă vrei ca masajul de o oră să fie bine făcut. Dacă îţi place meseria, îţi trebuie cam doi ani, după absolvirea cursurilor, ca să fii convins că poţi mulţumi clientul”, apreciază Adrian. Vorbeşte cu pasiune despre munca lui şi spune că, văzător sau nevăzător, în viaţă trebuie să ştii să răzbaţi. „Nevăzătorilor care vor să trăiască pe propriile picioare le spun doar atât: se poate. E greu, mai ales la început, dar nu e imposibil. Şi dacă eşti nevăzător, trebuie să arăţi şi să miroşi bine atunci când te întâlneşti cu angajatorul. Şi să arăţi că eşti interesat de ceea ce ţi se dă de făcut”, conchide Adrian Ionaşcu. Asistenţi maternali care nu-şi fac datoria Şi părinţii pot fi concediaţi [ Comisia pentru Protecţia Copilului din cadrul DGASPC a retras zece atestate anul acesta Conform ultimelor statistici la nivel naţional, Galaţiul se află în fruntea judeţelor la retragerea atestatelor asistenţilor maternali. Dacă în unele locuri sunt doar unul-două cazuri, la noi, din ianuarie până în septembrie zece părinţi „de împrumut” au fost concediaţi de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). În top am fost şi anul trecut, când s-au înregistrat 26 de astfel de cazuri. Directoarea DGASPC, Manon Cristoloveanu, susţine însă că, dacă raportăm aceste cifre la numărul mare de asistenţi maternali pe care-i are Galaţiul, situaţia n-ar mai părea ieşită din comun: „Dacă în unele părţi sunt în jur de 200 de asistenţi maternali, noi avem 480. În plus, puţină exigenţă nu strică. DGASPC nu-i asistă social pe asistenţii maternali, ci pe copii. Sunt foarte mulţi care devin părinţi de profesie doar pentru acea indemnizaţie, fără să se achite însă de obligaţiile pe care le au. Nu putem risca să tolerăm astfel de oameni în sistem, pentru că s-ar putea ajunge la situaţii grave”. „Nu a fost dus la doctor şi a rămas surd” Decizia retragerii atestatului de asistent maternal aparţine Comisiei pentru Protecţia Copilului din cadrul DGASPC, din care fac parte şapte membri, printre care reprezentanţi ai ONG-urilor şi ai Poliţiei. Neglijarea sănătăţii copiilor, dezinteresul pentru educarea acestora şi climatul nefavorabil din familie sunt câteva motive pentru care Comisia a decis retragerea dreptului de a profesa al „părinţilor de împrumut”. „Am decis să schimbăm asis- tentul maternal al unui copil, după ce s-a constatat că acesta a ajuns să poarte proteză auditivă, din cauză că nu a fost dus la timp la doctorul specialist. Alt caz de retragere a atestatului a fost determinat de faptul că în familia asistentului maternal erau membri care fie consumau alcool sau etnobotanice, fie îl băteau pe copilul asistat. Asemenea lucruri nu trebuie tolerate!”, mai spune directoarea DGASPC. „Ne-au spus vecinii că fata nu prea era uşă de biserică” Lipsa de interes în educarea adolescenţilor daţi în grijă constituie un alt motiv pentru care s-a apelat la asemenea soluţii: „O tânără fusese lăsată cam de capul ei, nu prea dădea pe acasă şi nici pe la şcoală. Am vorbit cu vecinii şi am aflat că nu prea era uşă de biserică. Dacă nu am fi mutat-o la alt asistent maternal ar fi ajuns o pradă uşoară pentru o reţea de trafic de persoane. Femeia căreia i-am retras atestatul ne-a spus că ea nu a avut ce să-i facă. Dacă ar fi fost propriul ei copil ar fi reacţionat la fel? În prezent fata şi-a revenit, îşi vede de şcoală, semn că ceva nu era în regulă la fosta familie”, ne-a mai spus Manon Cristoloveanu. Roxana Artene Penciu Foto: Marius Ţuca Datorii la firma de proiecte a CJ Fiscul execută silit Judeţul Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi scoate la licitaţie publică un spaţiu comercial de 50,30 metri pătraţi, aparţinând societăţii comerciale Consproiect SA. aflat la parterul blocului A12 din strada Traian 164 şi Licitaţia va avea loc pe 24 octombrie, la sediul DGFP, şi va porni de la preţul de 168.700 de lei (fără TVA). Ceea ce face diferenţa faţă de alte executări silite este că SC Consproiect SA este firma Consiliului Judeţului, la care CJ are 98 la sută din acţiuni, celelalte două procente fiind deţinute de toate cele 65 de consilii locale din judeţul Galaţi. Consproiect este firma de proiecte a CJ, cea la care apelează consiliile locale atunci când îşi propun să acceseze diverse programe de finanţare. Iată de ce putem spune, exagerând puţin, că Fiscul execută silit Judeţul. Sau că statul execută statul, spuneţi-i cum vreţi. Conform site-ului ANAF, datoriile Consproiect SA către bugetele de stat erau, la data de 30 iunie 2011, de peste 250.000 de lei. Surse neoficiale din cadrul CJ susţin, însă, că şi Consproiect are de primit, la rândul ei, peste 300.000 de lei de la primăriile din judeţ, pentru proiectele întocmite, dar neplătite la timp. Conform aceloraşi surse, situaţia financiară grea cu care se confruntă Consproiect i-a alertat deja pe cei care se ocupă direct de destinele „fabricii” de proiecte a CJ. Luni după-amiază, se pare că ar fi avut loc o şedinţă a Comitetului Director, în care s-a discutat un posibil plan de restructurare, astfel încât, până la sfârşitul acestui an, Consproiect să iasă „măcar pe zero”. Cristinel Luca Date statistice Alo, 112? Nu este o farsă! .L. Singurul nevăzător gălăţean cu afacere proprie AR Moldoveanul Adrian C., de 24 de ani, a vrut să intre în România marţi dimineaţa, pe la Giurgiuleşti, la volanul unui Volkswagen. Sub schimbătorul de viteze şi în lonjeroanele spate ale maşinii, oamenii legii au găsit 460 de pachete de ţigări mărcile „Plugarul” şi „MT”, având timbru moldovenesc, în valoare de 1.200 de lei. Tutunul a fost confiscat, iar autoturismul valorând 19.500 de lei a fost „arestat” de Frontieră. Basarabeanul are de plătit o amendă de 10.000 de lei. Lupta cu un destin potrivnic [ Ambulanţa cea mai „dorită” instituţie Statistica pe trimestrul al treilea din 2011 arată că la numărul unic de urgenţă 112 Galaţi au fost primite şi tratate 120.012 apeluri. Dintre acestea, 32,82 la sută au fost reale şi 67,18 la sută - false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 53,26 la sută, Poliţie – 40,56 la sută, Pompieri – SMURD – 5,77 la sută şi Jandarmerie – 0,41 la sută. Anonimatul cartelelor pre-pay Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre-pay. Doar 25 de cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Sună şi ţicniţi Multe persoane sună fără a avea o urgenţă şi adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Unii cer numere de telefon, sau cer legătura cu diverse instituţii sau persoane publice, sau vor sfaturi medicale. Număr pentru URGENŢE HI VA Viaþa la zi Nu este şofer care să nu o păţească – ba uităm să dăm prioritate, ba ţipăm că cineva ne-a furat-o şi a fugit cu ea de ne-a stat inima. Ultimul păţit – un mopedist gălăţean. „Gălăţeanul Daniel C., de 33 de ani, posesor al permisului de conducere categoria B din 1997, îşi conducea Seat-ul Leon 683 BCJ, marţi, pe strada Victor Vâlcovici. Ajuns la intersecţia cu strada Incubatorului, şoferul nu a respectat semnificaţia indicatorului «Stop», intrând într-un moped First Bike GL 0754, corect condus de Ion R., de 35 de ani, din Galaţi”, a declarat subinspectorul Aurelian Ropotan, de la Poliţia Rutieră Galaţi. Ion R. s-a ales cu o fractură la gamba dreaptă, victima fiind internată la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi pentru îngrijiri medicale. M.C. " 5 În intersecţie Prioritate teoretică Trei gălăţence – Tinca C. (43 de ani), Alina U. (21 de ani) şi Giorgeta M. (80 de ani) – au fost amendate de către Poliţia Locală. Toate cele trei persoane au efectuat diverse lucrări fără a deţine o autorizaţie de construire. Fiecare a primit câte o amendă în valoare de 1.000 de lei. Joi, 13 Octombrie 2011 viaţa liberă www.viata-libera.ro Câte 1.000 de lei sancţiunea „Şefe de şantier” fără autorizaţii Proiect al AJOFM Nevăzătorii vor să muncească Zeci de nevăzători gălăţeni au o nouă şansă, după absolvirea cursurilor de calificare desfăşurate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Participanţii au învăţat să folosească un nou soft numit Jaws, care le permite să ducă la bun sfârşit munca de operator PC. De asemenea, au beneficiat de consiliere de profil. Mihaela Ioan, coordonatorul proiectului: „Acum am ajuns la etapa cea mai grea: integrarea absolvenţilor. Trebuie să asigurăm angajarea a 85 de absolvenţi de curs din Galaţi, Buzău, Harghita şi Vrancea. Am angajat până acum 18, dintre care şapte gălăţeni”. Preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi, Vladimir Tănase, spune că din păcate foarte puţini nevăzători s-au angajat. Printre ei se numără Nicuşor Calmuc şi Elena Başliu, ambii de 26 de ani. Nicuşor vede cu un singur ochi, şi acela folosit la doar 40 la sută din capacitate. A lucrat o vreme ca maseur, dar „patronii nu vor angajaţi pe care să nu-i poată folosi la toate muncile, iar eu, nevăzător, nu pot face decât masaj. Vreau să-mi deschid un cabinet individual de fizioterapie, dar costurile trec de 10.000 de euro şi nu am aceşti bani”, ne spune Nicuşor. E agent de pază de trei săptămâni. Nu e locul de muncă pe care l-a visat, dar e un pas înainte. Elena a lucrat la un call center româno-italian. „Am plecat din proprie iniţiativă în momentul în care am realizat că nu pot îndeplini normele impuse. Sper să îmi găsesc în curând un alt job. Nu trebuie să-ţi pui problemele în faţă şi să îţi ridici singur bariere”, încheie tânăra. Cursurile i-au ajutat pe nevăzători nu doar să înveţe operare PC, ci şi să aibă mai multă încredere în ei. „Nu ştiu dacă o să mă angajeze cineva. Nu văd deloc şi am 48 de ani. Am făcut acest curs pentru că a fost o provocare. L-am făcut pentru mine”, ne spune Elena Roman. Gabriel Kolbay Foto: Vasile Caburgan Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi. La 112 trebuie sunat doar atunci când cineva are cu adevărat o urgenţă. Românii informaţi şi educaţi Eurobarometrul Comisiei Europene pe anul 2011 arată că România se află pe primele locuri în domeniul informării şi educării populaţiei în UE. În aprilie 2005, 112 a devenit operaţional în toată România. Gratuit de pe orice telefon Numărul unic pentru apeluri de urgenţă trebuie folosit atunci când este necesară intervenţia instituţiilor specializate în situaţii în care sunt periclitate viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul. 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană. Elena Parapiru Spargeri după spargeri Rechinu' şi locotenenţii lui, spaima Gării Cătuşa [ Atacurile asupra vagoanelor de cocs aproape zilnice „Locotenenţii lui Rechinu’ au deschis sâmbătă, la ora 18, o trapă de la un vagon de cocs, duminică noaptea, la ora 23, au deschis cinci trape, iar luni după-amiaza deschiseseră 20 de trape. Jandarmii au intervenit pentru a opri furtul de cocs”, ne-a declarat o sursă care doreşte să rămână anonimă. Iar vorbele îi sunt confirmate şi de această dată. „Deşi furturile din vagoanele de cocs datează de ani şi ani, frecvenţa lor s-a mărit considerabil în ultima vreme, ele ajungând aproape zilnice”, confirmă căpitanul Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi. Mai exact, oamenii legii au găsit mormane de cocs, dar nici urmă de hoţ. Munţii de combustibil au fost păziţi până când reprezentanţii combinatului au venit şi au recuperat marfa. Elena Parapiru Japonia Sony retrage LCD-uri Compania niponă Sony va rechema 1,6 milioane de televizoare LCD, produse sub brandul Bravia, după mai multe incidente în care aceste modele au scos fum. Incidentele, 11 la număr, care au implicat şi topirea unor piese, au avut loc în Japonia, dar componente defecte ar putea afecta televizoare vândute în toată lumea, a anunţat compania. Majoritatea televizoarelor au fost vândute în 2007-2008 în Europa şi SUA, iar în număr mai restrâns - în Japonia şi alte regiuni ale lumii. Compania îşi va anunţa clienţii prin intermediul site-ului şi prin email. [ Mapamond La un pas de epidemie Holeră în Haiti Epidemia de holeră care afectează Haiti de un an este pe cale să reapară în sudul ţării, unde aproximativ 20 de persoane au murit din cauza acestei boli în ultimele zile. Această reapariţie a epidemiei ar fi provocată şi de înrăutăţirea condiţiilor meteorologice în ultimele 48 de ore cu importante ploi care au provocat inundaţii şi alunecări de teren. Joi, 13 Octombrie 2011 " 6 viaţa liberă În China Gucci, pătată de un scandal Bruxelles Faţă de reformarea învăţământului superior Candidaturi la UE Comisia Europeană a propus ieri acordarea statutului de candidat Serbiei, condiţionând totuşi începerea negocierilor de progresele spre normalizarea relaţiilor cu Kosovo. În martie, Belgradul şi Priştina au demarat un proces istoric de apropiere sub egida UE, acceptând să discute despre problemele care le afectează relaţiile cotidiene, Într-un oraş francez precum circulaţia mărfurilor sau schimbul de registre de cadastru. Procesul este întrerupt în prezent, în urma reluării tensiunilor în nordul Kosovo, unde trăieşte o populaţie majoritar sârbă. Belgradul, care şi-a depus candidatura în decembrie 2009, aştepta mai mult şi voia să obţină şi o dată pentru deschiderea negocierilor de aderare. Pe de altă parte, Comisia Europeană a propus ieri deschiderea negocierilor în vederea aderării Muntenegrului la UE, apreciind că acest stat candidat la UE a îndeplinit condiţiile. UE a salutat “rezultatele satisfăcătoare” ale acestei ţări în ceea ce priveşte reformele şi lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate. Căutarea prin gunoaie, interzisă Siria Manifestaţie la Damasc Mii de persoane s-au adunat ieri la Damasc pentru o manifestaţie de susţinere a preşedintelui Bashar al-Assad, al cărui regim se confruntă cu proteste fără precedent. Susţinătorii lui Assad au făcut apel pe Facebook la manifestaţii pentru “solidaritate cu familiile martirilor şi pentru a mulţumi Rusiei şi Chinei pentru poziţiile lor faţă de complotul din Siria”. Manifestaţia din Piaţa Sabaat Bahrat, în centrul capitalei, are rolul denunţării Consiliului Naţional Sirian (CNS), o instanţă ce regrupează formaţiunile disidente. paginã realizatã de Monica Zanet [email protected] surse: Mediafax Primarul localităţii franceze Nogent-sur-Marne, situată în apropiere de Paris, a emis un decret municipal prin care interzice căutarea prin containerele de gunoi pentru recuperarea unor urinatul sau murdărirea drumurilor publice prin orice altă modalitate. “Devine deja dramatic, găsim de toate pe trotuare”, a declarat Jacques J.P. Martin, primarul din Nogent. Astfel, orice persoană care va fi surprinsă de poliţia municipală căutând prin gunoaie va fi amendată cu maxim 38 de euro şi va fi dusă la comisariat în cazul unei recidive. “Cei care sunt obligaţi să ajungă aici (la căutarea prin gunoaie) să se adreseze mai degrabă centrului comunal de acţiune socială sau asociaţiilor”, a afirmat el. Decizia primarului a şocat consilierii municipali de opoziţie, care nu au putut dezbate decizia. Aceasta nu este singura decizie controversată a unui primar francez. În august, primarul din La Madeleine a luat o hotărâre similară, pe care a tradus-o în română şi bulgară, provocând o polemică în regiune. resturi alimentare, contravenienţii riscând să fie amendaţi. În acest text, intitulat “Măsuri referitoare la salubrizarea publică”, edilul interzice căutarea prin gunoaie, dar şi scuipatul, De pe Wall Street Proteste în faţa locuinţelor miliardarilor Câteva sute de manifestanţi anti-Wall Street au participat, marţi, în Manhattan, la un “marş al milionarilor”, cu opriri în faţa locuinţelor mai multor miliardari din New York. Protestatarii, care s-au oprit şi în faţa locuinţei magnatului media Rupert Murdoch, au scandat “noi suntem cei 99 la sută” şi au purtat pancarte pe care scria “Taxaţi-i pe bogaţi” sau “Vrem ceea ce ni se cuvine”. Protestatarii au purtat şi un cec imens, având inscripţionată valoarea de 5 miliarde de dolari, despre care afirmă că ar corespunde sumei câştigate Proteste în Ungaria Sindicatele studenţilor din Budapesta şi din alte oraşe ungare recurg la demonstraţii pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de proiectul care prevede reformarea învăţământului superior. O demonstraţie a avut loc în oraşul Debrecen, ieri la prânz, iar sindicatele studenţilor din alte oraşe au anunţat proteste similare în următoarele zile, denunţând noile condiţii şi presupusele taxe de şcolarizare “ascunse”. O demonstraţie masivă este programată la Miskolc pe 20 octombrie. Potrivit noului proiect, studenţii vor fi obligaţi să rămână în Ungaria câţiva ani după absolvire, altfel fiind nevoiţi să îşi achite taxele de şcolarizare. Trãsnaia Zilei Pe o stradă din Franţa de cei mai bogaţi americani prin eliminarea, în decembrie, a unui impozit special în statul New York. Manifestanţii au fost însoţiţi de un important dispozitiv al poliţiei, iar zona a fost supravegheată şi de un elicopter. Începând din 17 septembrie, sute de manifestanţi ocupă piaţa Zuccotti, aflată în sudul Manhattan-ului, pentru a denunţa lăcomia instituţiilor de pe Wall Street şi un sistem care îi favorizează pe cei mai bogaţi 1 la sută dintre americani, în detrimentul celorlalţi 99 la sută. Fără revendicări clare, protestatarii se declară mulţumiţi Măsuri împotriva fraudelor Vize biometrice în Schengen .L. dul statelor membre, îmbunătăţirea supravegherii, reglementării şi asigurării depozitelor în uniunea monetară, respectiv, dezvoltarea unei strategii care să genereze convergenţă economică şi creştere, fără de care nu poate fi rezolvată problema datoriilor. În timpul discutării şi aprobării unui acord, guvernele din zona euro trebuie să ofere Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară şi Băncii Centrale Europene atribuţii de a coopera pentru a controla criza. Aceste instituţii ar putea garanta şi ulterior recapitaliza sistemul bancar, permiţând statelor membre să-şi refinanţeze datoriile, în limite convenite, aproape fără costuri, prin emiterea de titluri care ar putea ulterior primi un nou discount din partea BCE. Euro are nevoie de o soluţie europeană, iar urmărirea de soluţii naţionale poate duce numai la disoluţie, consideră semnatarii scrisorii. AR HI Marca italiană de lux Gucci a anunţat că a “înlocuit” mai mulţi dintre responsabilii săi în China, în urma unor cazuri de maltratare într-unul dintre magazinele sale din oraşul Shenzhen. Cinci foste angajate ale acestui magazin au raportat că au fost nevoite să efectueze ore suplimentare neplătite şi să achite contravaloarea oricărui articol furat, într-o scrisoare deschisă publicată de presa chineză. Salariatele afirmă că au fost nevoite să ceară permisiunea să bea apă sau să meargă la toaletă. Aceste practici ar fi mers atât de departe, încât unele dintre ele ar fi fost victimele unor avorturi spontane. Gucci deţine 42 de magazine în China. Marca mai afirmă că a apelat la consultanţi externi pentru revizuirea practicilor sale profesionale în această ţară. Liderii europeni trebuie să coopereze pentru rezolvarea crizei din zona euro, întrucât soluţiile naţionale pot conduce doar la disoluţie, consideră, într-o scrisoare deschisă postată pe site-ul Financial Times, miliardarul George Soros şi alţi 95 de economişti, şefi de companii şi actuali sau foşti lideri politici. “Criza din zona euro are nevoie de o soluţie acum. Actualele măsuri sunt prea puţin, prea târziu şi precipită instabilitatea din sectorul financiar global. Euro este departe de a fi perfect, după cum a evidenţiat criza. Dar răspunsul este de a-l îmbunătăţi şi nu de a-i permite să submineze, posibil să distrugă, sistemul financiar global”, se arată în scrisoare. Semnatarii, autointitulaţi în scrisoare “noi, europenii îngrijoraţi”, cer un acord angajant pentru înfiinţarea unei Trezorerii comune care să atragă fonduri pentru întreaga zonă euro şi să asigure disciplina fiscală în rân- "V Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, care candidează la 23 octombrie pentru un al doilea mandat de patru ani, a fost nevoit să îşi suspende, marţi, activităţile în urma unei scăderi a tensiunii arteriale. Aceasta este a treia oară de la începutul anului când Kirchner, în vârstă de 58 de ani, este nevoită să îşi întrerupă activităţile timp de o zi din motive medicale. Ea a fost nevoită să facă acest lucru de mai multe ori de la preluarea puterii, în 2007. Kirchner pare să se îndrepte către o victorie zdrobitoare în primul tur din 23 octombrie, toate sondajele creditând-o cu un avans de 30 de puncte faţă de principalul său rival, socialistul Hermes Binner. Scrisoare deschisă pentru salvarea zonei euro că au deschis o discuţie naţională în legătură cu situaţia din Statele Unite, unde şomajul afectează 9,1 la sută din populaţie şi unde nivelul de trai al clasei mijlocii a scăzut în ultimii ani. Manifestaţiile s-au extins în mai multe oraşe din Statele Unite, inclusiv în capitala federală, unde forţele de ordine au arestat marţi şase persoane, care au scandat sloganuri într-una dintre clădirile Senatului american. La Boston, mai mult de 100 de persoane au fost reţinute marţi, după ce au refuzat să părăsească un spaţiu public unde instalaseră zeci de corturi. Filipinezul-Superman Un filipinez în vârstă de 35 de ani, obsedat de eroul său preferat, Superman, şi-a făcut numeroase operaţii estetice pentru a semăna cu personajul de benzi desenate. Herbert Chavez a suferit numeroase operaţii estetice în ultimii 16 ani, pentru a avea gropiţă în bărbie, nas perfect drept şi buze groase ca ale lui Superman. Pe pagina sa de Facebook, tânărul a declarat că îşi doreşte, “de când era copil“, să-i semene lui Superman. Deşi nu are aceleaşi super-puteri ca eroul său, spune el, Herbert Chavez speră că va servi ca exemplu şi că va demonstra că visele pot fi realizate dacă se face un efort. Imaginea digitală a feţei şi amprentele digitale au devenit obligatorii pentru solicitările de vize formulate de cetăţeni ai unor ţări din Africa de Nord în toate cele 25 de state europene care fac parte din spaţiul Schengen, a anunţat ieri Comisia Europeană. Măsura se înscrie în cadrul Sistemului de Informaţii asupra Vizelor (VIS) al UE. Ea a intrat în vigoare de marţi şi vizează împiedicarea furtului de identitate şi prevenirea fraudelor. Primele posturi conectate la sistem sunt consulatele ţărilor membre Schengen din Algeria, Maroc, Egipt, Libia, Mauritania şi Siria. Apoi, obligativitatea vizelor biometrice pentru Schengen va fi extinsă la alte ţări. Cazul poluării din Noua Zeelandă Căpitanul navei, arestat Căpitanul navei Rena - un portcontainer sub pavilion liberian - care a eşuat săptămâna trecută în largul Noii Zeelande, provocând o poluare de proporţii într-o zonă turistică, a fost arestat ieri. Rena a eşuat la 5 octombrie pe un recif din golful Plenty, la câţiva kilometri de litoralul neo-zeelandez. În pofida operaţiunilor de pompare, îngreunate marţi de o furtună şi valuri de până la cinci metri, din rezervoarele navei s-au deversat în ocean zeci de tone de carburant. Este considerată cea mai gravă catastrofă ecologică maritimă înregistrată în Noua Zeelandă. 70 dintre cele 1.368 de containere aflate la bord s-au scufundat în mare. 11 dintre containerele care conţin substanţe periculoase se află încă pe navă. Preşul de sub picioare Analiză Argentina Activitate prezidenţială suspendată Către liderii europeni VA în Viaþa lume www.viata-libera.ro Ovidiu Amãlinei [email protected] C riza din zona euro a făcut şi prima victimă la vârful politicii europene. Nu, nu e vorba de guvernul din Grecia, îngropat în datorii şi asaltat de miile de manifestanţi, ci de guvernul din… Slovacia. Criza din zona euro şi votul pentru ratificarea acordului de extindere a Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară (EFSF) a oferit un prilej nesperat opoziţiei socialiste de la Bratislava pentru a trage preşul de sub picioarele coaliţiei de dreapta conduse din poziţia de premier de Iveta Radicova. Dar fisura a apărut chiar în interiorul coaliţiei, unul dintre aliaţi, Richard Sulik, considerând de cuviinţă că slovacii „nu ar trebui să plătească pentru datoriile unor state mai bogate”. Argumentul este unul aparent întemeiat dacă se ţine cont că Slovacia este unul dintre statele „sărace” din zona euro. Sulik a câştigat astfel puncte electorale, dar pare de-a dreptul cinic să folosească în acest joc politic o miză de 440 miliarde de euro de care depinde şi Grecia, şi zona euro şi, în ultimă instanţă, chiar Slovacia. Opoziţia, teoretic favorabilă extinderii EFSF nu a scăpat momentul… de a se abţine la vot şi astfel propunerea de ratificare înaintată de prim-ministru a căzut cu brio. În acest timp, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, n-au putut decât să asiste neputincioşi cum proiectul de salvare a zonei euro se împiedică în politica internă a unui stat ce reprezintă… unu la sută din populaţia Uniunii Europene! Parlamentul slovac va reanaliza situaţia spre sfârşitul acestei săptămâni, dar preţul pentru aceasta va fi demiterea primului-ministru şi, implicit, căderea guvernului. Preşedintele slovac Ivan Gasparovic şi-a întrerupt un turneu diplomatic în Asia pentru a reveni în ţară şi a-i da lovitura de graţie Ivetei Radicova şi, n-ar fi exclus, pentru declanşarea de alegeri anticipate. Votul din Slovenia nu este primul caz în care temele europene sunt folosite ca obiect de şantaj în politica internă. Seria a fost deschisă încă din 2005, când politica preşedintelui Jaques Chirac a fost sancţionată de electorat prin respingerea proiectului Constituţiei Europene. Euroscepticismul asezonat cu naţionalismul radical sau xenofobia a alimentat partide ce acum au un cuvânt de spus în state precum Olanda, Austria sau Finlanda. Dificultăţile întâmpinate de România şi Bulgaria în accederea în spaţiul Schengen sunt dovezi în acest sens. Acum, într-o ţară din UE, un guvern este doborât prin folosirea politicilor europene ca element de presiune. „Excepţiile” devin aproape regulă, iar liderii europeni ar trebui, poate, să mediteze nu numai la viitorul zonei euro, ci chiar la coeziunea politică a spaţiului comunitar. Planurile Neamţului Dorinel vrea un nou început ] viaþa Sp rt Se apropie startul hocheiştilor juniori Gh. Arsenie M. Petrescu " [Competiţii [ştiri [rezultate .L. Oţelul revoluţionează ticketingul iPhone, 'ai pe stadion! [ Campioana României va fi prima în Liga I şi la capitolul tehnologie, noul responsabil de ticketing on-line al clubului, Cristian Socianu, propunând o variantă uimitoare [ Posesorii de smart-phone-uri vor putea intra pe arena din Ţiglina III fără biletul de hârtie, doar afişând telefonul la fotocelula de la poartă, iniţiativă fără precedent în sportul românesc Îţi iei biletul direct de acasă Stadionul „Oţelul” este departe de a fi unul ideal, iar faptul că aici nu s-ar putea organiza nici măcar un meci din preliminariile Europa League spune totul. Arena campioanei României va da însă tonul în ţară la tehnologia modernă în materie de ticketing, noul responsabil în domeniu al clubului, Cristian Socianu, venind cu o iniţiativă spectaculoasă. „Suporterii îşi vor putea cumpăra bilete la meciuri confortabil de acasă, fără a mai fi nevoiţi să stea la cozi interminabile. Iar preţul biletelor va fi acelaşi ca la stadion. Mai mult, dacă va fi şi membru oficial – iar acesta este un subiect separat – se va loga cu user-ul de membru pe site, şi va plăti cu 10 la sută mai puţin”, spune oficialul „oţelar” care a pus pe picioare şi un site special dedicat produselor cu însemnele echipei. Un megastore Oţelul, cum îi place să-l intituleze. Reorganizarea locurilor, abia din iarnă Fanii îşi vor putea alege sectorul şi locul la toate tribunele, Euro 2012 inclusiv la Tribuna Zero şi chiar la lojă! „Deocamdată avem selectate doar locurile care au rămas disponibile după ocuparea stadionului de actualii abonaţi. La iarnă, în pauza competiţională, când vom lansa abonamentele pentru sezonul viitor, suporterii îşi vor putea alege locul preferat din faţa computerului. Pe lângă faptul că vor avea o reducere de 10 procente, membrii oficiali vor avea o săptămână în avans pentru a-şi alege locurile”, adaugă Socianu, surpriza cea mare venind la final. Posesorii de smartphone (iPphone, Samsung etc.) vor primi codul de bare al biletelor şi pe telefon, iar pădurile patriei le vor mulţumi că economisesc, pe lângă timp, şi multă hârtie. „Arăţi telefonul şi treci de turnichet” „La intrarea în stadion, doar îndreaptă telefonul către turnichet şi, după ce este citit, i se permite accesul. Atenţie! Un cod de bare este valabil doar pentru meciul pentru care a fost cumpărat. Softul nu generează decât un singur cod de bare o singură dată şi, după citirea acestuia la intrarea în arenă, nu mai poate fi folosit încă o dată, nici măcar după o secundă de la prima citire. Adică exact cum se întâmplă cu biletele actuale tipărite”, explică şeful S-a dat verdictul în preliminarii! [ Surpriză de proporţii, Estonia merge la baraj în detrimentul Serbiei! Cinci echipe s-au calificat direct la turneul final al Campionatului European de fotbal din 2012 şi opt vor merge la baraj, în urma rezultatelor înregistrate în ultima etapă a preliminariilor competiţiei europene. Cinci echipe aveau asigurată calificarea înaintea ultimelor meciuri: Germania (grupa A), Spania (grupa I), Italia (grupa C), Olanda (grupa E) şi Anglia (grupa G). Acestora li s-au alăturat Rusia (grupa B), Franţa (grupa D), Grecia (grupa F) şi Danemarca (grupa H), plus Suedia (grupa E) din postura echipei cu cea mai bună linie de clasament dintre cele de pe locul doi. Tot marţi, au obţinut calificarea la meciurile de baraj Turcia (grupa A), Irlanda (grupa B), Estonia (grupa C), Bosnia (grupa D), Croaţia (grupa F), Muntenegru (grupa G), Portugalia (grupa H) şi Cehia (grupa I). Marea surpriză o reprezintă accesul Estoniei la baraj, în detrimentul Serbiei (grupa C). Slovenul Handanovici a apărat un penalti în faţa sârbului Vidici, devenind erou în... Estonia! Estonienii îşi încheiaseră meciurile înaintea ultimei etape, cu un singur punct avans în faţa sârbilor. Păreau fără şanse, dar au primit ajutorul Sloveniei, care a învins Serbia pe teren propriu (scor 1-0) şi le-a conservat locul doi în grupă. Sârbii au ratat un penalti, prin Vidici! Suspans până spre final şi în grupa din care a făcut partea România. La Paris, Franţa şi Bosnia s-au duelat pentru locul I, direct calificant. Bosniacii aveau nevoie de victorie, au jucat curajos, au condus cu 1-0, dar s-au trezit trimişi la baraj în urma unui penalti făcut cadou francezilor de către arbitri în minutul 78. Tragerea la sorţi pentru barajul de calificare la Euro va avea loc mâine, echipele Croaţiei, Portugaliei, Cehiei şi Irlandei fiind capi de serie. Marian Căpăţînă Galaţi Junior Cup, ediţia a II-a (14-16 octombrie) Sărbătoarea copiilor de mingi [ Clubul gălăţean Junior organizează în weekend un nou super-turneu de minifotbal destinat copiilor sub 9 şi 10 ani [ Oţelul, Academia Hagi, Kinder Tg. Mureş şi Tâmpa Braşov vor fi prezente la competiţie Bucuria golului, momentul suprem în fotbal, nu are limită de vârstă Nu există meci de fotbal fără copii de mingi. Îi vedem pe margine, sfioşi, împrumutând parcă din seriozitatea celor mari care joacă pe bani, pe cariere şi din dragostea faţă de această meserie. Vine însă şi vremea mogâldeţelor care trimit baloanele în teren să-şi demonstreze calităţile de viitoare staruri. Dacă mirosul competiţiilor puternice îi cucereşte pe puştani, părinţii acestora, cei mai împătimiţi suporteri, sunt topiţi după fenomen. În weekend va fi entuziasm mare de tot în sala de sport a Şcolii Nr. 3 din Galaţi, acolo unde se vor lupta pentru minge 16 echipe din ţară, crema nivelului de vârstă 9-10 ani. „Suntem onoraţi Nota ZERO pentru un gimnast român! „Bună ziua, am codul de bare pe telefon şi vreau să susţin Oţelul!”, aceasta ar putea fi noua parolă la intrarea pe arena din Ţiglina III AR HI *Mâine debutează întrecerile Campionatului Naţional de hochei pe gheaţă pentru juniori Under 14. CSM Dunărea Galaţi face parte din Grupa B şi va juca pe Patinoarul “Mihai Flamaropol” din Capitală, după următorul program: vineri - cu Dinamo Chişinău, sâmbătă - cu Olimpia Ploieşti şi duminică - cu Selecţionata Bucureşti. Pentru această ediţie de campionat, antrenorul Ion Berdilă are la dispoziţie următorul lot: Adrian Ionescu, Andrei Giurgea, Gabriel Coman, Fănel Coman, Iulian Nica, Andrei Buleandră, Alexandru Platon, Alexandru Secuianu, Robert Rusu, Raul Caranfil, Gabriel Tofan, Dragoş Vădană, Alexandru Diaconu, Călin Truşan, Sergiu Frangulea, Cătălin Popa, Marian Zaharia, Florin Ifrim şi Rareş Anton. Următorul turneu va avea loc în perioada 11-13 noiembrie, organizator fiind Dinamo Chişinău. *La Brăila, în primul turneu al Seriei C la handbal juniori III (masculin), derbiul judeţului nostru a fost câştigat de CS Şcolar Galaţi (antrenori Costel Coman şi Florin Andronic), care a dispus cu 12-11 de CS Şcolar Tecuci (Dan Vieru). Iată celelalte rezultate ale echipelor noastre: CS Şcolar Galaţi: 26-27 cu CSS Năvodari, 10-17 cu LPS Brăila, 18-22 cu Axiopolis Cernavodă şi 24-19 cu CS Şcolar Constanţa; CS Şcolar Tecuci: 20-29 cu Năvodari, 16-22 cu Brăila, 14-26 cu Constanţa şi 12-28 cu Cernavodă. Iată şi rezultatele înregistrate de fetele de la Handbal Art (antrenor, Gabriela Artene) în turneul I al Seriei B de la Năvodari: 23-20 cu CSS Tulcea, 26-26 cu CSS I Constanţa, 21-21 cu LPS Brăila, 21-16 cu CS Şcolar II Constanta şi 18-22 cu C.S.S.Galaţi. *Hocheiştii Cătălin Ge ru şi Juraj Zemko (Dunărea Galaţi) ocupă locul II, respectiv, III în clasamentul celor mai eficace jucători din Campionatul Naţional pentru seniori. După şase meciuri jucate, Geru a marcat de 11 ori şi a dat 10 pase decisive (21 puncte), în timp ce coechipierul lui - slovacul Zemko - are 7 goluri şi 11 pase (18 puncte). În continuare, lider este fostul lor coleg de echipă, Levente Elekeş, acum la Miercurea Ciuc. *Ieri după-amiază, în oraşul Zalău s-au disputat meciurile primei etape a “Cupei României” la volei masculin. CSU Galaţi a întâlnit echipa “U” Cluj, în faţa căreia a cedat la scorul de 2-3. Astăzi, cele două echipe susţin meciul al doilea. 7 viaţa liberă "V Din Sportul gãlãþean Fotbal Joi, 13 Octombrie 2011 de marketing şi ticketing on-line al campioanei României. Softul respectiv face câteva mii de euro şi va ajunge la Galaţi în perioada imediat următoare. Primul meci la care se vor putea folosi tiche- VA Viaþa ca joc www.viata-libera.ro Antrenorul Oţelului a vorbit ieri, într-o conferinţă de presă, despre un nou început atât la formaţia pe care o pregăteşte de doi ani şi câteva luni, cât şi la prima reprezentativă a României. „Trebuie să învingem vineri Astra Ploieşti pentru că avem mare nevoie de puncte. Acesta ar fi un nou început al echipei noastre. Şi naţionala domnului Victor Piţurcă are nevoie de un nou start, iar acela va fi campania de calificare la Mondialul din 2014”, a declarat Dorinel Munteanu. Dănuţ Lungu să avem atâtea echipe bune la acest turneu, va fi ceva cu totul special”, promite preşedintele clubului organizator, Junior Galaţi, Marius Cosoreanu. Oţelul, Academia Hagi, Tâmpa Braşov, Kinder Tg. Mureş, CSM Focşani, Ceahlăul Piatra-Neamţ, FC Vaslui şi Stars Brăila, plus CS Junior, nume cunoscute atât la nivel de seniori, cât şi la copilaşi, vor da drumul la treabă începând de vineri, 14 octombrie, vor continua sâmbătă cu jocurile de clasament, pentru ca duminică să fie programate duelurile din fazele finale. Vedetele de mâine sunt gata de spectacol! Dănuţ Lungu Foto: www.csjuniorgalati.ro tele achiziţionate on-line va fi cel cu Gaz Metan Mediaş, de pe 28 octombrie. Dănuţ Lungu Foto: Sorin Pană Marius Stan, despre negocierile cu noii acţionari „Avem palton, nu suntem săraci” Oţelul Galaţi îşi caută noi stăpâni după ce ArcelorMittal a anunţat, în mod oficial, că îşi va lua în cel mai scurt timp mâna de pe destinele echipei de fotbal. Această veste a dus la înteţirea discuţiilor cu potenţialii investitori care ar urma să preia acţiunile actualilor membri ai Consiliului de Administraţie. Este încă greu de spus ce se va întâmpla, dar există o nouă declaraţie a directorului general, Marius Stan, făcută ieri, într-o conferinţă de presă: „Negocierile sunt destul de avansate, stabilim toate detaliile pentru că acum se poate vorbi concret despre preluarea Oţelului de către altcineva. După ce ArcelorMittal a spus că viitorul nostru nu mai depinde de ei, trebuie să ni-l asigurăm cumva. Şi nu facem planuri pe genunchi, vorbim despre un program de investiţii pe minimum cinci ani de zile.” Stan a ţinut să precizeze că gruparea locală poate să pună destule condiţii deoarece nu stă în apă din punct de vedere financiar. „Putem spune că la negocieri avem paltonul pe noi, nu suntem săraci. Vrem să ne dezvoltăm şi mai mult şi o vom face”, a conchis conducătorul clubului roş-alb-albastru. Dănuţ Lungu Liga I Primul egal la futsal [ United Galaţi - ASC Odorheiu Secuiesc 3-3 (1-2) Echipa gălăţeană United – vicecampioană în Liga I de fut sal – a jucat cu ASC Odorheiu Secuiesc. Meciul a contat pentru etapa a VI-a şi s-a încheiat la egalitate: 3-3 (1-2). Elevii antrenorului David Asandei au întâmpinat o rezistenţă foarte dârză, oaspeţii având 2-1 şi chiar 3-1 pe tabelă, după ce gălăţenii deschiseseră scorul. În ultimele 90 de secunde s-a jucat pe contre, fiecare dintre combatante putând să câştige. Autorii golurilor echipei gălăţene: Marius Grecu, Mihăiţă Bâgu şi Daniel Pleşu. Iată echipa aliniată în acest meci: Iancu - Dima, Cojoc, Grecu, Popliacă, Baltă şi Ivan. Au arbitrat bucureştenii Gabriel Gherman şi Andrei Ioniţă. Bilanţul la zi al gălăţenilor: patru victorii, un egal şi o înfrângere - locul III în clasament. Campionatul primului eşalon de futsal se întrerupe până la finele lunii, când United va juca în deplasare, cu CSM Focşani. Până atunci, mâine este programată o nouă etapă în „Cupa României” – faza optimilor de finală. Gălăţenii vor disputa şi acest meci în deplasare – la CSMS Iaşi. Gh. Arsenie Din sportul cu balonul oval *A luat sfârşit Campionatul Naţional de rugby în 7 la seniori. Echipa Rugby Club Municipal Galaţi a ocupat, la sfârşitul campionatului, locul VII din cele 10 echipe participante. Lipsa de experienţă, cât şi faptul că echipa gălăţeană a participat pentru prima dată la o astfel de competiţie, şi-au spus cuvântul, dar sperăm într-o participare mai valoroasă în campionatul viitor. *În prima etapă a Campionatului Naţional de juniori, echipele din judeţul nostru şi-au împărţit victoria. CSS Tecuci- Colegiul Tehnic “Traian Vuia” Galaţi 30-0, la juni- ori II, în timp ce la juniori II s-au impus gălăţenii cu scorul de 29-0. Conform Regulamentului Federaţiei de Rugby, fiecare echipă de seniori este obligată să aibă echipă de juniori IV. *Echipa de juniori a Rugby Club Municipal Galaţi va participa la primul turneu organizat la Galaţi, sâmbătă, 15 octombrie, începând cu ora 10.00, alături de echipe din Bârlad, Tecuci, Focşani, Buzău, Brăila. Meciurile vor fi organizate la Stadionul “Municipal” (fost “Gloria”). Gh. Arsenie EŞEC. Echipa masculină de gimnastică a României s-a clasat, miercuri, pe locul 8, ultimul din finala Campionatului Mondial de la Tokyo, cu un total de 245.175 puncte. La sărituri, în prima rotaţie, Marius Berbecar (foto) a fost notat cu 0.000, din cauză că a ratat nu atât execuţia, cât mai ales aterizarea, căzând pe spate, în loc să atingă solul cu tălpile mai întâi. Cu un handicap de aproximativ 15 puncte din start, gimnaştii tricolori nu au mai avut şansa de a lupta pentru o clasare în partea de sus a ierarhiei. România va mai avea reprezentanţi în finalele individuale, după cum urmează: Flavius Koczi la individual compus şi sol, Marian Drăgulescu la sărituri şi sol, Marius Berbecar la paralele. RECORD. Rashed Al Hooti, fundaş al naţionalei Bahrainului, a fost eliminat în secunda 47 a meciului pierdut cu Iran, scor 0-6, din preliminariile asiatice pentru Cupa Mondială, cartonaşul roşu fiind cel mai rapid primit vreodată de un jucător în meciurile internaţionale interţări. Arbitrul care a intrat în Cartea Recordurilor alături de Al Hooti este australianul Peter Green. DEMISIE. Raimondas Zutautas, selecţionerul naţioanlei de fotbal a Lituaniei, eliminată de la Euro-2012, şi-a anunţat demisia, după eşecul din meciul cu echipa Cehiei, scor 1-4, din preliminarii. “Am eşuat în misiunea mea, aşa că renunţ la post”, a declarat Zutautas, fost internaţional, în vârstă de 39 de ani. El i-a succedat în funcţie portughezului Jose Couceiro, în februarie 2010. Lituania a încheiat pe locul patru în Grupa I de calificare la Euro, obţinând o singură victorie în opt meciuri, în septembrie 2010 în faţa Cehiei, scor 1-0. Lituania nu s-a calificat niciodată la un mare turneu internaţional. TENIS. Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 8, s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Shanghai (China), dotat cu premii în valoare totală de 3.240.000 de dolari. Tecău şi Lindstedt au învins, în turul doi, cu scorul de 7-6 (7/5), 7-5, cuplul Eric Butorac/Jean Julien Rojer (SUA/Antilele Olandeze). În sferturile de finală, Horia Tecău şi Robert Lindstedt vor întâlni perechea Michael Llodra/Nenad Zimonjici (Franţa/Serbia), cap de serie numărul 3. CURLING. România a obţinut locul şase cu echipa masculină şi locul şapte cu echipa feminină la Campionatul European de curling, care s-a desfăşurat la Copenhaga. Echipa de mixt a Romaniei, deşi nu a obţinut o poziţie importantă, s-a remarcat prin succesul impotriva echipei Norvegiei cu scorul de 8-6 şi prin meciul exceptional făcut cu campioana ediţiei precedente, Scoţia, care a reuşit cu greu să se impună la diferenţă de un punct (scor 8-7). Echipele României au fost antrenate de Sharon Delver Morrison, o experimentată antrenoare canadiană. Grupaj realizat de Marian Căpăţînă (din surse Mediafax) [ Politică administraţie Joi, 13 Octombrie 2011 " 8 viaţa liberă foto Bogdan Codrescu [email protected] [email protected] U n oraş cu mai puţine garaje sau chiar fără, cu o şosea suspendată pornind de la Popescu, dar cu multe centre de dezvoltare urbană pe cartiere, aşa ar putea şi ar trebui să arate Galaţiul în anul 2022, la zece ani de la punerea în aplicare a Planului Urbanistic General, dacă documentul va fi aprobat anul viitor şi dacă va fi respectat. Despre cele mai importante aspecte ale PUG-ului, a cărui dezbatere tocmai s-a încheiat, am discutat cu arhitectul-şef al municipiului Galaţi, Teodora Voicilă. - Unul dintre cele mai dezbătute subiecte pe PUG a fost existenţa sau nu a studiului de trafic. Care sunt soluţiile de fluidizare a traficului pe care le cuprinde în momentul de faţă PUG-ul? - Au existat un studiu de circulaţie făcut acum pentru PUG şi unul făcut anterior. Dat fiind că nodurile de circulaţie şi arterele care trebuiau modernizate conform primului studiu nu au fost realizate şi practic prescripţiile acelui studiu nu s-au pus în practică deloc, acestea au fost reluate acum în PUG. Vor fi modernizate anumite intersecţii majore ale oraşului, cum ar fi Siderurgiştilor cu Basarabiei, Brăilei cu Domnească, Brăilei cu Traian şi Prelungirea Traian. Prin PUG doar sunt marcate şi vor intra ca prioritate în cadrul obiectivelor de utilitate publică, dar soluţiile de modernizare le vor aparţine proiectanţilor. Vor fi modernizate şi arterele importante în sensul reconfigurării drumului respectiv dacă e nevoie, de lărgire a drumului, a pietonalului, introducerea pistelor pentru biciclişti. Prin PUG vor fi semnalate arterele unde lăţimea permite aşa ceva. Vor fi reanalizate liniile de tramvai, dacă poziţionarea lor este corectă şi dacă trebuie modificate odată cu lărgirea străzii, se va analiza pe fiecare segment în parte. PUG mai prevede continuarea unor inele de circulaţie, cum ar fi bulevardul Marii Uniri care se va lega cu drumul de acces de pe dig dinspre Brăila. Vom mai trasa şi o nouă cale de acces către platforma combinatului. Va fi legată actuala Şosea de Centură cu şoseaua spre Giurgiuleşti, prin Bariera Traian, care în acest moment e întreruptă şi complică circulaţia. La sensul giratoriu de la Popescu se doreşte o trecere la nivel de pe Brăilei, o şosea suspendată. Zona din jurul acestui sens giratoriu este numită pol urban principal, cu un regim mare de înălţime pe zona adiacentă şi printr-un Plan Urbanistic Zonal ne vom gândi să o exploatăm la nivel contemporan. Un alt pol important va fi în zona intersecţiei Traian cu Brăilei, o zonă cu regim de înălţime foarte mare P plus 25, între Caragiale şi Brăilei. - Va avea Galaţiul o centură ocolitoare? - Există o propunere şi, din câte ştiu, Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi a scos la licitaţie un proiect pentru o şosea ocolitoare, care să se lege de DN2B, centura Brăilei, de la Şendreni să ocolească combinatul şi să ajungă în zona de nord a Galaţiului, dar fără a tăia intravilanul. Şoseaua ar putea prelua traficul greu. Centura nu poate fi cuprinsă în PUG pentru că nu este în intravilan, afectează comunele adiacente, iar PUG-ul cuprinde doar intravilanul. Jos garajele, sus Faleza! - În noul PUG mai există garaje? - În noul PUG vor exista reglementări foarte stricte privitoare la amplasarea construcţiilor provizorii de orice tip, garaje, chioşcuri, tonete, panouri publicitare; se vor putea amplasa strict în Grupele speciale şi impozitarea pensiilor Preşedinte al Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor, Dobre a precizat că se luptă pentru a promova proiectul de lege care va uniformiza diferenţele dintre pensionarii care au lucrat în grupe speciale de muncă şi cei care au lucrat în grupa I de muncă. „Am depus un proiect de lege care este în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Mai există un proiect al UDMR şi am decis să discutăm şi acest proiect, tocmai pentru a asigura o majoritate în comisie şi pentru a merge în plen cu un aviz pozitiv la proiect”, a mai precizat Dobre. Acesta are un răspuns şi pentru cea de-a treia mare nemulţumire a pensionarilor – impozitarea pensiilor: „Pentru solicitarea pensionarilor, de a nu impozita pensiile de până la 2.000 de lei, a existat un proiect de lege, care însă a fost respins de Coaliţie. Deci, cei nemulţumiţi să le ceară explicaţii deputaţilor Carmen Axenie şi Mihail Boldea care au votat împotrivă”. Maria Măndiţă ondat F1989 viaþa [ liberã Seniorul PNŢCD Ion Diaconescu a decedat Lecţie de viaţă, lăsată după moarte Fostul preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu a decedat marţi seară, la vârsta de 94 de ani. Ion Diaconescu s-a născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti, judetul Argeş, a fost inginer şi om politic naţional-ţărănist, preşedinte al PNŢ-CD, preşedinte al CDR şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietăţilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morală prin intermediul Bisericii, privatizare. Nepot pe linie maternă al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat în PNŢ încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului. Arestat la 1 decembrie 1947, prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ, Diaconescu a fost deţinut politic între 1947 şi 1964. După eliberarea din închisoare, a lucrat ca inginer la întreprinderea Ascensorul Bucureşti, până în 1980, ţinând legătura cu foşti fruntaşi ţărănişti, precum Corneliu Coposu. În decembrie 1989 participă la relansarea partidului, semnând Apelul pentru intrarea PNŢ în legalitate. Îl secondează pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepreşedinte, ianuarie 1990 - noiembrie 1995), iar după moartea acestuia preia preşedinţia (12 noiembrie 1995 - 27 noiembrie 2000). Diaconescu a fost preşedinte al CDR (1996 - 2000) şi preşedinte al Camerei Deputaţilor (27 noiembrie 1996 - 15 decembrie 2000). În 27 noiembrie 2000 demisionează de la conducerea PNŢCD, iar din 21 ianuarie 2001 a fost preşedinte de onoare. Un perpetuu şi nefericit război intern „A dispărut ultimul mare patriarh al PNŢCD, un om curat şi dedicat politicii. Este o mare pierdere, mai ales pentru un partid care se află într-un permanent şi nefericit război intern. Nu cred că moartea domnului Diaconescu va pune capăt acestui război, care, până la urmă, nu este al membrilor, ci al liderilor… Domnul Diaconescu ne-a lăsat următoarea lecţie de viaţă: întotdeauna trebuie să nu confunzi adversarul politic cu duşmanul…”, spune Nelu Furtună, „membru în Senatul PNŢCD Galaţi”. „A fost un om deosebit, dar ca lider politic n-a putut călca pe urmele lui Corneliu Coposu, punând prea mult accent pe democraţie în partid, motiv pentru care partidul se află în situaţia în care se află”, a spus şi preşedintele PNŢCD Galaţi, Marian Popa, precizând că „Nelu Furtună a fost exclus din partid”! În unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea: “Îmi vin mereu în minte cuvintele lui Maniu care, întâlnindu-se pe un coridor din închisoare cu Coposu, i-a spus: «Cornele, să nu lăsaţi partidul să moară». (...) Sigur că PNŢ are un capital şi-i păcat că se pierde”. Din păcate, nici acum, la decesul lui Diaconescu, războiul intern din PNŢCD nu se opreşte… Maria Măndiţă Final de dezbatere Ce vor gălăţenii pentru oraşul lor? .L. Anca Melinte ] Interviu cu arhitectul-şef al municipiului, Teodora Voicilă anumite zone, pe anumite artere, ca să nu deranjeze traficul şi funcţiunile din zonă. Garajele existente, în mare parte, sunt pe domeniul public al Primăriei. Acolo unde este identificată o necesitate de revitalizare urbană, de înlocuire a acestor garaje cu funcţiuni publice, vor fi desfiinţate şi făcute investiţii noi. În urma dezbaterii PUG am ajuns la necesitatea creării unor centre de cartier, unor nuclee care să cuprindă: grădiniţă, spaţii de joacă, spaţii pentru petrecerea timpului liber de către vârstnici, spaţii verzi. Vor fi analizate şi în funcţie de numărul de locuitori din zonă, vor fi identificate terenurile pentru amplasarea acestor centre şi, automat, garajele vor fi dezafectate. - Deci peste zece ani ar trebui să avem mai puţine garaje? - În mod normal nu ar trebui să existe niciun garaj din ceea ce există, pentru că aşa cum sunt AR HI „Pensionarii trebuie să ştie clar cine îi sprijină şi cine nu”, a spus, recent, deputatul liberal Victor Paul Dobre, referindu-se la recenta acţiune de protest a Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere, în ca drul căreia vârstnicii au pichetat sediile PNL, PSD şi PDL. „Ordonanţa de Guvern prin care se reţine cota de 5,5 la sută CAS din pensiile de peste 740 de lei a fost respinsă în comisiile de Muncă şi Sănătate ale Camerei Deputaţilor. La Galaţi, am făcut un apel public către parlamentarii Mircea Toader, Carmen Axenie şi Mihail Boldea, ca să voteze alături de noi şi să respingă această ordonanţă”, a declarat Dobre, precizând că ordonanţa urmează cât de curând să fie supusă votului Camerei Deputaţilor. Galaţiul, fără garaje, dar cu o şosea suspendată "V Un liberal acuză Pensionarii să ceară socoteală PDL Exerciţiu de imaginaţie urbanistică VA la Viaþa putere www.viata-libera.ro ele realizate acum, nici măcar nu mai corespund imaginii urbane, normelor în vigoare! Concret, practic, nu ştiu să vă spun dacă vor mai rezista sau nu. Dar tehnologia, designul, arhitectura ne pun la dispoziţie multe alte variante. E suficient ca oamenii să le accepte. Nu am o statistică la zi referitoare la câte garaje sunt. - Ce planuri aveţi pentru Faleză? - Pentru Faleză există un vis frumos. PUG-ul reglementează într-o oarecare măsură posibilităţile de construire pe Faleză şi funcţiunile care ar trebui şi care nu ar trebui acceptate. Dar, avem în lucru un caiet de sarcini pentru Planul Urbanistic Faleză, ne străduim ca licitaţia să se desfăşoare cât mai repede. Vom realiza un PUZ pe lungimea Falezei de la dig şi până în zona portului, ambele faleze. Zona va trebui să cuprindă suprafeţe cu interdicţie de construire, suprafeţe ocupate de anumite servicii de o anumită categorie. Nu o să aducem acolo clădiri foarte înalte, vrem să creăm o anumită atmosferă de petrecere a timpului liber, de plimbare. Amplasarea pontoanelor pe oglinda de apă se va face cu respectarea reglementărilor şi neapărat a solicitărilor Agenţiei de Mediu care s-a plâns că toate deşeurile actualelor pontoanerestaurant sunt deversate direct în Dunăre şi poluează major. Se doreşte şi crearea unei axe culturale Faleză – Domnească şi legarea Grădinii Publice de Parcul Rizer, care ar putea deveni spaţiu pietonal cu ocazia unor evenimente. În acest moment Primăria face eforturi mari pentru a ajuta oraşul. Ne-am dori să existe măcar aceeaşi deschidere şi din partea locuitorilor. Dacă ne şi dorim cu toţii să avem un alt oraş, eu cred că se poate realiza. Nu e utopic, trebuie doar să vrem şi să punem umărul cu toţii, nu doar să cerem. Să şi respectăm! O manieră de lucru derutantă Bordurile Eroilor şi alte fapte de vitejie ] Mai întâi au fost scoase bucăţile de granit, iar după două zile de stat înşirate, pe şosea... au fost puse la loc! Dacă treceţi pe strada Eroilor şi aveţi impresia că bordurile de granit scoase la începutul săptămânii de pe marginea trotuarelor şi care au rămas pe stradă câteva zile au fost „montate” la loc, să ştiţi că nici ochii şi nici memoria nu vă înşală. Iar dacă aveţi impresia că procedeul a fost ales doar aşa, pentru a da de muncă în plus angajaţilor de la Tancrad, care lucrează pe Eroilor, nici acest lucru nu este adevărat. Cel puţin aşa susţine directo- rul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, Radu Kovacs: „Procedeul se numeşte ridicarea bordurilor la cotă. Bordurile au fost ridicate, întrucât dacă nu se făcea acest lucru şi se asfalta direct, înălţimea carosabilului ar fi depăşit-o pe cea a bordurilor, ceea ce ar fi provocat inconveniente caselor de pe stradă”. Explicaţia directorului Direc ţiei Tehnice demonstrează un lucru extrem de simplu: că s-a greşit ani de zile, în care toţi O nouă tehnică de lucru pe strada Eroilor gălăţenii au fost martorii unei altfel de proceduri de asfaltare – întâi turnarea covorului asfaltic, după care spargerea sa în jurul bordurilor şi al gurilor de canalizare şi „ridicarea la cotă” a acestora. De fiecare dată când presa a protestat faţă de această procedură, s-a răspuns că acesta este unicul sistem de lucru şi altul nu există! Ceea ce se dovedeşte că este fals acum… Reamintim că strada Eroilor a intrat, de la începutul săptămânii, în proces de asfaltare, valoarea lucrării – câştigată, în urma licitaţiei, de SC Tancrad SA – fiind de 499.998,68 de lei fără TVA. Întrucât strada este una din arterele importante care se intersectează cu Domnească, iar traficul rutier este intens în zonă, administraţia locală ia în calcul să închidă circulaţiei strada. „Vrem ca măcar o săptămână, posibil săptămâna viitoare, să închidem strada, pentru a asfalta, suntem acum în discuţii cu Poliţia Rutieră”, a precizat directorul Direcţiei Tehnice din Primărie, Radu Kovacs. Maria Măndiţă Foto: Sorin Pană Zeci de gălăţeni şi-au spus părerea şi au făcut propuneri în cadrul dezbaterii Planului Urbanistic General. Ce vor ei? Un oraş mai curat, spaţii verzi, fluidizarea circulaţiei şi vor permisivitate şi flexibilitate în ceea ce priveşte regimul de construcţie. „Sunt zone multe şi cu suprafeţe mari în Galaţi în care procentul de ocupare este de 30-40 la sută, ceea ce înseamnă regim rural, şi există o dorinţă puternică pentru o extindere a oraşului şi pe înălţime. Am avut o propunere de extindere a intravilanului oraşului pe circa 650 de hectare ceea ce nu era fezabil câtă vreme în oraş există zone destructurate, zone neconstruite, de ce să ocupăm în afară? Regimul de înălţime va creşte în zona Traian Nord, unde vom elabora un PUZ”, ne-a declarat arhitectul-şef al oraşului, Teodora Voicilă. Anca Melinte Noul Cod civil şi deputatul PC Bogdan Ciucă Logodnica, ţăranul şi cămătarii Dreptul de a cere despăgubiri de către o logodnică părăsită înainte de nuntă, dreptul de a-ţi alege tutorele în timpul în care încă mai ai discernământ, dreptul statului de a lua în proprietate un teren agricol nelucrat şi pe care proprietarul îl abandonează sau dreptul de a fi apărat, chiar şi în faţa cămătarilor, sunt doar câteva din modificările aduse de noul Cod civil şi prezentate de deputatul PC Bogdan Ciucă. „Se introduce convenţia matrimonială, care se poate încheia înainte sau în timpul căsătoriei şi prin care soţii stabilesc cui vor aparţine bunurile după o eventuală despărţire. Apare instituţia logodnei, iar dacă potenţialul mire nu se va ţine de cuvânt şi nu o va lua de soţie pe logodnică, aceasta va putea chiar să aibă pretenţii în instanţă, cerând chiar şi despăgubiri pentru, să spunem, cheltuielile făcute cu rochia de nuntă, pantofii sau restaurantul…”, a explicat parlamentarul Bogdan Ciucă. O altă noutate se referă la „declaraţia de abandonare a unui bun; să spunem că un ţăran nu mai poate să îşi lucreze pământul, nu mai are pe nimeni şi nimeni nu vrea să îl cumpere. Printr-o declaraţie, renunţi la proprietate, iar terenul vine în curtea administraţiei locale”. Tutore desemnat din timpul vieţii „A apărut mandatul pentru incapacitate, adică, în perioada în care suntem sănătoşi dăm un mandat, ca un fel de testament, ca în cazul în care vom deveni incapabili, persoana X desemnată va fi tutorele”, mai spune Ciucă. Dar poate cea mai importantă noţiune introdusă în Codul civil este „vânzarea cu pact de răscumpărare”, spune deputatul Bogdan Ciucă: „Poate fi privit şi ca un instrument pentru cămătari, dar şi ca un ajutor pentru cei care se împrumută de la ei. Până acum, cel care se împrumuta punea casa gir, prin act de vânzare-cumpărare. Dacă amărâtul mai şi întârzia cu banii, cămătarul abuza şi nu îi mai dădea casa înapoi sau îi dubla suma. Vânzarea cu pact de răscumpărare spune că orice vânzător se poate răzgândi în termen de şase luni şi, dacă plăteşte valoarea, îşi ia casa îndărăt, situaţie care ar putea veni în sprijinul celui care se împrumută la cămătari”, spune Ciucă. Maria Măndiţă Orar greu de citit Z&S Foto Express, amendată cu 400 de lei Amendă la Decoferart SRL 1.000 de lei lipsa acordului de funcţionare [ Varia 400 de lei a fost amenda pe care firma gălăţeană Z&S Foto Express SRL a avut-o de achitat în urma unui control al Poliţiei Locale. La punctul de lucru de la parterul blocului M2C, de pe strada Siderurgiştilor, s-a constatat că societatea nu avea afişat în mod vizibil orarul de funcţionare şi nici nu avea montată firma de identificare cu elementele obligatorii. M.C. Societatea Decoferart SRL, cu punctul de lucru situat pe strada Siderurgiştilor, a fost sancţionată contravenţional de către Poliţia Locală Galaţi pentru că nu deţine acord de funcţionare. În lipsa acestui acord, dar şi cu datele de identificare neafişate vizibil, firma a fost amendată cu 1.000 de lei. M.C. Joi, 13 Octombrie 2011 " 9 viaţa liberă Un muncitor a decedat miercuri dimineaţă, la ora 8.30, în comuna gălăţeană Tuluceşti. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, lucra la asamblarea unei hale industriale şi a fost prins între un utilaj de mari dimensiuni şi un perete al halei. „Muncitorul a fost strivit şi a murit pe loc. Echipajul SMURD sosit la faţa locului a putut doar să constate decesul. O echipă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a demarat deja o anchetă pentru a stabili condiţiile exacte în care s-a produs accidentul. În termen de 15 zile vom definitiva dosarul şi-l vom trimite la Bucureşti”, ne-a informat Ionel Petrea, directorul ITM Galaţi. Remus Basalic Toamna şi „bobocii” Gărzii Avertismente şi unităţi închise! Ştefan Dimitriu .L. [ Galaţiul pentamodal: suntem singurul oraş european care beneficiază de cinci mijloace diferite de transport [ E un avantaj încă nefolosit de noi, dar austriecii ne mai dau o şansă Text şi foto: Cristinel Luca [email protected] C e legătură există între Austria de Sus şi Dunărea de Jos? Deocamdată niciuna, dar situaţia se poate schimba foarte curând, aducând avantaje aproape nesperate pentru Portul Galaţi. Sediul Metaltrade Interna tional Galaţi din incinta companiei Port Bazinul Nou a găzduit, ieri, cel de-al doilea workshop româno-austriac din cadrul proiectului KoLeg, care are ca obiectiv realizarea unei linii de transport combinat de mărfuri între Portul Enns din Austria şi Portul Galaţi. Practic, acum se pun bazele unei cooperări pe scară largă între cele două porturi, care va avea ca rezultat stabilirea unei legături pe apă, via Galaţi, între vestul Europei, pe de o parte, şi bazinele Mării Negre, Mării Caspice, spaţiul fostei Uniuni Sovietice şi Orientul Mijlociu, pe de altă parte. ”Este şansa Galaţiului” De ce este Galaţiul atât de important pentru acest proiect? Simplu: pentru că este singurul centru logistic din Europa care dispune de un sistem pentamo- dal de transport: rutier, pe apă (fluvial şi maritim) şi pe calea ferată (normală şi largă), aceasta din urmă fiind „biletul de intrare” către toate ţările ex-sovietice. Este un avantaj încă nefolosit – consideră Alexandru Capatu, reprezentant al NAVROM SA / AG, moderatorul întâlnirii de ieri. „Este şansa Galaţiului să-şi folosească din plin calităţile de port de tranzit, sau spaţiile de depozitare. Pentru austrieci, Portul Galaţi este foarte interesant. Este pentamodal, adică este singurul centru logistic din Europa care se bucură de cinci mijloace de transport: nave maritime, nave fluviale, cale ferată largă, cale ferată normală şi şosea. Landul Austria de Sus, în care este situat portul Enns, este o zonă puternic industrializată, având mai multe locuri de muncă decât populaţie(!).Fiindcă ei cred că bazinul Mării Negre, al Mării Caspice, regiunea Caucaz şi Orientul Mijlociu au un foarte mare viitor în dezvoltare, s-au gândit că portul Galaţi poate fi folosit ca placă turnantă (port de tranzit), atât pentru mărfurile pe care le importă, cât şi pentru cele care le exportă”. Să ne folosim atuurile “Ca să vă faceţi o idee, aflaţi că 62 la sută din exporturile Austriei trec pe la ei. În acest moment, transportul către întreg spaţiul fostei Uniuni Sovietice se face pe cale ferată, prin nordul Ungariei. Dar logistica nu e bine pusă la punct. Acest proiect, pe care portul Enns îl desfăşoară în prin portul Rotterdam, sau prin Hamburg. Iată de ce este şansa Galaţiului să-şi folosească atuurile de port de tranzit, dar pentru asta şi Dunărea trebuie să «funcţioneze» bine, nu aşa cum, din păcate, a făcut-o în august şi septembrie anul acesta”, ne-a declarat Alexandru Capatu. Ideea acestei colaborări între porturile Enns şi Galaţi s-a născut în 2008, iar cele două părţi speră ca proiectul KoLeg demareze la începutul anului viitor. parteneriat cu Metaltrade Internaţional şi APDM Galaţi, este o şansă ca să facem lobby pentru Dunăre, pentru Galaţi şi pentru toate porturile Dunării fluviale şi maritime. Pentru că nu este logic ca un container din portul Enns pentru Istanbul să meargă încă Marţi seară, au fost afişate rezultatele la prima probă a concursului de primire în profesia de avocat. Rezultatele au fost afişate cu o întârziere de două ore şi jumătate faţă de ora limită şi au fost dezastruoase pentru unii dintre candidaţi. „Din cei 122 de înscrişi, trei nu s-au mai prezentat la examen. Au intrat în concurs 119, dar au obţinut minimul de 70 de puncte doar 16 candidaţi. Cei respinşi pot depune contestaţii până astăzi (miercuri, n.r.) la ora 20,30”, ne-a spus decanul baroului Galaţi, avocatul Mircea Breahnă. Cât despre afişarea târzie, decanul ne-a explicat că „au fost câteva probleme tehnice cu cei de la Bucureşti. De aceea a fost această întârziere”. Din păcate, niciunul dintre cei 16 nu a reuşit să obţină un punctaj mai mare de 87 de puncte. Oricum ei au fost declaraţi admişi după prima probă, aşa că pe 17 şi 19 octombrie vor merge din nou în sala de examen pentru ultimele două testări ale examenului. Abia după aceste două probe vom putea trage linie şi să calculăm câţi avocaţi noi va avea Baroul Galaţi. Teodora Miron Fotbal cu epoleţi Poliţia Galaţi, învingătoare Lotul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, alături de liderul SED LEX Florin Vîlnei S-a încheiat prima rundă a „Cupei Poliţiei Române” la fotbal – competiţie organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Poliţie „Sed Lex”, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Astfel, în faza grupelor, pe regiuni, echipa Poliţiei Galaţi a evoluat – spectaculos - în Grupa G, gazdă fiind Poliţia Vrancea. Sus mâinile, intră pe teren gălăţenii! Oamenii legii gălăţeni au făcut instrucţie, marţi, 11 octombrie, cu echipele Inspectoratelor de Poliţie din Buzău, Bacău, Brăila şi Vrancea. Lotul nostru, condus de comisarul Ştefan Gohoreanu (din partea IPJ) şi de comisarul-şef George Căpătan (din partea clubului sportiv „Danubius”), cu un joc de departe mai eficient ca al naţiona- lei, a reuşit să se claseze pe prima poziţie a grupei. Aşa că dacă în Ucraina şi Polonia nu ajungem, finala „Cupei Poliţiei Române” la fotbal sigur o jucăm. Cu atât mai mult cu cât cel mai tehnic jucător al competiţiei a fost desemnat poliţistul gălăţean Nicuşor Ilie. Ole, ole, campionii! Să nu uităm că la nivel naţional există zece grupe, echipele clasate pe primul loc din fiecare grupă urmând să participe la etapa finală. Iar aceasta este programată pentru prima decadă a lunii noiembrie 2011, la Sibiu. Şi e musai să fim campioni, ca să rimeze Poliţia cu Oţelul, da? AR Pe parcursul a nouă luni de zile din acest an, comisarii Gărzii Financiare-Secţia Galaţi au aplicat administratorilor care nu s-au conformat reglementărilor legale în vigoare privind fiscalitatea, pe lângă amenzile usturătoare, 150 de avertismente. În aceeaşi perioadă, echipele de control au dispus şi confiscarea de bunuri şi bani în valoare totală de 502.808 lei. Şi mai grav a fost pentru administratorii mai multor societăţi comerciale aplicarea măsurii de suspendare a activităţii. În perioada la care ne referim, activitatea a nu mai puţin de 127 de puncte de lucru a fost suspendată ca urmare a neregulilor constatate de echipele de control. Admiterea în avocatură 16 din 122 de candidaţi cu note peste 7 Lobby pentru Dunăre "V Strivit între perete şi utilaj Accident de muncă mortal Colaborare între porturile Enns şi Galaţi HI VA în Viaþa societate www.viata-libera.ro EXCLUSIV 4 KIT DE EVACUARE INCLUS TIRAJ FORŢAT Elena Parapiru La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Expoziţie inedită de pictură Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va deschide mâine, începând cu ora 13.00, o expoziţie inedită de pictură – „Interferenţe”. Tânărul artist plastic Aldyn, pe numele său adevărat, Dănăilă Alexandru Adin, vine în faţa publicului cu o modalitate de pictură mai puţin cunoscută – biomecanismul – un curent super-tehnologizat. „Am îmbinat în mod voit opere din dimensiunea reală a exis- BRICOSTORE CENTRALĂ TERMICĂ PE GAZ CALOMA Putere utilă încălzire: 6-20.5 kW ; Putere utilă apă caldă: 6-21.6 kW; Schimbător de caldură bitermic cu 6 pasaje (tip tub în tub); Consum redus de gaz metan (consumul de gaz auto-reglabil între 0,6 ÷ 2,4 Nm3/h; Regulator de presiune de gaz încorporat (acceptă presiuni de lucru între 2 ÷ 60 mbar); Stabilizator de tensiune electrică încorporat (funcţionează la tensiuni cuprinse între 170 și 253 V); Dimensiuni reduse: 40 x 70 x 30,5 cm Foarte silenţioasă 107244 tenţei cu cele din cea suprareală a aceleiaşi existenţe. Astfel, interferenţa se produce nu numai la nivel de suprafaţa, ci şi la nivel de substanţă, înăuntrul esenţei, în intimitatea ei tainică, unde nu putem accede pe o cale obişnuită,” declară Aldyn. Expoziţia va rămâne deschisă până pe 10 februarie 2012. R. A. P. DE PREMII OFERTĂ VALABILĂ ÎN PERIOADA 5 - 23 OCTOMBRIE 2011 ÎN LIMITA STOCULUI DISPONIBIL w w w. br i c o s t o r e . r o PENTRU TOATE PROIECTELE TALE În oraş şi judeţ Cabinetele stomatologice şi banii În judeţul Galaţi, 113 medici stomatologi au avut contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), în primul trimestru al acestui an. Distribuţia cabinetelor: 19 în mediul rural şi 94 în mediul urban (81 în Galaţi, 13 în Tecuci, două la Târgu Bujor). Valoarea totală a contractelor se ridică la 344.217,39 lei, cel mai mare contract fiind încheiat cu un cabinet din Tuluceşti: 4,397.91 lei. G.K. [ Medicină O echipă de cercetători de la King’s College din Londra a descoperit, în urma unui studiu realizat recent, că merele pot fi dăunătoare pentru dentiţie. De patru ori mai dăunătoare chiar decât băuturile carbogazoase. Parcă ştiam de la părinţi şi bunici că merele mâncatedupă masă ajută la curăţarea dinţilor! G.K. Joi, 13 Octombrie 2011 " 10 .L. viaţa liberă Riscuri mortale pentru femeile în vârstă Studiu Merele, dăunătoare pentru dinţi? Pericolele suplimentelor cu vitamine "V Noul studiu a stabilit că fierul este “puternic” asociat cu creşterea riscului de mortalitate, în funcţie de dozele ingerate. Autorii notează, totuşi, că nu au fost în măsură să determine dacă motivele care le-au determinat pe voluntare să ia suplimen-te cu fier pot explica această rată de mortalitate atât de ridicată. Cercetătorii au spus că sunt necesare mai multe studii pentru a explica această asociere. În schimb, calciul este asociat cu o scădere a ratei de mortalitate. Descoperirile vin în sprijinul “convingerii că anumite suplimente antioxidante, precum cele cu vitamina E, vitamina A sau betacaroten pot fi periculoase”, au scris autorii studiului, care nu recomandă consumul preventiv de astfel de suplimente cu vitamine, unei populaţii care se hrăneşte echilibrat. M.C. AR HI VA Suplimentele cu vitamine ar putea fi inutile pentru majoritatea oamenilor, iar unele dintre acestea pot implica riscuri mortale pentru femeile în vârstă, potrivit unui studiu apărut în „Archives of Internal Medicine”, o publicaţie a Asociaţiei medicale americane. Suplimentele cu fier se numără printre cele care provoacă cea mai mare îngrijorare în rândul cercetătorilor, în schimb cele pe bază de calciu sunt asociate cu o scădere a riscului de mortalitate, potrivit acestui studiu. “Am descoperit mai multe suplimente cu vitamine sau minerale frecvent utilizate, precum produsele multivitaminice, cele cu vitamina B6, acid folic, fier, magneziu, zinc şi cupru, care sunt asociate cu riscurile cele mai ridicate de mortalitate”, spun autorii acestui studiu, o echipă de medici americani şi finlandezi. Studiul a fost realizat pe baza unor date furnizate de o cercetare efectuată în Iowa, pentru care s-au folosit chestionare completate de 38.772 de femei, cu vârsta medie de 62 de ani. Ele au oferit informaţii despre consumul de suplimente cu vitamine în 1986, 1997 şi 2004. [ Imobiliare preţuri v iaţa liberă ziarului V difuzare a Joi, 13 Octombrie 2011 11 Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro 0731240401 Sorin Cara 0731240400 Geanina Cristache 0731240402 Laurian Popa 0734330592 Ştefan Stan 0724500283 VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 .L. viaţa liberă 18.000E 65.000lei 84.000lei 85.000lei 22.000E 100.000lei 25.000E 98.000lei 100.000lei 100.000lei 122.000LEI 123.000lei 127.000lei 130.000lei "V 2 dec SID V, et. 4/4, Tp, iz. Ext, 2 balcoane 130.000lei neg 2 dec ICF, Z-uri, et. 2/4, g+f, 56mp 145.000lei 2 dec M 14, M–uri, et 1/4, simplu 150.000lei 2 dec SID, SD-uri, et 1, liber, 2 balc., 57mp 150.000lei 2 dec M 20, et. 3/8, bl. nou, 64mp, CT, g+f+p 37.000E 2 dec MAZ, mansarda BCA, toate imb, mob si utilata 40.000E neg 2 dec Str 1 DEC 1918, parter, pretabil sp com 45.000E neg 2 dec MAZ 1, et 3/4, Tp, CT, UM, AC, 58mp 195.000lei neg 3 sdec M 17, et.4/4, simplu, 64mp, UM, parchet 29.000E 3 dec M 17, et. 4/4, tp ext, Str. Oltului,60mp 125.000lei 3 sdec M 13B, B-uri, et. 1/4, Tp, g+f+p, renovat 130.000lei 3 sdec M 17, et 2/4, liber, balcon, geam la baie, 62mp 140.000lei 3 dec M 18, et 11, Tp, AC, parchet, 2 bai, 80mp 32.000Eneg 3 dec M 18, et 9/10, Tp, UM, g+f+p, mob si utilat 40.000E 3 dec PC, B-uri, et 1/4, simplu, 2 balcoane, 2 bai 46.000E 3 dec M 18, F-uri, et 7/10, CT, Tp, UM, g+f+p, 74mp 48.000E 3 dec ICF, U-uri, et. 3/4, Tp int+ext, renovat, 74mp 49.000E 3 dec M 21, et 3/8, TP partial, AC, curat, 2 bai, liber 49.000E 4 dec M 13B, C-uri, et. 1/4, simplu, 2 bai, 2 balc, 85mp 170.000lei 4 sdec TIG 2, B-uri, et 1, CT, TP, UM, AC, buc mob 60.000E 4 dec MAZ 1, BR-uri et 5/7, Tp, UM, AC, 2 bai, 2 balc 70.000E 4 dec CR, et 6/9, TP, UM, g+f+p, 2 bai, 100mp 72.000E Inchirieri 2 dec M 17, semimob, et 4/9, simplu 400lei/luna 2 dec TIG 1, PS-uri, mob si utilat, et 3/4, g+f+p 250E/luna 2 dec Centru, mob si utilat, et. 1, CT, TP, g+f+p 250E/luna Teren 440mp, D=14m, Str. Sf. Spiridon cu casa demolabila 61.000E Teren 470mp, D=40m, Str. Vultur cu casa demolabila 65.000E HI VA Gars TIG 1, A-uri, et 3/4, g+f+p, Tp, UM, mob, utiliata 1 cam M 38, N-uri, et. 3/4, bl mixt, gaze, 20mp, Tp 1 cam MAZ 1, Salcia, et 4, curata, balcon 1 cam IREG, p/4, Tp, g+f, UM, 24mp 1 cam PORT, parter, bl mixt, mob nou, renovat 1 cam MAZ 1, BR-uri, parter, simplu, balcon, bl mixt 1 cam MAZ 1, BR-uri, et. 3/10, liber 2 dec M 39B, Y-uri, et 4/4, g+f+p 2 sdec TIG 2, C-uri, et 4, liber, simplu 2 dec CENTRU, et. 4/4, liber, Tp ext, parchet 2 sdec CENTRU, et 3/4, Tp, parchet, liber 2 dec M 39C, C-uri, et. 2/4, simplu, 54mp 2 dec ICF, S-uri, et 3/4, simplu 2 sdec M 16, A-uri, et 3/4, UM, AC, g+f+p, 2 balc Cătălin Barcan " Cartele Pre Pay: Orange, Vodafone, Romtelecom la cele mai bune preţuri, prin cea mai mare reţea de difuzare din Galaţi Împreună 0,50RROONN fonice:110 le te le e u r rt Ca ON ON pent e: 1155RR telefonic le e e rt r a a C ic e comun reţeaua d alabile în Departament publicitate 70.000 LEI 75.000 LEI 35.000 LEI 50.000 LEI 32.000 EURO 90.000 LEI 90.000 LEI 37.000 EURO 29.000 EURO 40.000 EURO 140.000 LEI 110.000 LEI 29.000 EURO 145.000 LEI 155.000 LEI 130.000 LEI 40.000 EURO 165.000 LEI 95.000 lei 90.000 LEI 90.000 LEI 100.000 LEI 160.000 LEI 140.000 LEI - 2 cam. dec., M18, 9/10, G,F,T,AC,balcon, 120.000 LEI - 2 cam. dec., M17, 4/4, AC, G, F, P, 2 balc., 120.000 LEI - 2 semidec., M16, 3/4, AC, G, F, P, UM, 2 balc., 135.000 LEI - 3 cam. dec., CENTRU, ETAJ 3, CT, P, T, 2 gr. s., 2 balc., 65.000 EURO - 3 cam. dec., PC, p/4, G, F, T, 2 gr. s., balcon+extindere, 55.000 EURO - 3 cam. dec., ICF, p/4, CT, G, F, P, T, UM, 57.000 EURO - 3 cam. dec., ICF, 3/4, G, F, P, T, AC, 2 gr. s., balcon, 190.000 LEI - 3 cam. dec., SDV, 4/4, G, F, P, T, 2 gr. s., 2 balc., 170.000 LEI - 3 cam. dec., M38, 4/4, simplu, pod, 3 balc., 34.000 EURO - 3 cam. dec., M20, 2/8, G, F, T, UM, 2 gr. s., balcon, 250.000 LEI - 3 semidec., M19, 3/4, P, balcon, 120.000 LEI - 3 cam. dec., M18, 6/10, T, P, G, F, 2 gr. s., balcon, 160.000 LEI - 3 cam. dec., M17, P/8, T, UM, 2 gr. s., balcon, bloc nou, 53.000 EURO - 3 cam. dec., M17, 4/4, T int+ext,UM, balcon, 125.000 LEI - 3 cam. semidec., M16, 2/4, G, F, P, T int+ext, UM, 2AC,balcon , 36.500 EURO - 3 cam. dec., M16, 4/4, AC, G, F, P, T, UM, balcon, 135.000 LEI - 3 semidec., M16, 3/4, simplu, 2 balc., 140.000 LEI - 4 cam. dec., M20, 6/10, G, F, 2 gr. s., 2 balc., bloc nou, 65.000 EURO - 4 semidec., M20, 4/4, balcon, 150.000 LEI - 4 cam. dec., M18, 1/11, AC, G, P, 2 gr. s., balcon, 50.000 EURO - 4 cam. dec., M17, 8/8, P, T, UM, 2 gr. s., 2 balc., bloc nou, 190.000 LEI INCHIRIERI OFERTE 3 cam.dec., M17, etaj intermediar,CT,T,renovat recent,liber 200 EURO 2 luni avans+ 1 luna garantie AR VANZARI IMOBILE: - gars., TIGLINA 1, 4/10, G, F, P, - gars., TIGLINA 2, P/7, P, UM, balcon, - gars., M19, P/4, simpla, curata, - gars., M19, 1/4, simpla, - 1 cam., PC, 3/4, G, F, P, balcon, - 1 cam., ICF, 3/4, AC, G, F, P, T, UM, balcon, - 1 cam., ICF, mansarda, CT, G, F, P, T, mobilat, balcon, - 2 cam. dec., CENTRU, 2/4, T, P, UM, balcon, - 2 semidec., CENTRU, P/4, simplu, - 2 cam dec., MAZEPA 2, 2/4, simplu, T, UM, balcon, - 2 semidec., TIGLINA 2, 2/4, simplu, T, balcon, - 2 semidec., TIGLINA 1, 1/4, G, F, P, balcon, - 2 semidec., TIGLINA 1, 1/4, simplu, 2 balc., - 2 cam dec., ICF, 2/4, P, G, F, balcon, - 2 cam dec., SDV, 3/4, T, P, G, F, UM, balcon, - 2 cam. dec., M21, 7/10, T, G, F, balcon, - 2 cam. dec., M20, P/10, F, G, P, UM, 2 balc., bloc nou, - 2 cam. dec., M20, 4/8, CT, 2AC, T, P, G, F, UM, bloc nou, - 2 cam. semidec., M19, 2/4, G, F, P,UM, balcon, - 2 cam.semidec., M19, 3/4, simplu, balcon dormitor , - 2 semidec., M19, 4/4, AC, G, F, P, balcon, - 2 cam. dec., M19, mansarda, AC, G, F, P, T, - 2 semidec., M19, 8/10, CT, T, G, F, UM, - 2 cam. dec., M18, 4/10, G, F, balcon, Vânzãri Garsoniere • Vând gars. Ţig. I, îmb. Tel. 0744641933, 0756618737. (10/11/bc/10/NC-340271) • Garsonieră M19, G5, 3/4, îmbunătăţită, 22.000 lei. 0754594949. (009901/ NC-340653) • Vând garsonieră Viaduct, liberă, îmbunătăţită. Tel. 0723072929 sau 0723072926. (009945/NC-340704) • Vând garsonieră bl. G5, îmbunătăţită, 20000. 0754364732. (000115/NC340943) • Vând garsonieră Mazepa, bl. Salcia, etaj 2. Tel. 0721286531. (000145/NC341008) • Vând garsonieră Mazepa, bl. G3, etaj 6. Tel. 0721212542. (000145/NC341009) • Garsonieră, birou, etaj 1, Ţiglina I. 0733141444. (000182/NC-341066) • Vând garsonieră Ţiglina, simplă, 67000 lei. 0742578599. (0129249/NC341096) • Vând garsonieră Viaduct, gr. sanitar, îmbunătăţit, 45000 lei neg. 0724169060. (0129249/NC-341099) • Vând garsonieră în Mazepa, G1, refăcută şi cu mobilă nouă. Tel. 0747834258. (000267/NC-341224) • Vând garsonieră et. 1, bloc A6, Ţiglina I, modernizări multiple, mobilier nou, tip birou. Tel. 0745412821. (000263/ NC-341228) • Garsonieră Ţiglina, etaj 1, 63.000 lei, 0755296335. (10/11/cs/33/NC-341380) Vânzãri 1 cameră • Vând apartament 1 cameră Micro 40 (C-uri), liberă, termopan, parchet, baie, ultimul etaj. Preţ: 44.000 lei negociabil. Telefon: 0761-302182 (10/11/ cs/39/NC-340914) • Vând ap. 1 cameră +mansardă, 24 mp, utilat, mobilat, et. 5, neg., Mazepa II. Tel. 0756621743. (000112/NC-340945) • 1 cameră ICFrimu, 30 mp, amenajată, etaj 4, 80.000 lei. 0753315163. (000314/ NC-341299) • 1 cameră ICFrimu, 43 mp, parter, îmbunătăţit, 110.000 lei. 0753315163. (000314/NC-341300) • 1 camera bloc nou, 42 mp, 90.000 lei neg. Tel. 0752627723. (10/11/cs/33/NC341381) Vânzãri 2 camere • 2 decomandate, etaj 3, confort 1, balcon, 125000 lei. 0747708566. (07/11/ bc/28/NC-170692) • Italian Residence vinde apartamente în rate 20 ani, direct proprietar, 0722245260. (10/11/cs/13/NC-294449) * Preturile prezentate sunt negociabile. • PF, 2 camere,liber, la cheie central, etaj 1, 0728-928192 (1011gc12/NC317808) • 2 decomandate Micro 19, etaj 5/10, LIBER, curat, 43 mp, 96.000 ron. 0745/526231 (10/11/cs/06/NC-327797) • 2 decomandate Mazepa 2, 42.000 euro. 0757319700. (009219/NC337684) • Vând ap. cu 2 cam. sau schimb cu 1 cameră. 0771742117. (009250/NC339504) • Vând apartament 2 camere Micro 19, bl. L3, et. 4, preţ 65.000 lei negociabil. Tel. 0763645139. (009371/NC-339729) • P.f. vând ap. 2 camere dec., etaj 1, Micro 18, ultraîmbunătăţit, 36000 E negociabil. 0744361699. (009555/NC340025) • Vindem apartament I.C.Frimu. 0744363189. (009589/NC-340069) • Vând 2 dec. ICF, preţ neg. Tel. 0744641933, 0756618737. (10/11/ bc/10/NC-340267) • 2 dec. fără balcon M19. 0753355590. (0097896/NC-340602) • 2 CAMERE, ETAJ 1, ÎMBUNĂTĂŢIT, 50 MP. 0757594575. (10/11/cs/28/NC340315) • 2 camere, etaj 2 IC Frimu, 55 mp, 0754.209.310. (10/11/cs/28/NC340513) • Vând urgent apartament Micro 20, 2 camere dec., 54 mp, etaj 4/4, îmbunătăţit, utilat complet, mobilat, preţ 34000 E negociabil. Tel. 0747186659, 0740230450. (009866/NC-340533) • 2 decomandate Micro 20, etaj intermediar, 32000 euro. 0753315162. (009883/NC-340624) • Vând apartament 2 camere, et. 4, decomandate, zonă f. bună, îmbunătăţiri. Tel. 0757391889. (009958/NC-340690) • Vând 2 sdec. Micro 38, et. 3, îmbunătăţit. 0747353387. (009972/NC340719) • Vând apartament 2 camere Micro 40, bl. R. Tel. 0742280268. (000028/NC340784) • Vând ap. 2 camere, et. 3, Mazepa I, semidecomandate, simplu, 33.000 euro neg. Tel. 0749997896. (000030/ NC-340782) • Persoana fizică vând apartament 2 camere sdec,51 mp, parter/4, – zonă bună, finisat complet, izolat, liber imediat. Preţ negociabil. 0746255793. (10/11gc/32/NC-340814) • 2 decomandate, Port, superîmbunătăţit, vedere Dunăre, 0754364618. (09/11/cs/14/NC-340857) • 2 decomandate Micro 38, parter, balcon, îmbunătăţit, 115000 lei, 0754364618. (10/11/cs/14/NC-340858) • 2 semidecomandate, M39, et. 3, îmbunătăţit, 84.000 lei, 0754364618. (10/11/cs/14/NC-340859) • 2 circular, Micro 17, 3/4, simplu, 125000 neg. 0746335998. (000154/ NC-341018) • Apartament 2 camere circular, g+f, boiler, Micro 17, etaj 1, bloc O, nemobilat, mochetă, 35000 E negociabil. 0747612534. (000205/NC-341129) • Vând 2 dec. I,.C.Frimu, îmbunătăţit, 145000 lei. 0724169060. (0129249/NC341097) • Vând 2 camere Micro 16, etaj 1, 115000 lei. 0742578599. (0129249/NC341098) • 2 semidecomandate, 4/4, Centru, simplu, curat, liber. 0764470621. (000270/NC-341220) • 2 camere, etaj 1, îmbunătăţit, 50 mp., 0757.594.575. (10/11/cs/28/NC-341271) • 2 decomandate Micro 38, renovat recent, 96.000 lei. 0747700547. (10/11/ bc/3/NC-341286) • 2 semidec., Ţiglina 2, etaj 2, simplu, 50 mp, 115.000 lei. 0747999950. (10/11/ bc/3/NC-341287) • 2 camere, etaj 3, Doja, 55 mp. 0754209310. (10/11/cs/28/NC-341289) • 2 decomandate M21, etaj 1, 60 mp, amenajat, 37000 euro. 0753315163. (000314/NC-341301) • 2 decomandate, M19, etaj intermediar, 95.000 lei. 0753315165. (000314/ NC-341302) [ Imobiliare Închiriez spaţiu central mezanin, suprafaţă 120 mp. Telefon 0722633273. Închiriez spaţiu central parter, suprafaţă 30 mp. Telefon 0722633273. Joi, 13 Octombrie 2011 " 12 Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 "V .L. viaţa liberă 47.000 Lei 32.000Lei 35.000 Lei 47.000 Lei 38.000 Lei 52.000 Lei 77.000 Lei 103.000 Lei neg 87.000 Lei 65.000 Lei 85.000 Lei 70.000 Lei 135.000 Lei 115.000 Lei 110.000 Lei 130.000 Lei 98.000 Lei 138.000 Lei 83.000 Lei 120.000Lei neg 110.000 Lei 90.000 Lei 36.000 Euro 2sd M 16,4/4,1 balc 3sd M 40,P/4,balc, 3D M 16, TM,G,F,P, 3 D M 20,ET.3 TM,2GS 3D SID, 2/4. balc, 3D M 17, 4/4 ,F,P,G,80mp 3D NL, 1/4, ct,usi noi,p AR HI VA Gars M 40 P/4 21MP,balc Gars Port ,et.4 simpla Gars M 19 2/4, balc, Gars M 19,et.3, bl mixt Gars Viaduct, 1/4, 22 mp 1 cam M 40, et.2,gaze 1 cam ICF ,et.2 , liber 1 Maz et.4/7 , liber 1 cam Sid ,2/4 ,35mp 1cam M 19 , 32mp,gaze 2 dec M 40 55mp,imb , 2 D M 19 P/4 tm,g,f,p, 2D ICF 1/4, G,F,TM, 2D M 19,et 3, balc g, f,p 2D ICF ,et.4, 55mp 2D M 21, et.3, g,f,p, 2SD M 17,4/4,TM,P,G,F 2D M 20 et.2 , imb , 2 Sd M 38,et.2, 2SD Tig 2,p/4,balc 2D Centru 4/4 ,tm , 2SD Tig 1, et.4, 2 balc 2D NL, 3/4, ct, g, f, 2 balc. Vânzãri 2 camere • 2 decomandate M16, etaj 2, 2 balcoane, îmbunătăţit, 34.000 euro. 0753315165. (000314/NC-341304) • 2 decomandate, etaj intermediar, Micro 40, 47 mp, 85.000 lei. 0753315165. (000314/NC-341306) • Vând 2 cam. PC. 0751554933. (000326/NC-341319) • PF, 2 camere, central, 51mp, et.1/4, la cheie, totul nou, izolat, liber 0742471351 (1011gc24/NC-341333) • 2 cam. M16, 4/4, 90.000 lei. 0749383399. (10/11/bc/1/NC-341335) • VAND AP. 2 CAMERE SEMIDEC. MAZEPA 1. PRET 135.000 LEI NEG. TEL. 0743114482, 0761652275. (SMS//341345) • 2 camere, Micro 39A, et.2, g. f, parchet, termopan ext+int, lângă piaţă, 0747-855573 (0911gc/28/NC-341355) • Mansardă la general, balcon, toate utilităţile, mobilă, 0754315039 (10/11gc33/NC-341357) • 2 decomandate ultracentral, et. 1, 3 balcoane, 150.000 neg. 0748195418. (0129384/NC-341359) • 2 camere Ţiglina 2, pater, balcon, 110.000 neg. 0748195419. (0129384/ NC-341360) • 2 decomandate Silozului, et. 3, 125.000 lei. 0748195418. (0129384/NC341362) • 2 decomandate Siderurgiştilor, 2 balcoane, 34.000 E, 0752627723. (10/11/ cs/33/NC-341382) • 2 CAMERE, LA CHEIE, PARTER, DISCUTABIL, 0745361207. (0911gc13/NC-315589) • Vând apartament cu 2 camere în Micro 20. Tel. 0747087621. (000125/ NC-340975) Vânzãri 3 camere • Italian Residence vinde apartamente în rate 20 ani, direct proprietar, 0722245260. (10/11/cs/13/NC-294450) • 3 decomandate Micro 18, etaj 2, balcon mare, 40.000 Euro. 0745/526231. (10/11/cs/06/NC-327798) • Vând/ schimb 3 camere decomandate, ultracentral, centrală. 0744106690. (0129807/NC-337435) • Vând ap. 3 camere, parter, Micro 20, dec., 40.000 E neg., fără agenţii. Tel. 0755898063. (009673/NC-340210) • Vând/ schimb cu Bucureşti ap. 3 camere Galaţi. Tel. 0751038535. (009664/ NC-340218) • Vând 3 cam. Piaţa Centrală, îmb. Tel. 0744641933, 0756618737. (10/11/ bc/10/NC-340269) 2 Gars. Tg-1 p/4 Simpla 75.000 ron neg 2 Gars. Tg-1 p/4 imb 87.000 ron neg Gars. M-40 3/4 WC,Simpla 50.000 ron neg 2 dec P.C 2/4 UM,CT,p 43.000 E neg 2 dec P.C p/4 60mp g,f, pos,ext. 155.000 neg 2 dec Port 5/5 UM,AC,t,g,f,Liber 125.000 neg 2 sdcTg-2 1/4 Simplu 117.500 ron neg 2 dec Mz-2 3/4 g,f 165.000 ron neg 2 sdc Tg-2 p/4 2 balc. Simplu 130.000 ron neg 2 sdc M-16 4/4 2 balc,t 115.000 ron neg 2 dec M-18 4/10 balc.mare,t,Liber 36.000E neg 2 dec M-18 4/10 Simplu 130.000 ron 2 dec M-19 10/10 Simplu 54 mp 110.000 ron neg 2 dec M-19 3/10 UM,t,g,f,p,Liber 120.000 ron neg 2 dec M-21 5/8 UM,g,f,t 140.000 ron neg 2 dec M-21 5/8 63mp,t,AC,CT 46.500 E neg 2 dec Sid.Vest p/4 Simplu UM 34.000 E 2 dec General 2/4 Simplu Liber 34.000 E ng 2 dec N.L p/4 balcon, Simplu 145.000 ron neg 2 dec ICFr 4/4 UM,t,g,f,p 130.000 neg 2 dec ICFr 4/4 2 balcoane,t,g,f 140.000 ron neg 2 dec ICFr 5/5 CT,AC,t 125.000 ron 2 dec ICFr 2/4 UM,t,g,f,p 150.000 ron neg • Vând 3 dec. ICF, 1/4, simplu, 180.000 lei neg. Tel. 0744641933, 0756618737. (10/11/bc/10/NC-340270) • 3 CAMERE, ETAJ 3, 2 BALCOANE, 0757594575. (10/11/cs/28/NC-340317) • 3 CAMERE DECOMANDATE, CENTRU, 32000 EURO, 0754209310. (10/11/ cs/28/NC-340318) • Vând ap. 3 camere. Tel. 0765560969. (009796/NC-340445) • 3 camere decomandate, Centru, 32.000 euro, 0754.209.310. (10/11/ cs/28/NC-340514) • 3 decomandate M16, etaj 1, curat, 35000 euro. 0753315162. (009883/NC340623) • 3 camere Mazepa I, decomandat, 4/4, simplu, 130.000 lei. 0753315163. (009883/NC-340626) • 3 cam. Ţig. 2, modificat, mobilat lux. 0753704477. (009937/NC-340692) • Vând apartament 3 camere, zonă centrală. Tel. 0743960984. (009983/ NC-340710) 95.000 Lei 95.000 Lei NEG 125.000 LEI 170.000 Lei 43.000 Euro 35.000 Euro 215.000 Lei VANZARI CASE SI TERENURI -Casa Odaia Manolache 85.000 Lei Neg -Casa Zona Praktiker 800mp 120.000 E -Vila Sat Costi 1000mp 85.000 E neg INCHIRIERI OFERTE Gars Tig 1,mob-utilata 1cam Maz 1,mobilat-utilat 2 cam TIG 2 semimobilat 2 cam Maz mob-utilat 2 cam M 17 semimobilat 2dec M 20 mobilat-utilat lux 3cam M 16,et 2, nemobilat 450 Lei 550 Lei 500 Lei 180 E 500 Lei 200 E 500Lei • 3 decomandate M20, et. 3, 2 băi, 155.000 neg. 0748195419. (0129384/ NC-341363) • Vând apartament 3 decomandate, Ţiglina 2, G1, 4/4, accept credit, 45.000 E negociabil. 0720036320. (000009/NC-340748) • Persoană fizică vând apartamente noi, structură din BCA şi beton, toate utilităţile, 80-100 mp, zona Siderurgiştilor Vest. Tel. 0744374333. (009570/NC-340035) • Vând urgent ap. 3 camere dec., 2 balcoane, varianta mare, et. 4, Siderurgiştilor Vest (Doja), zonă bună, bloc bun, izolaţie int-ext., parchet, AC, CT, clasa A, preţ 216000 lei negociabil. Tel. 0742151989. (000141/NC-340986) Vânzãri 4 - 5 camere • PF Duplex, construcţie 2009, EXCLUSIV: Gars., Tig. 1,et. 1, 58.000 Lei 2 sdcM-38 3/4 AC,apa separat 2 sdc M-38 2/4 UM,Simplu 21.000 E neg 120.000 ron neg 3 Camere 3 dec Centru 1/4 C.T,g,p,Liber, 45.000 E neg 3 dec St. Otelul 2/4 Simplu Liber 43.000 E neg 3 sdc M-16 3/4 CT,AC,64mp 40.000 E neg 3 decM-17 2/4 g,f,termop.int/ext 170.000 neg 3 dec M-19 7/10 2 balc,CT,AC,t,g,f 175.000 neg 3 dec M-20 8/10 gaze ptr.CT 155.000 ron neg 3 dec M-21 7/10 CT,AC,t, 175.000 neg 3 sdc M-38 3/4 AC,t,iz.ext Liber 140.000 ron neg 4 dec N.L 3/4 2 balc, 2 gr.sanit 220.000 ron neg 4 sdc M-17 4/4 90mp,g,f,p Liber 150.000 ron neg Casa Casa Sid.V St-500mp, D-31mp 6 cam, 2 bucatarii 2 garaje 160.000 E sau 2 apartam. + diferenta Oferte Inchirieri Camera General et.1 CT,mob/utilat 600 ron 2 dec Mz-2 et.2 mobilat utilat 180 E neg 2 dec Tg-1 PS-uri parter mobilat utilat 200E 2 dec Sid.V et.1 mobilat utilat,CT, 150E 3 dec Sid.V parter CT,AC,mob/utilat Lux 350E neg ÎNCHIRIEM APART. MOBILATE NEMOBILATE IN ORICE ZONĂ • Apartament 70 mp, et. 4/4, cu 3 camere decomandate, 2 băi, 2 balcoane, Mazepa2, centrală termică, izolat exterior, bucătărie mobilată, 54.000 euro negociabil. Tel. 0740135634. (009995/ NC-340759) • Vând 3 camere dec., Micro 17. 0766741811. (000038/NC-340802) • Vând apartament 3 camere Piaţa Centrală, 90 mp, decomandat, renovat, îmbunătăţit, 5/7, preţ 65.000 euro. Tel. 0749180580. (000050/NC-340828) • 3 decomandate Maz2, LC-uri, 2/4, 58000 EUR, 0754628112. (10/11/cs/14/ NC-340860) • 3 dec M38, 3 balcoane, 67mp, 31000EUR, 0754364618. (10/11/cs/14/ NC-340861) • 3 sdec., Ţiglina 1, etaj 1 +garaj. 0733141444. (000182/NC-341067) • 3 dec. Centru, etaj 1, CT, p, 2 balcoane, liber, 45000 E neg. 0726787528. (10/11/bc/8/NC-341074) • Vând 3 dec. Frunzei, CT, îmbunătăţit. 0737063052. (0129249/NC-341090) • Vând 3 dec. Casa Roşie, simplu, 43000 E. 0724169060. (0129249/NC-341092) • Vând apartament 3 cam. sau schimb cu 2 cam. +diferenţă. Tel. 0751776635. (000238/NC-341196) • 3 camere, etaj 3, 2 balcoane, 0757.594.575. (10/11/cs/28/NC-341273) • Micro 14, etaj 2, prezintă îmbunătăţiri, 34.000 euro. 0747700547. (10/11/ bc/3/NC-341284) • Ţiglina I, bloc cu subsol, etaj I, curat, 137.000 lei. 0724080279. (10/11/bc/3/ NC-341285) • 3 camere decomandate, 155.000 lei. 0754209310. (10/11/cs/28/NC-341290) • 3 decomandate, 90 mp, parter, amenajat, 60.000 euro. 0753315163. (000314/NC-341297) • 3 decomandate M18, 75 mp, 2 băi, 2 baloane, etaj 6, 175.000 lei. 0753315163. (000314/NC-341298) • 3 dec. Sid. V, p/4, balc, 175.000 lei. 0753805054. (10/11/bc/1/NC-341336) • 3 decomandate ICF, et. 1, CT, 185.000 lei. 0748195418. (0129384/NC-341361) 5 camere, etaj 2 şi 3, sc-174mp, garaj, demisol, curte interioară lux, 99.000E, accept variante. 0728928192. (0911gc12/NC-317815) • Vând apartament 4 camere amenajat şi utilat lux, situat în Mazepa I, - Faleză Dunăre. Telefon: 0744566333. (09/11/cs/77/NC337745) • Apartament 4 camere, ultraîmbunătăţit, spaţios, I.C.Frimu, S15. Tel. 0749080375, 0742933993. (008713/ NC-338569) • 5 camere ICFrimu, îmbunătăţit, centrală termică, 115 mp, 65.000 euro. 0753315163. (009883/NC-340625) • Vând apartament 4 camere Micro 13B, 170000 neg. Tel. 0744113367. (009968/NC-340956) • Vând apartament 4 camere BR2, etaj 6 (g+f+t+CT), termosistem, balcoane închise termopan, preţ 89000 euro, bonus garaj dublu 42 mp. Relaţii la telefon 0722228830. (0129356/NC341122) • 4 decomandate mobilate, utilate, varianta rate, 10 ani, 0722245260. (10/11/ cs/13/NC-341156) • Patru camere BR1B Stirex. Tel. 0740151173. (000194/NC-341167) • 4 decomandate Micro 17, 100 mp, bloc nou, 165.000 lei. 0753315165. (000314/NC-341305) Cumpărări Garsoniere • Garsonieră sau apartament 1 cameră, banii cash. 0742686917. (01/10/bc/28/ NC-160697) • Cumpar garsoniera, orice zona, preiau datorii. Tel.0754-521983 (1011gc08/ NC-308278) • Persoană fizică cumpăr garsonieră A-uri, Ţiglina I, ofer 50000 lei. Tel. 0744348214. (009807/NC-340433) • Cumpăr garsonieră, WC, ofer maxim 5000 E. Tel. 0755799562. (009966/NC340726) Piaţa Imobiliară [ Imobiliare ro 22 RON Cartela Vodafone 4 eu ro 34 RON eu 6 Cartela Vodafone ro 53 RON Cartela Vodafone 10 eu 19 Important! Societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate care solicită publicarea unor anunţuri la rubricile: -LICITAŢII -LICHIDĂRI -CONVOCĂRI (Adunări generale) -CITAŢII (Chemări în judecată) trebuie să prezinte la ghişeele de Mică Publicitate o adresă, în original, cu: - Antetul firmei; Numărul de înregistrare; Datele de apariţie solicitate; Textul înaintat spre publicare; Semnătura autorizată; Ştampilă. Joi, 13 Octombrie 2011 " 13 Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 • Casă Şendreni, nouă, parter, mobilată, baie +bucătărie, g+f, utilităţi. 0752822740. (000158/NC-341011) • Vând casă comuna Independenţa, cu toate utilităţile moderne şi suprafaţă 1230 mp, preţ negociabil. Telefon 0727895035. (000171/NC-341053) • Vând casă com. ICBrătianu. Tel. 0748364316. (009525/NC-341175) • Vând casă în comuna Cuca, preţ negociabil. Telefoane 0236452355, 0753830964. (000235/NC-341176) • Vând vilă la roşu Şendreni, 30.000 euro (variante). Tel. 0754650859. (000231/NC-341178) • Vând casă toate utilităţile 2,5 mld lei. Tel. 0746045213. (000228/NC-341181) • Vând casă Tuluceşti DN26, P+M, utilităţi: apă, gaze şi electricitate. 0740028092. (000222/NC-341185) • Vânad casă +teren (curte) zona str. Tecuci nr. 127, Galaţi. 0753020115. (000291/NC-341247) • Urgent! Casă zonă centrală, singur în curte, 300 mp, cărămidă, renovabilă. 49500 E. 0769258513. (10/11/gc45/NC341281) • Vând casă 5 camere +dependinţe, 1 ha teren arabil în jurul casei, vie, livadă, în sat Găneşti, jud. Galaţi, preţ 40.000 lei. Relaţii la telefon 0765732395. (10/11/ext./34/NC-341292) • Vând urgent casă 2 camere, bucătărie, baie şi living, la cheie, Movileni. Tel. 0751170245. (000330/NC-341329) • Vând casă, grădină şi vie, 680 mp, str. Gării nr. 25. Tel. 0751049330. (000335/ NC-341339) • Vând casă Independenţa 4 cam., 1 sufragerie, gaze, apă curentă, la şosea, 48.000 euro. 0757136308. (000339/ NC-341353) • Vilă, str. Română, toate utilităţile, 0747-855573 (1011/gc48/NC-341356) "V .L. viaţa liberă • Casă 500 mp, teren 1250 mp, str. Cuza nr. 72, în spate Prefectură. 0745594761. (0129606/NC-335428) • Vând casă p+1, com. Vânători. Tel. 0743482962. (009256/NC-339506) AR HI VA • Vând sau schimb +diferenţă cu ap. Galaţi, casă cu etaj, la roşu, cartier vile com. Tudor Vladimirescu. Tel. 0747271903, 0749151499. (009693/ NC-340585) Cumpărări 1 cameră • Urgent!!! Cash, indiferent zonă, etaj. 0236436101, 0730617129. (07/10/ bc/30/NC-174945) • Cumpăr urgent apartament 1 cameră etaj intermediar exclus agenţii: 0236433.066. (10/11/cs/39/NC-339337) Cumpărări 2 camere • Persoană serioasă cumpăr apartament orice zonă. 0724055420. (01/11/ bc/25/NC-737) • Urgent, 2 camere, orice etaj, banii cash. 0747708566. (01/10/bc/28/NC161029) • Urgent!!! Orice zonă, 2-3 camere. 0747700547, 0236436101. (03/10/ bc/45/NC-174941) • Urgent! Cumpăr 2,3 camere, cash. 0753805054. (01/11/bc/26/NC-250367) • Cumpăr 2-3 camere, plata CASH Tel. 0748647760. (10/11/cs/08/NC-293395) • Cumpăr 2-3 camere. Preiau datorii 0754521983. (0911gc07/NC-298222) • CUMPARAM 2 CAMERE ORICE ZONA, 0757594575. (10/11/cs/28/NC-340319) • Cumpărăm 2 camere orice zonă, 0757.594.575. (10/11/cs/28/NC-340515) • 2 camere indiferent de probleme juridice sau financiare. 0723478149. (000154/NC-341017) • Cumpărăm 2 camere orice zonă, 0757.594.575. (10/11/cs/28/NC-341275) • Cumpărăm cu plata în maxim 24h apartamente indiferent de zona şi stare (acceptăm şi apartamentele cu probleme juridice, necumpărate, ipoteci, etc). OFERIM PRETUL PIEŢEI. Relaţii 0236-433.066. (10/11/cs/39/ NC-339338) Cumpărări 3 camere • Apartament 3-4 camere, banii cash. 0742 686917. (01/10/bc/28/NC-163347) • Cumpăr urgent 3, 4 camere, cash. 0723247205. (009735/NC-335173) • Cumpăr 3-4 camere decomandate, etaj intermediar fără agenţii. Ofer preţul imediat 0236-433.066. (10/11/ cs/39/NC-339339) • Cumpărăm 3-4 camere orice zonă, 0754.209.310. (10/11/cs/28/NC340516) • Cumpărăm 3-4 camere orice zonă, 0754.209.310. (10/11/cs/28/NC-341276) Vânzãri Case • Vilă la roşu, Smârdan, cartierul nou. 0747870424. (10/11/cs/45/NC-322987) • Vând/ închiriez clădire regim parter, 155 mp, zona Bălcescu, teren 470 mp, proprietate, mun. Galaţi. Tel. 0741244156. (0129750/NC-333479) • Vând Vila Sendreni 30000 euro 0745242540 (1011gc21/NC-334093) • Şendreni, casă nouă la cheie, 40.000 euro. 0749374726. (009736/NC338256) • Vând casă nouă, în com. Independenţa. Tel. 0748968489. (009207/NC-339422) • Vând casă la roşu, cu toate utilităţile sau schimb cu apartament plus diferenţă. Tel. 0754920307. (009236/NC339489) • Vând vilă la roşu, p+m, utilităţi (apă, lumină) +300 mp, persoană fizică, preţ neg., com. Şendreni. Tel. 0757364291. (009542/NC-339988) • Casă demolabilă, 220 mp, Revoluţiei, teren 400 mp, Coşbuc. 0767715546. (009500/NC-340004) • Urgent la Schela casă mansardată, la roşu, toate utilităţile, negociabil. 0756367768. (009682/NC-340237) • Vând vilă 2010 zona Pieţei Centrale, 7 cam., 2 băi, 1 buc., cu spaţiu comercial, beci, 70.000 euro negociabil, variante, schimb +diferenţă. 0758341238. (009708/NC-340260) • Vând vilă nouă. Tel. 0744641933, 0756618737. (10/11/bc/10/NC340266) • Casă p+etaj, zona Mc Donald´s, nouă, liberă, 95000 E neg. 0747777655. (009854/NC-340505) • Vând lângă Metro casă p+m, mobilată, utilată, liberă imediat, teren 1000 mp, anexă cu grătar. Tel. 0722682392. (009864/NC-340537) • Vând casă comuna Vârlezi. Tel. 0749863409. (009875/NC-340550) • Vând casă deosebită, comuna Şendreni, zonă bună, complet utilată şi mobilată, preţ 50.000 euro. Tel. 0757961118. (009838/NC-340617) • Vând casă Tg. Bujor, 45.000 lei. Tel. 0744843735. (009922/NC-340663) • Vând casă comuna Şendreni. Tel. 0742957895. (009910/NC-340673) Schimburi Imobiliare • Schimb /vând casă sat Costi (parter +mansardă 100 mp), cu ap. 3 cam. sau 2 camere +diferenţă, neg. 0746906279. (000128/NC-340972) • Apartament 2 camere, zona supermarket Penny, cu 3-4 camere. 0769279098. (0129244/NC-341040) • Schimb/ vând casă nouă Tuluceşti, zonă centrală, cu apartament. Tel. 0723270999. (000346/NC-341358) Închirieri - Cereri Apartamente • Persoană serioasă închiriez apartament, termen lung. 0740123014. (05/11/bc/25/NC-693) • Închiriez apartament 3-4 camere nemobilate Mazepa. Telefon 0729140456. (10/11/cs/54/NC-340572) • Închiriez apartament 2-3 cam. Ţig. III, IREG. Tel. 0748251368. (009977/NC340715) Închirieri - Cereri Spaţii comerciale • Caut garaj de inchiriat in Tiglina 2 sau in apropiere. Tel. 0755296335. (10/11/ cs/33/NC-341383) • SC închiriază spaţiu producţie alimentară 30-50 mp. Nu necesită vad. 0728002233. (000341/NC-341349) • Închiriez garaj zona Micro 13B. Tel. 0743752195. (000060/NC340843) Închirieri - Oferte Apartamente • Vând casă com. Fârţăneşti, curte de 4.000 mp, apă şi canalizare. Tel. 0743076081. (009944/NC-340705) • Vând casă zona Piaţa Centrală, 2 camere + 2 holuri, baie şi bucătărie f. mari, faianţă, gresie, parchet, termopan, curte pavată, preţ 19.000 euro fix. Tel. 0746988911. (000017/ NC-340774) • Vând casă M. Eminescu 145. Tel. 0752192639. (000048/NC-340832) • Vând casă nouă Şendreni, cartier vile. 0745499831. (000058/NC-340844) • Vând vilă deosebită DN26, aproape de Vânători. Tel. 0762293243. (10/11/ gc/22/NC-340850) • Vând casă cu teren Hanu Conachi, lângă Gara CFR. 0751552502. (000064/ NC-340874) • Casă Poşta Veche, 115 mp, amenajată recent, 25000 E. 0743861033. (009986/ NC-340939) • Vând casă sat Viile, comuna Fârţăneşti. Tel. 0236461392. (009979/ NC-340952) • Închiriez apartament, 100 euro, plata lunar. 0752556879. (01/10/bc/25/NC151257) • Apartamente 1 cameră lux, Faleză, regim hotelier. 0744793223. (009951/ NC-154734) • Închiriez apartament. 0236471202, 0744604952, 0722.317309. (10/11/ cs/03/NC-227421) • Închiriez apartamente mobilate şi nemobilate. 0727897437. (10/11/cs/08/ NC-293394) • 2 decomandate I.C.Frimu, etaj 1, nemobilat, 100 Euro. 0745/526231. (10/11/ cs/06/NC-327799) • Ap. o cameră lux, regim hotelier. 0754788946. (007199/NC-336049) • Ap. o cameră lux, regim hotelier. 0746753713. (007199/NC-336050) • Închiriez garsonieră în regim hotelier. Tel. 0747833529. (007680/NC-336859) • Închiriez apartament 2 camere, mobilat, utilat, pe termen lung, Mazepa I, 150 euro/ lună, avans 2 luni +2 luni garanţie. Telefon 0765240699. (009467/ NC-339810) • Primesc în gazdă 2 fete (eleve/studente). Tel. 0721348897. (009440/NC340007) • Închiriez apartament mobilat. 0747933211. (009704/NC-340273) [ Publicitate Cartele PrePay: Orange la cele mai bune preţuri, prin cea mai mare reţea de difuzare din Galaţi Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro 14 VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 viaţa liberă • Închiriez spaţiu comercial, Ţiglina III, lângă Billa 3. Tel. 0745594763. (0128196/NC-334309) • Închiriez spaţii depozitare, birouri, sup. 50-550 mp. Tel. 0745594763. (0128196/NC-334310) • ÎNCHIRIEZ SAU VÂND SPAŢIU COMERCIAL (170 MP) PRETABIL PENTRU BĂNCI, ASIGURĂRI BIROURI BLOCURI NOI, FALEZĂ (LÂNGĂ BCR). TELEFON: 0741041331. (10/11/cs/15/ NC-336672) • Spaţiu birouri 20-120 mp ultracentral, ultraamenajat. 0744106690. (0012807/ NC-337436) • Închiriez 110 mp sau mai puţin, N. Bălcescu, pretabil cabinete, birouri, negociabil. 0745543298, 0745543289. (009021/NC-339120) • Închiriez service auto utilat 600 E/ lună. Tel. 0744709520. (009140/NC339307) • Spaţiu 60-120 mp, exclus bar, str. Traian nr. 359 (zona Bariera Traian). Telefon 0766591965. (009330/NC339613) • Închiriez spaţiu 380 mp vizavi Spitalul Judeţean. 0743305206. (0129109/NC-339780) • Închiriez spaţiu imobil, 150 mp, str. Basarabiei colţ cu Domnească. 0747042261. (009432/NC-340008) • Închiriez spaţii depozitare, birouri, sup. 50-100 mp. Tel. 0745594763. (0129196/NC-340615) • Închiriez spaţiu comercial str. Brăilei, M19. Tel. 0745594763. (0129196/NC340616) • Închiriez garaj Mazepa I. Tel. 0762078105. (009957/NC-340691) • Închiriez spaţiu comercial zona Piaţa Centrală, 800 mp. Tel. 0741369443. (009950/NC-340699) • Închiriez 12 mp lângă Tribunalul Galaţi, pt. birou. Tel. 0724255657. (0129226/NC-340841) • Închiriez spaţiu comercial 100 mp. Tel. 0752536918. (000068/NC-340868) • Închiriez spaţiu 50 mp, Centru. Tel. 0744779364. (000186/NC-341080) • Italian Residence închiriază spaţiu comercial, 0722245260. (10/11/cs/13/ NC-341150) • Închiriez spaţiu comercial 50 mp, Lozoveni, coţ cu Dochiei. Tel. 0741420687. (000324/NC-341317) • Vând spălătorie auto +licenţă mediu, vad format. Tel. 0768898506, 0748866481. (000332/NC-341327) • INCHIRIEZ SPATIU COMERCIAL TIGLINA I/ SIDERURGISTILOR/ MICRO 19, 82/140/80 MP. 0720999763. (sms/ NC-341347) • Mazepa, Paltin 1, parter, 55 mp. Tel. 0722511145. (009128/NC339379) • Închiriez spaţiu comercial Mazepa, 63 mp. Tel. 0746383423. (009679/ NC-340202) • SC cumpără/ arendează teren agricol zona Bădălan, Zătun, ofer preţ foarte bun. Tel. 0749546670. (009875/NC323997) • Cumpăr teren arabil în comunele Cudalbi, Drăgăneşti, Costachi Negri, Griviţa, Lieşti. Relaţii la tel. 0763600076, 0745665665 (008292/NC-338209) • Cumpăr teren arabil în jud. Galaţi, Vaslui, dezbat moşteniri, execut lucrări cadastrale. Telefon 0755462622. (009865/NC-340534) Vânzãri Spaþii comerciale • Vând 6400 mp Tuluceşti, cu hale, atelier +anexe (1400 mp construiţi), platformă betonată, utilităţi, 20 euro /mp negociabil, posibilitate rate. 0744559651. (0129138/NC-340012) • Vând spaţiu comercial 36 mp, zona Maşniţă. Tel. 0742501462. (10/11/ gc/22/NC-340848) • Vând spaţiu comercial 50 mp, zona Dunărea. Tel. 0762293243. (10/11/ gc/22/NC-340849) • Vând /închiriez 2 spaţii comerciale Piaţa Centrală (casă 2 camere +baie +beci). 0745361164. (0129248/NC341082) • Spaţiu comercial Complex Ţiglina I, 60 mp. 0723136361. (10/11/gc/45/NC341282) • Predau contract închiriere cu Piaţa Mic. 14, magazin alimentar, utilat, funcţionabil. 0722458273. (000338/ NC-341338) pot fi consultate zilnic, de luni până vineri, între orele 8,00-14,00, la sediul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Galaţi, str. Regiment 11 Siret nr. 2, Galaţi, jud. Galaţi, cod 800322. Observaţiile, sugestiile şi/ sau propunerile publicului se primesc în scris la sediul ARPM Galaţi. (0129380/NC341321) • ANUNŢ PUBLIC. S.C. DASANO S.R.L. anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Construire Anexă utilitară”, amplasat în intravilanul Comunei Matca, Jud. Galaţi. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul ARPM Galaţi, str. Regiment 11 Siret nr. 2 şi la sediul S.C.DASANO SRL din comuna Matca, Judeţul Galaţi în zilele de luni -vineri, între orele 08.00 -14.00. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul ARPM Galaţi din str. Regiment 11 Siret nr. 2, Judeţul Galaţi. (10/11/cs/58/NC-341367) .L. Închirieri - Oferte Spaţii comerciale • Teren Bucureştii Noi, s= 464 mp, d= 23 ml. Telefon 0755023320. (007885/ NC-337176) • Vând 500 mp teren intravilan, comuna Vădeni, jud. Brăila, poziţie excelentă. Tel. 0723293089. (0129952/ NC-338338) • Vând vetre casă Vânători, str. Mărului. 0751183715. (008600/NC-338371) • Vând teren Arcaşilor, cu utilităţi. 0745506564. (009100/NC-339015) • Vând teren între Vânători şi Odaia Manolache, 10 E/ mp, variante auto. 0756982894. (009083/NC-339247) • Vând teren str. Arcaşilor 9.000 mp. parcelabil. Telefon: 0745345311. (10/11/ cs/11/NC-339643) • Vând teren sat Costi Vânători 18.000 mp parcelabil. Telefon: 0748500900. (10/11/cs/11/NC-339644) • Vând teren agricol 30 ha, zona Zătun. 0743305206. (0129109/NC339781) • Sat Costi, 1940 mp, 7E. 0744207247. (009437/NC-339795) • Vetre casă sat Costi, DN26, utilităţi, neg. 0748355141. (009483/NC-339882) • Vând 9500 mp teren intersecţia ieşire Vânători cu Gârboavele. Tel. 0744559651. (0129138/NC-340013) • 290 mp, d=17 m, Drumul Viilor 37D, 15000 E neg. 0756640911. (009620/ NC-340120) • Vând /închiriez (Centură), 2400 mp, d=22 m, zona Opel -Forest, 55 E /mp. 0756640911. (009620/NC-340121) • Vând teren de construcţie 1700 mp, cu casă bătrânească, în comuna Piscu, preţ 60.000 negociabil. Nr. telefon 0753164325. (009690/NC-340285) • Vând teren 1100 mp, 2 deschideri de 55 m şi 20 m, situat Fileşti, zona CAP. Tel. 0756386208. (009746/NC-340333) • Vând teren intravilan Bariera Traian, 700 mp, toate utilităţile, intabulat, preţ 25 E/ mp. Tel. 0745274928. (0129183/ NC-340336) • Persoană fizică vând teren cu casă în construcţie, 1000 mp, sat Mihail Kogălniceanu, stradal. Telefon 0761139948. (009820/NC-340464) • Persoană fizică vând teren stradal, zona Atlas. 0726780552. (009960/NC340688) • 500 mp sat Costi, utilităţi. 0753704477. (009939/NC-340709) • Vând loturi teren pentru construcţie locuinţe în zona Bariera Traian. Telefon 0753763126. (000026/NC-340786) • Cumpăraţi acum 600 mp, str. Tecuci, Maşniţă. 0742502502. (000051/NC340827) • ##Vând## teren +hale, 7020 mp, betonat, utilităţi, Centură Brateş. 0749457839. (000073/NC-340883) • Vând teren sat Costi, zona vile, 1400 mp. Telefon 0770485723. (000099/NC340958) • Vând 15000 mp teren la DN26, rândul 2, vizavi de motel, intersecţia cu drumul spre Cuca. Tel. 0745569043. (000089/NC-340966) • Vând 15000 mp teren irigabil, spate BBIF. Tel. 0745569043. (000089/NC340967) • Vând teren intravilan, sat Costi. 0740218337. (000172/NC-341062) • Vând teren DN26, 20 E. 0737063052. (0129249/NC-341093) • Vând teren DN26, cu utilităţi. 0742578599. (0129249/NC-341094) • Vând teren 2000 mp, DN26. 0724169060. (0129249/NC-341100) • Vând teren intravilan între Vânători şi Odaia, 8300 mp. Telefon 0755744714. (0000213/NC-341165) • Vând teren intravilan în Hanu Conachi, 5000 mp. Telefon 0752682837. (000138/NC-341170) • Vând 500 mp sat Costi, centru, gaz, curent, apă. Tel. 0743159991. (000132/ NC-341171) • Vând teren intravilan zona Bariera Traian. Tel. 0722694002, 0722676679. (000284/NC-341233) • Teren sat Costi, Turturelelor. 0760664506. (000292/NC-341243) • 1000 mp intravilan Tătarca, sat nou, preţ 10.000 E. Tel. 0763644604. (000285/NC-341251) • 775 mp lângă Metro, d= 24 ml, utilităţi, 35 E/ mp fix. 0724080416. (10/11/ bc/3/NC-341288) • 700 mp teren Braniştea, proprietate, 25.000 lei. 0753315165. (000314/NC341303) • Vând pădure salcâm. 0741609511. (000334/NC-341324) • PF, teren, 700mp, str. Doctor Carnabel, 0742-471351 (10/11gc/25/NC-341337) • VAND TEREN DESCHIDERE LA DRUM NATIONAL GALATI TECUCI INTRAVILAN, UTILITATI, 5 E/MP. TEL. 0720999763. (SMS/NC-341343) • VAND TEREN BRANISTEA, PROPRIETATE, UTILITATI PE TEREN TEL. 0720999763. (SMS/NC-341344) • Vânători 550 mp, zona de vile, cu utilităţi 15 eur/mp, 0745655818. (10/11/ cs/09/NC-341375) • Teren, zona bancilor - 475mp sau zona centrala - 700mp, convenabil 0745-361207 (0911gc13/NC266238) • Soc. com. vinde service auto, complet utilat, situat DN26, km 6. 0740865369. (008256/NC-337819) • Ocazie! Spaţiu comercial suprafaţă 110 mp, la cheie. 0728928192, 0746245544. (000082/NC-340890) • Vând urgent imobil, strada Mihai Bravu nr. 11. Relaţii la tel. 0745605776. (0129233/NC340982) • Comisia Electorală Judeţeană Galaţi informează toţi medicii, membri ai Colegiului Medicilor din Galaţi, că perioada de desfăşurare a Turului II al alegerilor pentru Comisia de Disciplină Galaţi este următoarea: 1315 octombrie 2011, la sediul Colegiului Medicilor din Galaţi, str. Brăilei nr. 177, între orele 8,00-20,00. Informaţii la telefon 0236461104. (10/11/ ext/23m/NC-340926) Vânzãri Auto • Audi A4, 2,0 TDI, 2009, BMW 320D, 2008, Audi A6, 2,0 TDI, 2007, Citroen Xsara Picasso, 1,6 HDI, 2007, Renault Clio, 1,5 DCI, 2005, variante. 0766518339. (009279/NC-339531) • VW Golf, 2001, preţ 3850. Tel. 0742212552. (009428/NC-339778) • Kawasaki Ninja ZX7R, 1997, perfectă stare, proprietar, 1600 euro. 0748355141. (009483/NC-339883) • Opel Vectra, 2004, full, 155.000 km, proprietar C, 6500 euro, înmatriculat. 0748355141. (009483/NC-339884) • Vând Logan, 2005, carte service. 0744752302. (009656/NC-340225) • Logan Laureate 2008, diesel, unic proprietar. 0742845775. (009811/NC340431) • Vând tichet Rabla. Telefon 0765222936. (009865/NC-340536) • Vând Logan, 2006, Laureate. 0743008280. (009928/NC-340658) • Vând 2 Dacii 1310, anul 1999, perfectă stare, albe, proprietar. Telefon 0743854099. (009930/NC-340660) • Vând Renault Clio, întreţinut, 2002. Tel 0756556873. (009914/NC-340672) • Logan, 2005, unic proprietar, impecabil. 0740174922. (009907/NC-340677) • BMW 320, 2007; Ford Mondeo, 2007, VW Golf, 2010, Euro5, variante. 0766538120. (009956/NC-340693) • Mercedes C220, 2009; Skoda Octavia, 2008; Volvo S40, 2009, Euro5, variante. 0763692726. (009956/NC-340694) • Renault Clio 1,4, 2005, full, 3700 E. 0745208845. (009946/NC-340702) • VW Tiguan, 2009, 1,4 TSI, 150 CP, 4x4, extrafull. 0745208845. (009946/NC340703) • Vând voucher Programul Rabla. Tel. 0744703506. (009976/NC-340716) • Vând Mercedes Vito, 2007, 140.000 km, stare f. bună, 13600 E sau schimb cu garsonieră plus diferenţă. 0746696344. (009973/NC-340718) • Opel Agila 1,2i, 2002; Astra H Break 1,7 CDTI, 2006; Astra G 1,4i, 2008, înmatriculate. 0740518438. (009965/ NC-340727) • Vând Fiat Panda, proprietar, accept variante. 0758708451. (009997/NC340757) • Vând Skoda Octavia 1,9 TDI. 0722553060. (00996/NC-340758) • Vând Matiz 2003, AC +IC, sistem audio 4 boxe, maşină de familie. Tel. 0745522778, 0733730637. (000019/NC340772) • Vând Dacia 1997. 0752556939. (000032/NC-340810) • Skoda Octavia 2007 diesel, climatronic, negociabil, 0747870424. (10/11/ cs/45/NC-340912) • Volkswagen Golf 2002, benzină, climatronic, negociabil, 0747870424. (10/11/cs/45/NC-340913) • Vând Dacia 1992, de garaj, taxe la zi, cu 5 trepte. 0741918355. (000107/NC340948) • Cielo an 1997, AC, închidere centralizată, radio CD, geamuri electrice, impecabil. 0741918355. (000107/NC340949) • Vând Dacia Solenza Clima, an 2004, proprietar. Tel. 0751256888. (000127/ NC-340973) HI VA • Primesc în gazdă 2 eleve. 0724306977. (009844/NC-340489) • Două camere Centru, utilat, mobilat deosebit. 0722953464. (009888/NC340582) • Închiriez apartament 2 camere semidec., nemobilat, zona Coca-Cola, numai la familie. Telefon 0751012033. (009964/NC-340684) • Două camere Mazepa, mobilat, utilat. 0749572306. (009960/NC-340685) • Ofer gazdă la un băiat. 0236494569. (009948/NC-340700) • Închiriez apartament 4 camere Centru, mobilat, utilat, contorizat. Tel. 0754672469. (009985/NC-340732) • Închiriez 2 camere 3/4, Mazepa I, mobilat, 160 E. Tel. 0744472854. (000003/ NC-340754) • Închiriez casă nemobilată, singur în curte. Tel. 0745828946. (000036/NC340804) • Primesc în gazdă două fete. Tel. 0754822185. (000054/NC-340825) • Închiriez apartament 2 camere, mobilat şi utilat complet, Micro 18, etaj 9/10. 0754259792. (000062/NC340839) • 3 decomandate, lux, central, CT, 350 euro, 0754628112. (10/11/cs/14/NC340862) • 2 decomandate, Vega, mobilat şi utilat nou, 0754628112. (10/11/cs/14/ NC-340863) • 3 decomandate, lux, Micro21, CT, AC, 250 euro, 0754628112. (10/11/cs/14/ NC-340864) • Ap. o cameră Ţiglina I, lux, regim hotelier, 100 lei/ zi. 0758243110. (000065/ NC-340870) • Caut colegă de apartament, zona Trei Star, 250 lei, urgent. 0755758831. (000126/NC-340974) • Ofer spre închiriere ap. 2 camere mobilat, zona Piaţa Centrală. Tel. 0729992301. (000151/NC-340998) • Închiriez spaţiu ultracentral, 16 mp, pretabil comerţ, birou, agenţii etc., 150 E. 0726527471. (000152/NC-341021) • Închiriez spaţiu central, prefer militar, familie, seriozitate, preţ acceptabil. Tel. 0236464705, 0785505010. (000164/NC-341026) • 1 cameră Mazepa, BR3, 3/10, mobilat, utilat, 160 E. 0723172167. (000165/NC341046) • Închiriez apartament una cameră, mobilat, Mazepa. 0742926034. (000179/NC-341055) • Închiriez ap. 3 camere, et. 4, nemobilat, zona Gh. Doja, 400 lei. Tel. 0746237233. (000176/NC-341057) • Închiriez apartament o cameră, Mazepa, nemobilat, 500 lei +o lună avans. Tel. 0745938298. (000184/NC341072) • Închiriez ap. 2 camere. Tel. 0744779364. (000186/NC-341081) • Închiriez 1 cam. mobilat, utilat. 0751648895. (0129249/NC-341091) • Închiriez 2 cam. mobilat, utilat. 0751648895. (0129249/NC-341095) • Italian Residence închiriază apartamente 3 camere nemobilate, 0722245260 (10/11/cs/13/NC-341147) • Garsonieră Ţiglina, mobilată, 100 euro, 0748647760. (10/11/cs/08/NC341161) • 2 CAMERE ŢIGLINA, MOBILATE, CT, AVANTAJOS, 0748 47760. (10/11/cs/08/ NC-341162) • Primesc în gazdă două fete bloc, lângă Baia Comunală. 0336438354. (000229/NC-341179) • Închiriez ap. 2 dec., Piaţa Centrală, et. 5/7, mobilat, utilat. 0741182377. (000226/NC-341183) • Închiriez apartament Siderurgiştilor Vest, mobilat, utilat modern, parter. 0751676515. (000244/NC-341192) • Închiriez apartament 2 camere, Mazepa, utilat, mobilat deosebit. Tel. 0748435851. (000239/NC-341195) • Închiriez apartament 2 camere mobilat complet, în Micro 21. 0236322597, 0761453785, 0761453788. (000253/NC341204) • Primesc în gazdă un băiat nefumător. Tel. 0744294262, 0748494159. (000251/ NC-341205) • Închiriez apartament 2 camere, ultracentral, mobilat, utilat. Tel. 0745398737, 0722821380. (000248/NC-341206) • Închiriez apartament Ţig. II. Tel. 0740917990. (000274/NC-341217) • Închirez apartament 2 camere, nemobilat, bloc President. 0745648737. (000268/NC-341222) • Închiriez o cameră Port. 0748230441. (000278/NC-341239) • Închiriez apartament 1 şi 3 camere de lux. Tel. 0723034122. (000277/NC341240) • Închiriez apartament Centru. 0747013608. (000294/NC-341241) • Cameră mobilată, băieţi, salariaţi, 200 lei. 0236480928. (000290/NC-341244) • Camere mobilate, regim hotelier, 50/ pers. 0720539669. (000290/NC341245) • Primesc în gazdă elevă -studentă. 0762634693. (000286/NC-341250) • Închiriez garsonieră bl. A6, ap. 76, Ţig. 1. Tel. 0749812273. (000301/NC341270) • Garsonieră birouri, cabinete, Ţiglina I, A3, parter. 0724080416. (10/11/bc/3/ NC-341283) • Dau spre închiriere apartament cu 2 camere, mobilat. Tel. 0743097999. (000328/NC-341318) • 3 decomandate N.Leonard, mobilat şi utilat, 150 Euro. 0754/267318. (10/11/ cs/06/NC-341373) • 2 camere Micro 18, mobilat nou, 800 lei, 0752627723. (10/11/cs/33/NC341376) • 1 cameră mobilată Mazepa, 160 E, 0755296335. (10/11/cs/33/NC-341377) • 2 camere Ţiglina, parter, renovat, 800 lei, 0758331449. (10/11/cs/33/NC341378) • 2 camere Piaţa Centrală, mobilate, 170 E, 0752627723. (10/11/cs/33/NC341379) • Garsonieră pentru o singură persoană, nefumătoare. 0730004719. (009780/NC-340458) • SC Prodvinalco SA Galaţi oferă spaţii comerciale spre închiriere situate pe bdul George Coşbuc nr. 257, persoană de contact Diaconu Tonel, telefon 0741110311. (9/11/ bc/76/NC-337622) • ÎNCHIRIERE SPAŢIU COMERCIAL 450 MP, STRADA BRĂILEI, STRADAL, OPEN SPACE, CONSTRUCŢIE NOUĂ. 0727730748, 0723918603. (10/11/ ext/01m/NC-340927) AR • Închiriez spaţiu posibilităţi transformare în spălătorie auto, vad excelent. Tel. 0744709520. (000259/ NC-341200) • Hale de închiriat în Galaţi, (lângă Metro). Telefon 0239616103, 0720533687, www.lindainvest. ro. (9/11/ext./53m/NC-337256) • Închiriez spaţiu comercial Ţiglina 1, bloc A5, fost restaurant Roma Antică. Tel. 0720000555. (009818/NC-340466) Vânzãri Terenuri • 1000mp intravilan Kogălniceanu (Smârdan), variante auto. 0747870424. (10/11/cs/45/NC-322984) • Loturi 1000 mp, Drum Centură, 14 euro. 0751314709. (004032/NC330823) • Teren Slănic Moldova şi Poiana Sărată, Bacău, variante auto. 0741015075. (006374/NC-334726) • Vând 2 locuri casă, suprafaţă 2000 mp, în sat Buceşti. Tel. 0755299167, 0336417345. (007451/NC-336522) • VÂND TEREN 7000 MP, VÂNĂTORI. TELEFON: 0741041331. (10/11/cs/15/ NC-336663) • ICEPRONAV, 387 mp, deschidere 29 m, 28000 euro. 0724339422. (009263/NC-339584) • TEREN DE VÂNZARE GALAŢI, 700 MP, BDUL GEORGE COŞBUC, STRADAL, ULTRACENTRAL. 0727730748, 0723918603. (10/11/ ext/01m/NC-340928) Cumpãrãri Terenuri • Cumpăr teren arabil în judeţul Galaţi. 0752160710. (003193/NC-195023) • Cumpăr teren arabil în Vaslui, GalaţiFârţăneşti, Bălăşeşti, Bereşti, V.Mărului, Jorăşti, Cavadineşti, Tg.Bujor, Băneasa, Smulţi, Vîrlezi, Corni, Lieşti, Iveşti, Drăguşeni. 0722384539. (003193/NC213906) Facem cunoscut că pentru anul 2011 beneficiază de ajutoare alimentare din stocurile de intervenţie comunitare în conformitate cu prevederile HG 600/2009: * persoanele singure care aveau stabilit la data de 28.06.2011 dreptul la venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001; * şomerii în plată la data de 1.07.2011; * pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, la data de 1.07.2011, se află sub 400 lei/lună; * persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii neinstituţionalizate, încadrate până la data de 1.07.2011. Ajutoarele se distribuie în cadrul Cantinei de Ajutor Social, cu sediul în Galaţi, str. Dogăriei nr. 26, zilnic, de luni până vineri, între orele 9,00-14,00, iar persoanele îndreptăţite au obligaţia să le ridice până la data de 31 octombrie 2011. Relaţii suplimentare puteţi obţine la telefon 0236/460079 (Cantina de Ajutor Social) şi telefon 0236/307740 (Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Galaţi). Primar, ing. Dumitru Nicolae "V Închirieri - Oferte Apartamente " Joi, 13 Octombrie 2011 Orange PrePay 4 C 17 N 22,7RRO ON 7 C 3731RRO ONN orange 12 C 6253RRO ONN Pachet Orange doar 217 1 ,7 RORN ON Mica Publicitate Diverse • SC Elferom Plus SRL solicită autorizaţie mediu pentru activitate cod CAEN 1616, tăierea şi rindeluirea lemnului, 1623, fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii, 3101 fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazie, 3102 fabricarea de mobilă pentru bucătării, 3103 fabricarea de saltele şi somiere, 3109 fabricarea de mobilă NCA, care se desfăşoară la punctul de lucru din loc. Galaţi, bdul G. Coşbuc nr. 219. Eventualele observaţii se depun în termen de 5 zile la ARPM Galaţi, str. Regiment 11 Siret nr. 2. (0129368/NC-341198) • SC Giramet SRL Galaţi solicită autorizaţie de mediu pentru activităţile desfăşurate la sediul din DN2B km6+500 m, T184, P1299/1/3, nr. 24 Galaţi. Eventualele observaţii se pot comunica în scris la ARPM Galaţi, în termen de 5 zile de la anunţ. (0129379/ NC-341320) • SC Tomamet Trans SRL, cu sediul în str. Metalurgiei nr. 28 Galaţi, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de autorizaţie de mediu în scopul desfăşurării activităţii CAEN 3811 colectarea deşeurilor nepericuloase, 3832 recuperarea materialelor reciclabile sortate, 4677 comeţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor, pe amplasamentul din str. Traian nr. 204, jud. Galaţi. Informaţii pirivind impactul asupra mediului al activităţii pentru care se solicită autorizaţia de mediu Primăria municipiului Galaţi, titular al proiectului “Modernizare aleea 13 Arcaşilor”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către ARPM Galaţi, fără evaluarea impactului asupra mediului şi fără evaluarea adecvată pentru proiectul “Modernizarea aleea 13 Arcaşilor Galaţi”, propus a fi amplasat în intravilanul municipiului Galaţi, judeţul Galaţi. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul ARPM Galaţi, str. Regiment 11 Siret nr. 2, în zilele de luni-vineri, între orele 8,00-14,00, precum şi următoarea adresă de internet http:// arpmgl. anpm.ro. Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 5 zile de la data publicării prezentului anunţ, până la data de 17.10.2011. • Vând Break an 2001, culoare verde. 0743513793. (000121/NC-340979) • Vând voucher. Tel. 0753756054. (000140/NC-340987) • Logan 2005 Laureate, 3000 euro, impecabil. 0744108878. (000163/NC341035) • Renault Clio 2004, diesel, 2700 euro. 0748158469. (000163/NC-341036) • Solenza 2004, albă, 65 mil. negociabil. 0748158469. (000163/NC-341037) • Dacia 2002, GPL, unic proprietar. 0748158469. (000163/NC-341038) • Renault Clio 2005, benzină, 3250 euro. 0744108878. (000163/NC-341039) • Audi A4, 2004, Passat 2006, FSI, Ford Transit 8+1, 1997. 0769279098. (0129244/NC-341041) • Mercedes C220 Avangarde 2008, Passat 2009, Passat BK 2009, recent aduse. 0744639142. (0129244/NC341042) • Papuc 5 locuri, benzină, 2002, 1900 euro. 0748225661. (000161/NC341048) • Dacia 2003, GPL, 5300 lei, impecabilă. 0748225661. (000161/NC-341049) • Cielo 1996, 1750 euro, impecabil. 0737352417. (000161/NC-341050) • Fiat Stilo, 1,9D, 2003, full, 3850 E. 0741100609. (000175/NC-341058) • Renault Scenic 4x4, 2,0i, SUV, 2002, full, 5000 E. 0741100609. (000175/NC341059) • Vând Renault Clio 2003, întreţinut, proprietar. 0771689023. (000173/NC341060) • Vând Logan 2008, 53000 km. 0744240071. (000172/NC-341061) • Vând Dacia Logan Laureate, 1,4, 2007, albă, 3300 E, 83000 km, BMW 725, 1999, full. Relaţii telefon 0740041259. (000198/NC-341083) • Ford Focus, 1,6, benzină, Break, Germania, 2001. Tel. 0744163663. (000203/NC-341124) • Opel Astra H, Germania 2005, 1,7 CDTI, 100 CP. Tel. 0755164607. (000203/ NC-341125) • Vând Opel Vectra C, model 2004, diesel, Berlină, înmatriculat, preţ 5700 E, variante. 0768120344. (0129357/NC341135) • Vând Dacia 1410, fabricaţie decembrie 1999, 63.000 km, preţ 2000 lei negociabil. Tel. 0741037550. (000189/ NC-341166) • Vând Opel Aglla, 2005, full, import. 0747312685. (0002562/NC-341199) • Vând Ford New Mondeo 1,8 TDCI, 125 CP, cumpărat 2009, de la reprezentanţa Ford, garanţie până în XI.2013, 36.000 km, climatronic bizonă, geamuri electrice faţă, spate, nouă airbaguri, ESP şi alte dotări. Tel. 0745122933. (000272/NC-341218) • Opel Zafira proprietar, an fab. 2003, 4800 E neg. Tel. 0744869617. (00265/ NC-341226) • Opel Astra, 2006, import Olanda, 1.3CDTI. 0753802563. (000293/NC341267) • Renault Twingo, 2000, import Germania; VW Caddy marfă, 1996. 0753802563. (000293/NC-341268) • Vând Logan diesel, 2007, 3900 E. 0740667427. (000299/NC-341274) • Vând Opel Corsa 2001, 3 uşi, negru, 160000 km. 0722173234. (000217/NC-341160) Cumpără un certificat valoric şi câştigă în fiecare lună 900 lei. Sună ACUM la: 0772066101. • Vând 3 tichete Rabla, acte complete. 0769691354. (0129953/NC-338392) • Vând 3 vouchere Rabla, complete. 0747830914. (009627/ NC-340123) Vânzãri Electronice • OFERTĂ: maşini de spălat -299, frigidere -350, vitrine verticale -499, televizoare -250, aragaz -520. Tel. 0745353977 (08/11/gc/13/NC-322406) Cursuri • Şcolarizăm agenţi pază. Tel. 0236471740. (09/11/bc/73/NC-336667) • Newinfo Company Club Alice organizează cursuri: IPM şi formator. Tel. 0236437177, 0741393712. (0129040/ NC-339131) • Cursuri perfecţionare acreditate CNFPA, MMPS, MECI: expert achiziţii publice, expert accesare fonduri europene, inspector resurse umane, inspector SSM - 80 ore, manager proiect, formator, auditor calitate, mediu, siguranţa şi sănătatea muncii, siguranţa alimentelor, responsabilitate socială. Tel. 0746080068. (009812/NC340599) • Centrul de Sănătate Nitan Brăila organizează cursuri de masaj şi reflexoterapie avizate de Min. Muncii şi Min. Educaţiei cu durata de 4 luni. Lector profesionist cu studii superioare. Pe data de 15-16 oct. organizăm curs de hirudoterapie (terapie cu lipitori). Relaţii la tel. 0239611076, 0723262740 sau 0723133852. (0129372/NC-341252) [ Publicitate Important! Societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate care solicită publicarea unor anunţuri la rubricile: -LICITAŢII -LICHIDĂRI -CONVOCĂRI (Adunări generale) -CITAŢII (Chemări în judecată) trebuie să prezinte la ghişeele de Mică Publicitate o adresă, în original, cu: - Antetul firmei; Numărul de înregistrare; Datele de apariţie solicitate; Textul înaintat spre publicare; Semnătura autorizată; Ştampilă. Joi, 13 Octombrie 2011 15 " Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 • Angajează-te! Şcoala Europeană organizează cursuri reflexoterapie/ masaj, coafor, manichiură, cosmetică, unghii gel/ acril, indiferent vârstă. 0722196463. (0128197/NC-334685) • Superofertă! Cursuri formare profesională coafură, cosmetică, masaj, machiaj, manichiură-pedichiură, 300 lei diplome avizate Ministerul Muncii, valabile flotă/internaţional, plata în rate, practică în salonul şcolii, posibilităţi angajare. 0755714468, www. bella-mar.ro. (10/11/bc/43/NC-336662) • Superofertă! Cursuri calificare măcelar, ospătar, barman, bucătar, cameristă hotel, inspector Resurse Umane, lucrător în comerţ, diplome de stat valabile pentru carnet marinar, internaţional, practică în hotel-restaurant 4 stele, plata în rate. 0755714468, www. calificare-recalificare.ro. (10/11/bc/43/ NC-336664) • Salon masaj angajează cu/ fără experienţă, condiţii deosebite, calificare în domeniu. 0755753503. (008081/NC337494) • Angajăm part-time instructoare aerobic. 0762633324. (000108/NC-340947) • Angajez montator ţiglă metalică. Tel. 0744793226. (0129231/NC-340951) • Trustul Media Group Internaţional angajează persoane indiferent de vârstă pentru apariţii în reality-showuri şi spoturi publicitare. CV la [email protected]. (0129236/ NC-340983) • Angajez secretară agenţie imobiliară. 0746335998. (000154/NC-341019) • Angajăm covrigăreasă, cu experienţă. Relaţii la 0741646984. (000169/NC341032) • Angajez şofer C,E, TIR benă, cereale, cu experienţă. 0745231394. (000183/ NC-341065) • Companie britanică recrutează colaboratori. CV-ul la mariana.podaru@ yahoo.com. (0004192/NC-341088) • SC angajează lucrător comercial pentru pet shop. CV-ul la [email protected]. Relaţii la 0744118027. (000207/NC-341127) • Angajez personal cu experienţă în tâmplărie aluminiu şi PVC. 0768120344. (0129357/NC-341136) • SC angajează personal pt. bar. Relaţii la tel. 0754489494. (000233/NC341177) • SC angajează macaragiu macara pe şenile, în Galaţi. Relaţii tel. 0740394758, 0730556802. (0129358/NC-341186) • Vânzător magazin mixt, experienţă, referinţe, apt medical. 0744585673. (000247/NC-341191) • Studio foto angajează agent teren, permis cat. B, şi operator PC, cunoştinţe Photoshop şi Corel. CV la costel_ [email protected]. Tel. 0731362479. (00257/NC-341201) • Soc. comercială angajează bucătari, barmani şi ospătari cu experienţă. Tel. contact 0747922709. (000256/NC341202) • SC angajează tâmplar PVC şi AL, cu experienţă. 0745648737. (000268/NC341223) • Societate de construcţii angajează dulgheri, zidari, faianţari, zugravi, instalatori termice şi sanitare şi sudor autogen instalaţii. Relaţii la 0236448880, după ora 10,00. (0129382/NC-341325) • SC angajează şofer pentru aprovizionare -distribuţie. Relaţii la 0236448880, după ora 10,00. (0129382/NC-341326) • Angajez vânzătoare tarabă legumefructe Piaţa Centrală. 0742172764. (000331/NC-341328) • Angajăm tehnician antiefracţie, [email protected]. (10/11/ bc/1/NC-341334) • ANGAJAM CONFECTIONERI TEXTILI CU EXPERIENTA. 0757056885. (SMS/ NC-341340) • ANGAJEZ VANZATOARE PENTRU MAGAZIN ARTICOLE COPII. TEL. 0748217641. (SMS//341341) • ANGAJAM SOFER DE TIR. TEL. 0766554597. (SMS//341342) • Angajez urgent dulgheri şi fierari betonişti. Telefon 0745059004. (000342/ NC-341348) • Angajez zidari-faianţari, str. Tecuci 137, ora 15,30. (0129223/NC340830) • Angajez frizeriţă -coafeză, cu experienţă. 0755741722. (000096/ NC-340961) • SC Confort SA Galaţi angajează urgent mecanic utilaje şi macaragiu (macara Terex), autorizaţi ISCIR. Relaţii la telefon 0731731878. (0129242/NC-341031) • Societate comercială angajează asistent manager part-time. CVurile se trimit la [email protected]. (012967/NC-341197) • Autoservice angajează mecanici auto cu experienţă. Tel. 0236464654, 0729027467. (0129373/NC-341248) • Angajăm vânzătoare magazin alimentar. Rel. tel. 0721239512, între orele 8,00-14,00. (0129375/NC341272) • SC Metchim SA angajează lăcătuşi confecţii metalice, cunoştinţe temeinice de desen tehnic şi vopsitor industrial. Doritorii vor depune CV-ul la sediul societăţii din Calea Prutului nr. 12 (incinta Menarom). Relaţii la tel. 0732640857, 0732640858, 0236448531, fax 0236448530, între orele 8,30-14,00. (10/11/ ext/02m/NC-339478) HI VA • Angajez vulcanizator auto. 0744933296. (10/11/bc/30/NC-339288) • Angajăm vânzătoare. CV cu poză la e-mail: [email protected]. (009335/ NC-339607) • SC angajează mecanic auto, cu experienţă în autoturisme. Relaţii Bariera Traian 441, între orele 8,00-12,00. (0129101/NC-339636) • Restauarant Camy´s Food Real Galaţi angajează barman -ospătar/iţe. Pentru depunere CV zilnic, între orele 16,0021,00. (009451/NC-339826) • Club New York angajează ospătăriţe. 0746756514. (0129150/NC-340078) • Asistentă medicală, cu permis. [email protected]. Tel. 0742203787. (0129148/NC-340085) • Societate comercială angajează tranşatori, afumătorişti, muncitori calificaţi şi necalificaţi în industria cărnii. CV la fax 0236334101 sau e-mail: [email protected]. (10/11/bc/31/ NC-340097) • SC angajează frizer(iţă) cu experienţă. Tel. 0724230671. (0129157/NC-340126) • Angajez frizer, salariu fix +procent. 0756103972. (009681/NC-340238) • Societate multinaţională angajează personal relaţii publicul, salariu motivant +comision. Trimite CV cu foto la [email protected]. (10/11/ ext./12m/NC-340239) • Caut modele pentru tunsoare - culoare 2012 şi coafat păr lung. Relaţii 0745177895. (009705/NC-340252) • Angajez vânzătoare tarabă Piaţa Centrală. Tel. 0733965387, 0748981153. (009742/NC-340301) • Firmă de curierat angajează curieri pedestri pentru livrare diverse tipuri de trimiteri. CV str. Traian 470, zilnic l-v, 8,30-12,00. Tel. 0728818160. (009750/ NC-340314) • Agenţie de publicitate angajează persoană pentru postul relaţii cu publicul, salarii avantajoase. Relaţii la 0755861102. (009776/NC-340386) • Angajez şofer categoria D. Tel. 0752272591. (009797/NC-340444) • Angajez manichiuristă, cu experienţă. Tel. 0745383685. (009779/NC340459) • Angajez urgent pentru Germania dulgheri cu experienţă în cofraje Doca. 0746879888. (009940/NC-340708) • Angajez vânzătoare sau vânzător tarabă Piaţa Micro 17. 0745798932. (009978/NC-340714) • Angajez şofer TIR cu experienţă transport intern cereale. Tel. 0746887078. (009969/NC-340725) • SC Soroli Cola SA angajează vânzătoare pentru magazin alimentar situat în Piaţa Centrală Galaţi. CV la fax 0239616882, e-mail: soroli.cola@ yahoo.com. Relaţii la 0239616883, 0746199610. (0129217/NC-340729) • Angajăm vânzătoare magazin alimentar şi cofetar. Relaţii la magazinele Albo, Micro 38, ora 18,00, zilnic. (10/11/ bc/31/NC-340733) • Spălătoria auto Valdesign angajează personal. 0756225761. (009989/NC340736) • Angajez vânzătoare cu experienţă magazin alimentar. Tel. 0236310500. (000018/NC-340773) • Angajăm dulgheri şi lucrători amenajări interioare. Tel. 0752163617. (000041/NC-340799) • Romtelecom angajează agenţi vânzări - muncă teren. CV-urile se trimit pe adresa de e-mail: marian.teleoaca@ romtelecom.ro. (000033/NC-340809) • Angajez şofer TIR. Telefon 0741244746. (000055/NC-340822) • Angajez zidari. 0740397381. (0129224/ NC-340823) "V Oferte de Serviciu .L. viaţa liberă • SC Marcel Prod Tapiţerie SRL angajează tapiţeri pentru secţia de tapiţerie. Informaţii la sediul firmei din comuna Tudor Vladimirescu nr. 457 sau la telefon 0236829369, 0740244330. (10/11/ext./33m/NC-341253) • Solicităm colaborare manichiuristă extensii unghii, telefon 0747308816 sau [email protected]. (000307/NC-341261) • Angajez vânzătoare magazin mixt. Relaţii la tel. 0770626763. (000306/NC341262) • Angajez sudor CO2, electric, plasmă şi lăcătuş confecţii metalice. Tel. 0741062083. (000305/NC-341263) • Angajez coafeză. Tel. 0758067446. (000303/NC-341265) • SC angajează şofer profesionist, toate gradele, eventual ADR, salariu atractiv. Tel. 0753050731. (000302/NC341266) AR • Angajăm muncitori cu experienţă în amenajări exterioare. Tel. 0753839397, 0748457835. (000052/NC-340826) • Angajăm vânzătoare în Modern, cu experienţă în domeniul încălţămintei. Tel. 0742070780. (0129222/NC-340831) • Societate comercială angajează căpitan fluvial şi timonier fluvial pentru diferite tipuri de nave autopropulsate. Se asigură salariu atractiv. Relaţii la tel. 0744424860 sau 0745095063. (10/11/ ext./20m/NC-340836) • Restaurant angajează ospătăriţe. Tel. 0751922063. (000061/NC-340840) • În vederea redeschiderii restaurantului Corabia Piraţilor angajăm personal: ospătăriţe, barmaniţe, bucătari, pizzeriţe, salariu 1000-2000 lei. CV şi interviul orele 11,00-14,00, în strada Traian nr. 6. (0129225/NC-340842) • SC Brateş Prut Frumuşiţa SA caută muncitori necalificaţi pe perioadă determinată de trei săptămâni în conformitate cu legea zilierilor. Persoanele interesate se pot prezenta zilnic la ora 7,00, echipate de muncă, la sediul din Calea Prutului nr. 13 (vizavi de Piaţa en-gros). Relaţii la tel. 0745118347. (10/11/ext./24m/NC-340847) • Angajăm pregătitor vopsitor auto cu experienţă. 0745158846. (000071/NC340866) • Angajez ospătăriţă program l-v, 8 h/ zi. Tel. 0748686875. (000068/NC340869) • SC angajează dulgheri şi fierari. Tel. 072002723. (0129227/NC-340871) • Angajez vânzătoare magazin mixt. Tel. 0723676777. (000075/NC-340880) • SC Trost Auto Service Technick SRL angajează consilier vânzări. CV-uri la nr. de fax 0236469971, e-mail: gabi. [email protected]. (0129228/NC340884) • SC Terra Mar SA caută muncitori necalificaţi pe perioadă determinată de trei săptămâni în conformitate cu legea zilierilor. Persoanele interesate se pot prezenta zilnic la ora 7,00, echipate de muncă, la sediul din Calea Prutului nr. 13 (vizavi de Piaţa en-gros). Relaţii la tel. 0745118347. (10/11/ext./24m/NC340886) • Societate comercială angajează operator xerox şi calculator pentru centru de copiere. CV-urile se depun la adresa e-mail: officecopycenter@yahoo. com. (0129229/NC-340888) • TANGO SRC SRL angajează următoarele categorii de personal: stivuitorist, sortator deşeuri, lacatuş dezmembrări auto. Relaţii la tel.: 0236/312061, 0336/401.373 sau la sediul societăţii din str. Stelei nr. 44. (10/11/cs/44/NC340889) • Societate comercială angajează echipă de dulgheri cu experienţă. CV-urile se depun la sediul societăţii din Calea Prutului nr.13 (vizavi de Piaţa en-gros), pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de fax 0236472858. Relaţii la telefon 0745118347. (10/11/ext./24m/ NC-340894) • Societate comercială angajează inginer constructor sau maistru constructor cu experienţă. CV-urile se depun la sediul societăţii din Calea Prutului nr.13 (vizavi de Piaţa en-gros), pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de fax 0236472858. Relaţii la telefon 0745118347. (10/11/ ext./24m/NC-340895) • Societate comercială angajează lăcătuşi confecţii metalice cu experienţă. CV-urile se depun la sediul societăţii din Calea Prutului nr.13 (vizavi de Piaţa en-gros), pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de fax 0236472858. Relaţii la telefon 0745118347. (10/11/ext./24m/ NC-340896) • Angajez barmaniţă cu experienţă jocuri electronice. 0746075210. (009836/ NC-340487) • Angajez muncitoare la restaurant. Tel. 0744852754. (009856/NC-340503) • SC angajează dulgheri, zidari, fierari. Relaţii Basarabiei 170. (0129207/NC340517) • Angajez vulcanizator, fără experienţă. 0746199700. (0129205/NC-340528) • SC angajează jurist. 0726682345. (009814/NC-340598) • SC Gamacris SRL angajează agent distribuitor panificaţie, carnet categoria B, cu experienţă minim 3 ani, şi cocător cu experienţă. CV-urile se depun la sediul societăţii din str. Saturn nr. 13. (0129201/NC-340614) • Restaurant angajează ospătăriţe cu experienţă. Tel. 0755083377. (0129198/ NC-340618) • Angajez măcelar cu experienţă. Tel. 0744207103. (009921/NC-340664) • Societate comercială angajează personal. Telefon 0752864929. (009917/ NC-340668) • Angajez şofer cat. C, E, cu atestat pentru basculă articulată, cu experienţă. Rog seriozitate. 0757363039. (009915/NC-340670) • Angajăm personal pentru masaj erotic. 0768334638. (009943/NC-340706) • Magazin încălţăminte Ţiglina I angajează vânzătoare, experienţă 3 ani, 900 +bonusuri. 0727881104. (10/11/ ext./32m/NC-341291) • SC angajează asistent manager. Cerinţe: cunoştinţe avansate limba engleză, operare PC /Word, Excel), abilităţi comunicare. CV_urile se trimit la adresa [email protected]. Tel. 0336103484. (000322/NC-341293) • Angajez vânzătoare chioşc. 0741364426. (000320/NC-341296) • Angajez vânzătoare alimentară şi aprozar, experienţă minim un an. 0741254475, 0744421804. (000316/NC341308) • Societate comercială angajează reprezentant vânzări farmacii. Experienţa constituie un avantaj. CV pe adresa: badea.iordache@yahoo. com. (000312/NC-341311) • Angajăm şoferi comunitate, experienţă. Tel. 0236440100. (00325/NC341314) • Angajez barmaniţă, locaţie selectă, ICFrimu. Tel. 0740058363. (000348/ NC-341364) • SC angajează muncitori necalificaţi. 0720027723. (0129386/NC-341365) • Societate comercială distribuţie presă angajează gestionar -vânzător chioşc. CV: [email protected] până la data de 18.10.2011. (0129385/NC341366) • Societate comercială, reprezentanta a firmei PRG Belgia în România, angajează electromecanic - magazioner cu studii de specialitate (Electromecanic) şi experienţă în activitatea de magazioner. Cunoştinţe operare PC, permis de conducere categ. B, cunoştinte medii lb. engleză/ franceză. Dispus pentru deplasări de scurtă durată în străinătate. CV-urile se trimit la adresa: [email protected]. (10/11/ cs/60/NC-341368) • Angajez femeie serviciu. Relaţii la telefon: 0751053902. (10/11/cs/53/NC341385) • Farmacie din Măcin, jud. Tulcea, angajează farmacist şi asistent farmacie. Relaţii la tel. 0731345401. (0128846/NC-337714) • Restaurant Ca Jou angajează bucătari cu experienţă, ajutori bucătari şi pizzari. Interviul vineri, ora 10,00. Tel. 0236416722. (008770/ NC-338661) • Angajăm macaragii pod rulant pentru ArcelorMittal- ULP, operatori linie Comec, ambalatori rulouri tablă. Vizavi Autogară. (0129206/ NC-340519) • Spălatorie auto angajează personal cu experienţă. Relaţii la telefon 0747509011. (10/11gc/25/NC340887) • Salon de înfrumuseţare angajăm cosmeticiană, cu experienţă, procent avantajos. Tel. 0726734002. (000168/NC-341033) • SC angajează tăietori autogen şi personal necalificat. Telefon 0752280097, 0745769875. (000188/ NC-341078) • Salon de înfrumuseţare angajează cosmeticiană. Tel. 0784065432. (000309/NC-341259) • Vrei să te apuci de videochat? Noi te putem îndruma. Câştiguri însemnate şi bonusuri aferente. Contactează-ne. 0746475605. (008775/NC-338667) • SC BBQ House SRL angajează personal fast-food cu experienţă. Tel. 0745627888, 0748711990. (009435/ NC-339796) • Angajez vânzătoare magazin zonă centrală, aspect fizic plăcut, cu experienţă articole damă (parfumerie, suveniruri etc). Relaţii telefon 0743011546, între orele 9,0015,00. (009789/NC-340451) • Security WBC angajează agenţi pază în condiţiile Legii 333/2003. Relaţii între orele 8,30-16,30, la sediul din str. A. Saligny nr. 4 (Castel WBC), la tel. 0336322200. (0129199/ NC-340613) • Angajăm animatoare pt. videochat cu sau fără experienţă. Oferim: bonus la angajare, program flexibil. Contact 0741715326. (000022/ NC-340768) • Societa italiana di teleomunicazioni ricerca operatori PC per la sede di Galati. Si richiede una buona conoscenza della lingua italiana. Inviare CV al´indirizzo e-mail: segreteriaipservices@ gmail.com. Per informazioni 0251410001, 0727709035. (09/11/ext/89m/NC-339667) • SC angajează excavatorist, cu experienţă. Tel. 0728471402. (009518/NC-339996) • Societate comercială angajează inginer construcţii civile şi industriale, de preferat absolvent 2011. Relaţii la tel. 0236460587, între orele 8,00-16,00. (10/11/ ext/11m/NC-340098) • SC angajează, în condiţii avantajoase, instalatori în domeniul termic şi sanitar. CV şi relaţii la tel./ fax 0236421010. (10/11/ bc/25/NC-340595) • Optică medicală angajează tehnician optometrist şi optician cu experienţă. Relaţii la telefon 0746188636. (0129200/ NC-340612) • Cafe Monarch angajează barmani preparatori. Tel. 0740308020. (0129211/NC340646) • SC Anghel NG SRL, cu sediul în Şendreni, angajează şofer profesionist cu atestat pentru maşini de mare tonaj (articulate). Se cer: experienţă şi seriozitate. Se oferă contract de muncă, transport asigurat, salariu 1300 lei net. Relaţii la tel. 0236820073. (10/11/bc/32/NC-340767) • Angajez personal bucătărie, pizza. 0749390423. (000187/NC341079) Cereri de Serviciu • Secretară cu experienţă în învăţământ, de profesie inginer agricol, solicit angajare. 0746926115. (000208/ NC-341137) Matrimoniale • Tânără, drăguţă, 26 ani, caut prieten. Telefon 0755333657. (009845/NC340495) Joi, 13 Octombrie 2011 Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro 16 Soţia Gabriela şi fiii Mihai şi Liviu. (000193/NC-341168) • Dragomir Costică, la împlinirea vârstei de 50 ani, soţia şi fiica îţi urează un călduros "La mulţi ani", multă bucurie în suflet şi îndeplinirea tuturor viselor. • Acum, când în cununa vieţii îţi prinzi cea de-a cincizecea crizantemă, îţi urăm ţie, dragul nostru Dragomir Costică, multă sănătate, zile senine, bucurii şi prosperitate. "La mulţi ani" şi multă fericire. Părinţii, familia Dragomir şi familia Catrinoiu. (000240/NC-341194) Cumpãrãri Auto • Cumpăr Dacii, Nova, Super Nova, Solenza, Logan, avariate pentru dezmembrat. 0744108878. (009130/NC61707) • Cumpăr autoturisme funcţionale, plata imediat. 0742757503. (007282/ NC-300000) • Cumpăr tractoare U 650. 0743513793. (009461/NC-339817) • Cumpăr tichet şi maşini Rabla. Telefon 0755462662. (009865/NC-340535) • Auto 2007-2011, Logan, asigur radiere. 0745363930. (000135/NC-340990) • Cumpăr Dacia 1998-2003 sau alte mărci, ofer 500 euro. 0753298158. (000150/NC-341000) • Cumpăr 1-2 vouchere Rabla. Telefon 0758304388. (000352/NC341369) • Regizor, cameraman cu experienţă, filmez nunţi, DJ, sonorizări. 0723239187. (009608/NC-85129) • Electrician autorizat execuţii, reparaţii, dosare "Electrica". 0741114619. (009648/NC-90050) • ELECTRICIAN AUTORIZAT - execuţii, reparaţii, proiecte "Electrica", automatizări porţi, interfoane. 0726534069. (009648/NC-90102) • REPARAŢII FRIGIDERE, COMBINE FRIGORIFICE, MAŞINI SPĂLAT, congelatoare, lăzi-vitrine frigorifice. Domiciliul clientului, GARANŢIE. Telefon 0740167887, 0720256788. (0129730/NC-112909) • Reparaţii maşini spălat automate, frigidere, congelatoare domiciliu, garanţie. 0763772722, 0741580988, 0336809021. (009091/NC-161483) • Jaluzele, rulouri exterioare, consultanţă gratuit, montaj profesional. 0236436785, 0722248732, 0741793039. (0128740/NC-184444) • ELECTRICIAN AUTORIZAT execut, repar, modific instalaţii. 0746045199. (000105/NC-199025) • Particular instalaţii sanitare, centrale termice, subsoluri, zugrăveli, faianţă. 0748691969. (009903/NC-199188) • Repar televizoare### color, rapid, garanţie, la domiciliu. 0766327431, 0746983030, 0236320318. (10/11/ cs/29/NC-207719) • Reparaţii aer condiţionat,## montaj, vânzare 24 ore. 0744105096, 0766105096. (10/11/cs/29/NC-207720) • Reparaţii frigidere, congelatoare, maşini spălat automate, domiciliu, garanţie. 0741523857, 0236334137. (008927/NC-209727) • Cumpăr tichet Rabla, plata pe loc. 0757218761. (0129953/NC-338394) • Cumpăr voucher Rabla, rog seriozitate. 0741532153. (009627/NC-340124) • Efectuăm deratizări, dezinsecţii şi dezinfecţii, facem reduceri pt. asociaţiile de proprietari. Tel. 0371450488, 0725942023. (009991/ NC-340739) • SC execută lucrări de amenajări interioare/ exterioare inclusiv construcţii de la zero. Tel. 0724594141. (0129160/NC-341174) • Cele mai ieftine sisteme de încălzire PANOURI RADIANTE CU INFRAROŞU, reduce cheltuielile de încălzire cu până la 50%. Acum şi cu plata în rate direct în magazin. ECOTERMICA: 0761-302182. (10/11/ cs/39/NC-340916) Vânzãri Diverse • Transport intern şi internaţional, 2 t. 0744825015. (009571/NC-340044) • Execut găuri hotă şi dibluri. 0755322914. (009582/NC-340059) • Transport marfă 3,5 tone. Tel. 0745477808. (009579/NC-340062) • Curse aeroport 250 lei, seriozitate. 0751010850. (009356/NC-340165) • Alpinism utilitar. Realizăm termoizolaţii la orice înălţime. 0744199986. (09633/NC-340198) • Execut reparaţii sanitare, montaj centrale termice, calorifere, boilere. Tel. 0742593544. (009662/NC-340220) • ##Reparaţii frigidere,##, maşini spălat, combine frigorifice, congelatoare la domiciliul clientului. Rapid, ieftin, rezolvare garantată, garanţie. 0753862510, 0770764732. (009696/ NC-340281) • Garduri forjate, grilaje, protecţie, confecţii metalice. 0748589542. (0129191/ NC-340446) • Termoizolaţii cu schelă de la 40 lei /mp, (materiale +manoperă). 0756983606. (009791/NC-340449) • Particular execut construcţii vile, case la roşu sau la cheie. 0756983606. (009791/NC-340450) • Gresie, faianţă, zugrăveli, lavabile, gleturi, tencuieli. 0757455272. (009891/NC-340579) • Consolidări, mansardări vile, acoperişuri, fundaţii, beciuri. 0741206744. (009738/NC-340591) • Maistru constructor autorizat, echipă, executăm lucrări în domeniu, garanţie. 0751275897. (009825/NC-340594) • Execut lucrări rigips, glet, văruieli, termoizolaţie, zidărie, şape. 0755428813. (009880/NC-340628) • Execut zugrăveli, tencuieli, rigips instalaţii, lambriuri. 0746294427. (009896/NC-340650) • Construim case structură lemn, foişoare, mansarde, garduri. 0744395480. (009929/NC-340661) • Montez instalaţii sanitare, maşini de spălat, calorifere. 0744599515. (009947/NC-340701) • Efectuez transport persoane Mercedes Viano, 7 locuri, preţuri mici. Tel. 0745378387. (009994/NC-340737) • Persoane punctuale execută lucrări de zugrăvit, gresie, tencuieli, instalaţii sanitare. 0753814739. (000042/NC340798) • Executăm balcoane, gresie, izolaţii, rigips, zugrăveli. 0741305147. (000106/ NC-340950) • Confecţii metalice inox, copertine, reclame, termopane. 0740551841. (000100/NC-340957) • Decupaje ziduri, spart beton, găuri hote. 0723434777,0756780318. (000114/NC-214145) • Parchetari, montăm, raşchetăm, recondiţionăm parchet clasic, maşini profesionale aspiraţie. 0744694623. (009657/NC-232732) • ###ALPINIŞTI### utilitari executăm termoizolaţii, tâmplărie Al-PVC, demolăm-zidim balcoane. 0745209979. (0129135/NC-311423) • Romtopinstal intervenţii sanitare, termice non-stop, branşări individuale, subsoluri, apometre. 0743042562, [email protected]. (0129632/NC-326279) • Transport marfă, 1 leu /km. 0764891571. (007691/NC-330395) • Filmări video, şedinţe foto, photobook DJ. 0743042560. (0128243/NC334311) • Amenajări, gresie, faianţă, rigips, glet, tencuială, şape, var. Tel. 0745965872. (000220/NC-334351) • Realizăm filmări, fotografii, muzică (DJ), site-uri. 0742297079, www.drs.ro. (0128024/NC-334780) • ###Cumpăr### fier vechi de la domiciliu. Tel. 0757081950. (009390/NC335090) • Execut puţuri forate între 40-60 m. 0747553034. (006726/NC-335326) AR • Cumpăr autoturisme înmatriculate, ofer 9 mil. 0757218761. (0129953/NC338393) • Filmări video, DVD, muzică nunţi (DJ), fotografii, decoraţiuni evenimente, baloane heliu. 0744533119. (09.11. gc.19/NC-437) • Reparaţii frigidere, maşini spălat automate congelatoare, domiciliul clientului, garanţie. 0236496406, 0722421075, 0741984870. (009091/ NC-439) • S.C. CASA TA S.R.L. execută la termen lucrări de AMENAJĂRI INTERIOARE pentru locuinţe, spaţii comerciale, birouri la PREŢURI ATRACTIVE. Asigurăm garanţia lucrării. Tel.: 0236434078, 0744705850. (02/10/BC/22/NC-1121) • Amenajări spaţii comerciale, extinderi balcoane, zugrăveli apartamente, gresie, faianţă, garduri+ porţi, rigips, decupaje pereţi+ transport. 0742111307. (06/11/gc/37/NC-3330) • Aducem balast, nisip, cărăm moloz autobasculabile 4 tone. 0741244144. (008194/NC-337670) • Execut instalaţii sanitare, zugrăveli, electrice, altele. 0742566663, 0761766059. (008858/NC-338840) • Linoterm execură termoizolaţii faţate case la roşu, amenajări interioare. Garanţie 5 ani. Posibilitate rate. 0743453375. (0129022/NC-338933) • SC execută izolaţii cu schelă. Tel. 0755322914. (0129075/NC-339406) • Execut puţuri forate. 0742196408 sau 0761502943. (009328/NC-339614) • Parchetari montăm, şlefuim, lăcuim, reparăm parchet clasic, maşini aspiraţie. 0754243022. (009380/NC-339720) • #Sudor# execut lucrări conf. metalice, fier forjat etc., ireproşabil, garantat. 0751507912. (009415/NC-339745) • Muzică nunţi formaţie +DJ. 0746254831. (009406/NC-339754) • Cele mai ieftine sisteme de încălzire PANOURI RADIANTE CU INFRAROŞU, reduce cheltuielile de încălzire cu până la 50%. Acum şi cu plata în rate direct în magazin. ECOTERMICA: 0761-302182. (10/11/ cs/39/NC-340915) Cumpãrãri Diverse • Magazin antichităţi achiziţionează: tablouri pictori români şi străini, obiecte decorative, diverse. 0236315033, 0740562770. (03/11/bc/23/NC-97183) • Fier vechi de la domiciliul dumneavoastră. 0741568633. (10/11/cs/12/NC158457) • SC cumpără de la domiciliu fier vechi, calorifere, căzi etc., de la persoane fizice, juridice, preţul cel mai bun. Tel. 0748643513. (0129668/NC-336015) • Cumpăr argint avantajos. Relaţii la 0748-776673 (0911gc12/NC-337185) • Cumpăr nucă în coajă sau miez. 0724229697. (008755/NC-340589) • Cumpăr fier vechi de la domiciliu. 0740397381. (0129224/NC-340824) • COLECTIONAR GERMAN CUMPAR MASINI DE CUSUT DIN PERIOADA INTERBELICA: ZZINGER, SINGER, KAISER, PFAFF, AFRANA ETC. OFER 20.000-40.000 EURO. TEL. 0758430395. (SMS//341346) • Vând rezervor presiune, 12 mc, Vinci, manual, 5 tf, pompă Cerna 200. Tel. 0721253641. (007805/NC-337083) • Vând friteuză dublă şi toaster simplu, profesionale. Tel. 0745627888, 0755034600. (009436/NC-339797) • Vând porumb, asigur transport. 0752425460. (009475/NC-339841) • Vând mese biliard. 0749156553. (009615/NC-340112) • Vând două şifoniere. Tel. 0743546274. (009902/NC-340652) • Vând aparat Seragem compus trei piese, nou, preţul se negociază. 0236418746, 0747083068. (009923/ NC-340662) • Vând capre, Tunelului 53. (009971/ NC-340720) • Vând linie covrigi (cuptor cu bandă, malaxor, friteuză), lăzi frigorifice, grilluri electrice, vitrină caldă meniuri diverse. Tel. 0754722728. (000040/NC340800) • Vând convenabil cuptor pizza cu 2 niveluri, vitrină prezentare pizza, masă inox, vitrină caldă pizza, tăvi patiserie, tăvi pizza, diverse. Tel. 0754722728. (000040/NC-340801) • Vând câini vânătoare, Brak German, 2,5 luni. 0745499831. (000059/NC340845) • SC vinde agregate carieră concasate, la preţuri avantajoase. Tel. 0720027723. (0129227/NC-340872) • ##Vând## draglină DHM1800, 45.000 lei. 0749457839. (000073/NC-340882) • Vând cântar electronic 30 kg, esspresor cafea, butoaie inox 50 kg, cu canea, birou metalic şi cazan ţuică inox, complet. 0751986947. (000167/ NC-341043) • Vând /închiriez schelă completă două tronsoane, până la etaj 4, 26 H +accesorii, preţ bun. 0768120344. (0129357/ NC-341134) • Vând mere en-gros. Tel. 0723896427. (000178/NC-341169) • Vând grâu, 22 tone, calitate STAS panificaţie, preţ 800 lei/ tonă negociabil. Tel. 0766669322. (009873/NC-341173) • Vând aparat de muls simplu. Telefon 0726284854. (000255/NC-341203) • Vând cavou Cimitir Eternitatea. Tel. 0726132533. (vl/NC-341207) • Vând cazan ţuică 140 l. Tel. 0754537029. (000269/NC-341221) • Vând miere albine, distribuţie la domiciliu, polifloră 13 lei, tei + coriandru 15 lei, salcâm 20 lei. Tel. 0236835595, 0746148626. (000282/NC-341235) • Tratamente Fulga dezintoxicare ficat, plămâni, fumat. 0726561232. (000290/ NC-341246) • Vând mese de masaj profesionale la preţ accesibil. Relaţii tel. 0239611076, 0723262740. (000287/NC-341249) • Vând canapea extensibilă. Telefon 0747693211. (000308/NC-341260) • Avelope sh import Olanda şi Germania. 0753802563. (000293/NC341269) • Vând loc de veci Eternitatea. 0745518026. (vl/NC-341279) • ##Lemn foc## stejar, fag, cărbune lignit, brichete din rumeguş. 0747085119, 0743367957. (000323/NC-341313) • Vând porci de ţară mari. Tel. 0751170245. (000330/NC-341330) • Vând loc de veci Cimitirul Eternitatea. 0747596834. (000340/NC-341350) • Vând sobă (Godin), şifonier. 0754966375. (000350/NC-341370) • SC ACHIZIŢIONEAZĂ FIER VECHI DE LA DOMICILIU. PLATA PE LOC. TRANSPORT GRATUIT. TELEFON: 0745.383.583, 0236.334.220 (10/11/cs/27/NC300681) • Cumpăr containier birou, aprox. 5 mp. 0744600727. (009839/NC-340492) Propuneri de Afaceri HI VA Cu mult drag, Andreea şi Marci. (000069/ NC-341172) • Execut instalaţii încălzire, instalaţii sanitare şi reparaţii. Telefon 0745162625. (009413) • Particular serios, execut zugrăveli, faianţări, instalaţii apă şi electrice, parchet, rigips, termoizolaţii, garduri etc. Tel. 0745529224. (000103/NC-340964) • Executăm fundaţii, consolidări, zidării, finisaje, preţuri avantajoase. Tel. 0745671839, 0732245884. (000130/ NC-340993) • Zugrav particular execut lucrări zugrăveli, tencuieli, gresie, faianţă, ieftin, imediat. Tel. 0745671839, 0732245884. (000130/NC-340994) • Ofer servicii de curăţenie la domiciliu. Tel. 0756320496. (000130/NC-340995) • Zugrăveli, gleturi, finisaje de lux, termopane PVC şi aluminiu, demolări balcoane şi zidării etc. 0749678783. (000225/NC-341184) • Zugrăvim apartament 150 lei camera. Telefon 0756404345. (00271/NC341219) • Echipă execută zidării, tencuieli, gresie, faianţă, zugrăveli, şape, parchet laminat, glet, rigips, case la roşu. Tel. 0748549502. (00264/NC-341227) • Executăm sobe teracotă, curăţăm coşuri, amenajări interioare. 0336884302, 0754309681. (0000280/NC-341238) 0731240400 Geanina Cristache 0731240402 Laurian Popa 0734330592 Ştefan Stan 0731331004 juridica care depune in ziua licitatiei, ora 11,00, la sediul lichidatorului urmatoarele documente: cerere participare, contravaloare caiet sarcini si regulament -1000 lei, taxa participare la licitatie 1% din valoare, cautiune -30% din valoare, copii acte societate/ actul de identitate. Licitatia se va repeta in zilele de 24 si 31.10.2011, aceeasi ora si loc. Relatii 0744470933. (0129360/ NC-341232) • MARCOROM GRUP S.R.L., GalatiMorilor nr. 191, J17/1090/2002, CIF 15035910, prin lichidator judiciar C.I. Bontea Daniela, anunta vanzarea prin licitatie publica: constructii depozit Filesti cu cale ferata pret 149213 lei, terenul nu face obiectul vanzarii. Pretul nu include TVA si reprezinta 50% din valoarea de evaluare. Licitatia va avea loc la sediul lichidatorului din Galati, Regiment 11 Siret nr. 38, bl. C29, ap. 27, in data de 20.10.2011, ora 13.00, conform regulamentului, prevederilor C. pr. civila si Legii 85/2006. Oricine pretinde vreun drept, sub sanctiunea decaderii, urmeaza a face dovada pana la data licitatiei. Poate participa la licitatie orice persoana fizica sau juridica care depune in ziua licitatiei, ora 10,00, la sediul lichidatorului urmatoarele documente: cerere participare, contravaloare caiet sarcini si regulament -1500 lei, taxa participare la licitatie- 1% din valoare, cautiune30% din valoare, copii acte societate/ actul de identitate. Licitatia se va repeta in zilele de 24 si 31.10.2011, la acelasi pret, ora si loc. Relatii 0744470933. (0129363/NC-341254) • TRIPOMET S.R.L. Galati, Portului 17, J17/95/1997, CIF 9151350, prin lichidator judiciar C.I. Bontea Daniela, anunta vanzarea prin licitatie publica: masina debitat automata pret pornire 13301 lei, utilaj. Pretul nu include TVA si reprezinta 40% din valoarea de evaluare. Licitatia va avea loc la sediul lichidatorului din Galati, Regiment 11 Siret nr. 38. bl. C29, ap. 27, in data de 20.10.2011, ora 14.00, conform regulamentului, prevederilor C. pr. civila si Legii 85/2006. Oricine pretinde vreun drept, sub sanctiunea decaderii, urmeaza a face dovada pana la data licitatiei. Poate participa la licitatie orice persoana fizica sau juridica care depune in ziua licitatiei, ora 11,00, la sediul lichidatorului urmatoarele documente: cerere participare, contravaloare caiet sarcini si regulament -1000 lei, taxa participare la licitatie1% din valoare, cautiune -30% din valoare, copii acte societate/ actul de identitate. Licitatia se va repeta in zilele de 24.10.2011 la 30%, 31.10.2011 la 20%, 3.11.2011 la 10% si la 10.11.2011 la pretul cel mai mare oferit, aceeasi ora si loc. Relatii 0744470933. (0129363/ NC-341255) • AUTOSTART S.R.L. Galati, Calugareni 6, bl. K4, ap. 28, J17/180/1991, CIF 1631905, prin lichidator judiciar C.I. Bontea Daniela, anunta vanzarea prin licitatie publica: atelier reparatii auto 87,63 mp incinta Colegiului Tehnic Aurel Vlaicu- fara teren- pret pornire 7275 lei. Pretul nu include TVA si reprezinta 75% din valoarea de evaluare. Licitatia va avea loc la sediul lichidatorului din Galati, Regiment 11 Siret nr. 38, bl. C29, ap. 27, in data de 24.10.2011, ora 11.00, conform regulamentului, prevederilor C. pr. civila si Legii 85/2006. Oricine pretinde vreun drept, sub sanctiumea decaderii, urmeaza a face dovada pana la data licitatiei. Poate participa la licitatie orice persoana fizica sau juridica care depune in ziua licitatiei, ora 11,00, la sediul lichidatorului urmatoarele documente: cerere participare contravaloare caiet sarcini si regulament -500 lei, taxa participare la licitatie- 1% din valoare, cautiune -30% din valoare, copii acte societate/ actul de identitate. Licitatia se va repeta in zilele de 31.10.2011 si 3.11.2011, aceeasi ora si loc. Relatii 0744470933. (0129364/NC341256) • ELENI IMPEX CO S.R.L. Galati, Brailei nr. 202, J17/2746/1993, CIF 4846160, prin lichidator judiciar C.I. Bontea Daniela, anunta vanzarea prin licitatie publica: compresor pret 574 lei, ferastrau pret 169 lei, strung pret 371 lei, pikammer pret 338 lei, schelet sera pret 1096 lei, electropalan pret 1012 lei, betoniera pret 232 lei, motostivuitor pret 3539 lei, generator pret 232 lei. Preturile nu includ TVA si reprezinta 50% din valoarea de evaluare. Licitatia va avea loc la sediul lichidatorului din Galati, Regiment 11 Siret nr. 38, bl. C29, ap. 27, in data de 24.10.2011, ora 11.00, conform regulamentului, prevederilor C. pr. civila si Legii 85/2006. Oricine pretinde vreun drept, sub sanctiunea decaderii, urmeaza a face dovada pana la data licitatiei. Poate participa la licitatie orice persoana fizica sau juridica care depune in ziua licitatiei, ora 10,00, la sediul lichidatorului urmatoarele documente: cerere participare, contravaloare caiet sarcini si regulament -1500 lei, taxa participare la licitatie- 1% din valoare, cautiune -30% din valoare, copii acte societate/ actul de identitate. Licitatia se va repeta in zilele de 31.10.2011, 3.11.2011 la acelasi pret, ora si loc. Relatii 0744470933. (0129365/NC-341257) • Lichidator judiciar anunţă organizarea unor licitaţii la sediul din Galaţi, str. Nicolae Bălcescu nr. 26, bloc A3, ap. 6, în perioada 26-28 octombrie 2011, intre orele 14,00-16,00, pentru vânzarea unui teren situat în comuna Bran, satul Predeluţ, în suprafaţă de 3.000 mp, preţ de pornire redus cu 75%, adica 112.500 lei, inclusiv TVA; pentru vânzarea unor bunuri mobile (compresor AMICOTINI; maşină de rindeluit; circular lemn; maşină de frezat ax superior FROMMIA; maşină de găurit verticală; mese de lucru (artizanale) 4 buc.; autoutilitară IVECO GL-05-MPV, 1991; autoturism DACIA 1310 break; (remorcă platformă) preţ de pornire redus cu 50%, adică 14.277 lei. Dacă după 3 strigări succesive nu se oferă preţul, bunurile vor fi vândute la cel mai mare preţ oferit. Se va prezenta dovada achitării garanţiei de 10% din valoare. Amănunte suplimentare pe www.mg- .L. • Astăzi, când în buchetul vieţii tale, Camîrzan Daniel, îşi deschide petala cel de-al 37-lea trandafir, noi, familia, îţi urăm multă sănătate, fericire şi împlinirea tuturor dorinţelor. • Ermifloor Import -Export, Gresie, Faianţă, Marmură, Granit, Parchet, Sanitare, Panouri Sandwich, Alucobond, Tâmplărie Lemn Stratificat, Uşi, Obloane. 0336108929, 0745481303, [email protected]. (09/11/ cs/82/NC-338456) • Reparaţii frigidere, congelatoare la domiciliu, garanţie. 0742170898. (009617/NC-340588) Sorin Cara "V Felicitãri • Execut instalaţii electrice, reparaţii electrice şi electrocasnice Tel. 0236318624, 0745162625. (009413) 0731240401 VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 viaţa liberă Prestãri Servicii Cătălin Barcan " www.viata-libera.ro [ Publicitate Departament publicitate • Firmă vinde şi montează pavaj. Tel. 0743482962. (0129082/NC339513) • Vând 2 locuri de veci Cimitir Eternitatea. 0742613388. (000097/ NC-340960) • Vând aparat Ceragem nou. Tel. 0745393684, 0748825491. (000266/ NC-341225) • Vindem maşini de spălat de la 350 lei, cu garanţie. Tel. 0740482562. (000317/NC-341307) • Vând maşină gravură laser Epilog Legend 36EXT. Bonus: website (engrave.ro), baze date, clienţi, furnizori, instructaj. Tel. 0744797772. (0129751/ NC-336834) • Amanet oferă împrumuturi cu garanţii auto înmatriculate după 2001. Tel. 0743089454. (008875/NC-338855) • Vând afacere magazin mixt, vad format, chirie mică, preţ bun. 0768120344. (0129166/NC-340206) • Vând utilaje şi accesorii pt. un fastfood, preţ bun. 0768120344. (0129166/ NC-340207) • Cedez afacere restaurant pizzerie plus terasă. 0745486060. (009685/NC340586) • Caut colaborator medic dentist cu experienţă minimă un an în domeniu. Colaborare prin procent avantajos. Relaţii la telefon 0728121019. Cabinetul dentar este nou înfiinţat şi echipat modern. (0129219/NC-340763) • Cedez afacere 10 automate de cafea amplasate, 5000 E. Tel. 0741420687. (000324/NC-341316) • Vând spălătorie auto +licenţă mediu, vad format. Tel. 0768898506, 0748866481. (000332/NC-341332) Licitaþii • TRANSMANS SA Galati- DN 25 Galati Braila, km 6, J17/509/2002, CIF 14718842, prin lichidator judiciar C.I. Bontea Daniela, anunta vanzarea prin licitatie publica: bunuri mobile diverse potrivit lista birou lichidator -pret pornire 283.047 lei, din care preponderent: circular 7958 lei, gater 11010 lei, gater 12210 lei, stivuitor Balcan 12165 lei, stivuitor Linde 25478 lei, incarcator frontal 13050 lei, microscoape centrare 22800 lei, numeroame 18000 lei, profile T-U 3026 lei, tabla LTG 6173 lei, tabla striata 425 lei, tabla inox 27849 lei, LBC 10353 lei, otel beton 689 lei. Pretul nu include TVA si reprezinta 75% din valoarea de evaluare. Licitatia va avea loc la sediul lichidatorului din Galati, Regiment 11 Siret nr. 38, bl. C29, ap. 27, in data de 20.10.2011, ora 15.00, conform regulamentului, prevederilor C. pr. civila si Legii 85/2006. Oricine pretinde vreun drept, sub sanctiunea decaderii, urmeaza a face dovada pana la data licitatiei. Poate participa la licitatie orice persoana fizica sau juridica care depune in ziua licitatiei, ora 11,00, la sediul lichidatorului urmatoarele documente: cerere participare, contravaloare caiet sarcini si regulament -1500 lei, taxa participare la licitatie- 1% din valoare, cautiune -30% din valoare, copii acte societate/ actul de identitate. Licitatia se va repeta in zilele de 24.10.2011 si 30.10.2011, aceeasi ora si loc. Relatii 0744470933. (0129359/NC-341231) • ABC MENTOR S.R.L. Galati- Regiment 11 Siret 48, bl. G2, ap. 93, J17/920/2005, CIF 17539191, prin lichidator judiciar C.I. Bontea Daniela, anunta vanzarea prin licitatie publica: autoutilitara Volvo - pret 10255 lei, remorca- pret 3536 lei, an fabricatie 1991. Pretul nu include TVA si reprezinta 50% din valoarea de evaluare. Licitatia va avea loc la sediul lichidatorului din Galati, Regiment 11 Siret nr. 38, bl. C29, ap. 27, in data de 20.10.2011, ora 12.00, conform regulamentului, prevederilor C. pr. civila si Legii 85/2006. Oricine pretinde vreun drept, sub sanctiunea decaderii, urmeaza a face dovada pana la data licitatiei. Poate participa la licitatie orice persoana fizica sau Nou‑născuţi 12.10. 2011 Mirică Eduard Mihail Bucur David Alexandru Mitrofan Teodora Maria Ploeşteanu Iuliana Mirela Nica Mihaela Miruna expert.com 0722552464 0728872999. (10/11/bc/44/NC-341322) • MG EXPERT SPRL Galaţi, lichidator judiciar al S.C. RICO SHOES S.R.L. Galaţi, organizează în perioada 26-28 octombrie 2011, intre orele 14,00-16,00, la sediul din Galaţi, str. N. Bălcescu nr. 26, bloc A3, ap. 6, licitaţie pentru vânzarea: autoturism Volvo, an fabricaţie 1985, model 760 GLE-TD, evaluat la 4.208 lei, inclusiv TVA; autoturism Citroen, an fabricaţie 2002, model Exclusiv, evaluat la 18.839 lei, inclusiv TVA, full option, numere de înmatriculare expirate. Ofertele se vor depune în plicuri sigilate până în preziua licitaţiei. Pretul de pornire al licitatiilor este redus cu 50% faţă de cel evaluat. Garanţia de 10% se va depune în contul RO66BTRL01801202W56818XX, Banca Transilvania, sucursala Galaţi. Relatii pe www.mgexpert.com. (10/11/ bc/44/NC-341323) Diverse Prezicătoare • Zafira cu cele mai multe cazuri rezolvate, în România este în Galaţi. 0748639256. (000129/NC-340971) • Tămăduitoarea Daniela, cu puteri miraculoase rezolvă orice problemă, garantat. 0748602212. (000131/NC340992) • Ghicitoarea Maria poate fi găsită la 0748774926. (000340/ NC-341351) • Geanina şi Florin mulţumesc pe această cale tămăduitoarei Maria pentru împăcare şi spor în casă. Tel. 0748774926. (000340/NC-341352) Meditaþii • Ofer meditaţii la matematică pentru gimnaziu şi liceu. 0722667858. (007369/NC-336360) • Meditez individual la orgă electronică. 0746254831. (009406/NC-339753) • Lector limba italiană ofer meditaţii. 0746061554. (009495/NC-339911) • Profesoară meditez matematică clasele V-XII. Tel. 0742282628. (009533/ NC-339975) • Meditez matematică IV-VIII, individual şi la locuinţa elevului. Tel. 0754847090. (000010/NC-340761) • Matematică III-VIII, seriozitate. 0742045272, 0236323470. (000029/ NC-340783) • Meditez avantajos matematică la gimnaziu -liceu. Tel. 0740576647, 0236437129. (000070/NC-340867) • Meditez matematică cls. VII-VIII şi bac. Tel. 0740279899. (000311/NC341278) Vânzări Utilaje agricole • Vând tractor John Deere, an fabricaţie 1989, 130 CP, preţ negociabil. Telefon 0751707419. (009788/NC-340452) Pierderi • Pierdut contract vânzare cumpărare nr. 200607 din 20.X.1997. Se declară nul. (0129366/NC-341180) • Pierdut certificat constatator PFA Boeru Iuliana. Se declară nul. (0129369/ NC-341229) • Pierdut contract de vânzare-cumpărare nr. 16657/1991 a locuinţei încheiat între SC Loconfort SA şi Bozagiu Marcela, apartament situat în cartier Micro 19, bloc P1, ap. 1. Se declară nul. (0129374/NC-341242) • SC Anaviatrans pierdut certificat constatator pentru punctul de lucru din str. Brăilei nr. 167, interior scară bl. A2. Se declară nul. (0129376/NC-341277) • Pierdut carnet de student pe numele Bordeianu Florin Alexandru. Se declară nul. (0129377/NC-341312) • Pierdut legitimaţie şi carnet de student pe numele Patriche Bogdan. Se declară nule. (0129378/NC-341315) • Pierdut certificat de înregistrare şi anexa la certificatul de înregistare privind sediul social/ secundar/ activitatea aparţinând SC Befkom SRL. Se declară nule. (0129381/NC-341331) [ Publicitate Important! Societăţile comerciale şi persoanele fizice autorizate care solicită publicarea unor anunţuri la rubricile: -LICITAŢII -LICHIDĂRI -CONVOCĂRI (Adunări generale) -CITAŢII (Chemări în judecată) trebuie să prezinte la ghişeele de Mică Publicitate o adresă, în original, cu: - Antetul firmei; Numărul de înregistrare; Datele de apariţie solicitate; Textul înaintat spre publicare; Semnătura autorizată; Ştampilă. joi, 13 Octombrie 2011 17 " Atenţie! Pentru mare publicitate contactaţi DEPARTAMENTUL PUBLICITATE: Galaţi, str. Domneascã nr. 68, tel: 0236 460719 e-mail: [email protected], www.viata-libera.ro VREŢI SĂ VĂ FACEŢI RECLAMĂ? SUNAŢI LA Tel. 460 719, Fax 460 875 • Cu inimile zdrobite de du‑ rere şi neputincioşi în faţa destinului, anunţăm decesul neaşteptat al celui care a fost MIHAI MARIN 78 ani. Cuvintele nu pot exprima durerea şi tristeţea din su‑ fletele noastre. Îi vom păstra imaginea vie şi amintirea veşnică. Corpul neînsufleţit este depus la Biserica “Sf. Spiridon”. Slujba, vineri, 14.10. 2011, ora 13,00, înmor‑ mântarea, la Cimitirul “Eternitatea”. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! Soţia Jenica, fiul Mihai şi nora Mădălina. (000345/NC-341384) • SC VILLMAR SRL Servicii funerare complete. Transport intern ‑ internaţi‑ onal. Autofunerare speciale. Foto ceramică alb‑negru şi color. Preţuri avantajoase, str. Cezar nr. 23, Micro 39, vizavi benzinăria Petrom. 0236319390, 0722474704. (0075378/ NC‑187291) • Asistentul principal Tofan Tănase, autorizat pentru ÎMBĂLSĂMĂRI, răspunde solicitărilor prin 0236418264, 0744477943. • Ne-a părăsit o prietenă dragă, ADI EUGENIA STOENESCU. Dumnezeu s-o odihnească. Fam. Popa, Necula, Docan, Miron. (000304/NC-341264) • Regretăm trecerea fulgerătoare în nefiinţă a celui care a fost un om deosebit NECULA CONSTANTIN. Nu te vom uita niciodată. Finii Titi şi Filica Palade. (000321/NC-341294) • Cu profundă durere şi întristare anunţăm încetarea fulgerătoare din viaţă a celui care a fost soţ şi tată • Familia anunţă trecerea pe lumea cealaltă a unui copil extraordinar, a unui tată plin de dragoste şi devotament, a unui soţ remarcabil şi nu în ultimul rând un minunat frate, • Familia Ionescu Cristian şi Mariana îşi exprimă durerea pentru colegul Gelu Prodan, în încercarea grea prin care trece la dispariţia soţiei GABRIELA PRODAN. Trupul neînsufleţit este depus la Biserica Baptistă "Sf. Treime". (0129355/NC-341126) • Cu toată compasiunea suntem alături de familie în aceste momente grele cauzate de dispariţia gl. bg. (r) TOMA MUNTEANU. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe. Fam. col. (r) Marian Groza. (000315/NC-341309) • Mult prea dureros a plecat dintre cei vii, după o lungă şi grea suferinţă, • Familia Mihai Păun este alături de familiile Stoenescu şi Damaschin la pierderea celei care a fost inegalabila noastră soră şi prietenă ADI EUGENIA STOENESCU. Dumnezeu s-o odihnească în pace! (000250/NC341208) • Colectivul Centrului Militar Judeţean Galaţi regretă trecerea neaşteptată în eternitate a domnului general POSTEUCĂ VALENTIN, 19 ani, a plecat de lângă noi lăsându-ne îndureraţi şi cu sufletele pustiite. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace! Părinţii şi fratele. (000110/NC-341164) • La data de 14 octombrie se împlinesc cinci ani de la decesul celui care a fost BOLDEA GHEORGHE (GELU). Suntem alături de naşii noştri Violeta şi George Ştefu. Dumnezeu să-l odihnească. Condoleanţe familiei îndoliate. Finii Alina şi Marian Trandafir. (000353/NC-341371) • A plecat dintre noi un om minunat, un tată adevărat, un om care şi-a iubit cu devotament ţara şi familia, un exemplu de urmat pentru noi toţi, MUNTEANU TOMA, fost comandant al unităţii, ofiţer cu un caracter puternic şi o nobleţe exemplară. Dumnezeu să-l ierte! Transmitem sincere condoleanţe familiei. (000258/NC-341210) EUGENIA STOENESCU (ADY DAMASCHIN). Înhumarea va avea loc la Cimitirul Eternitatea, astăzi, 13 octombrie, ora 12,00. Corpul defunctei se află depus la Biserica Trei Ierarhi. Soţul, fratele, cumnata, nepoţii. (000252/NC-341209) • Suntem alături de familia îndoliată prin pierderea celui care a fost general de brigadă (r) MUNTEANU TOMA. Rodica şi Dumitru Seserman. (000230/NC-341214) • Suntem alături, în aceste momente grele, de familia Kevorchian la despărţirea de tatăl lor. Dumnezeu să-l ierte! Familia Tudose. (000224/ NC-341215) • S-a stins din viaţă draga noastră prietenă STOENESCU EUGENIA -ADY, născută DAMASCHIN, un suflet mare, lăsându-ne copleşiţi de durere, dar cu amintiri minunate încărcate de generozitatea imensă a inimii sale. Condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Roşu. (000232/NC341216) • Locatarii Asociaţiei Nr. 122, str. Gării 65, regretă moartea vecinului, gral MUNTEANU TOMA. Pomenire veşnică. (000283/NC-341234) gral (r) MUNTEANU TOMA. Dumnezeu să-l ierte şi să-l pomenească în împărăţia cerurilor. Nicuşor şi Steluţa Condrat. AtenaMaria, Luminiţa şi Eduart Kevorchian. (000351/NC-341372) • LAZĂR ELENA VIORICA şi-a sfârşit alergarea şi a trecut în eternitate, în data de 7 octombrie 2011. Va rămâne un model desăvârşit de mamă, soţie, bunică şi străbunică, un suflet plin de bunătate, iubire, smerenie, răbdare şi statornică credinţă în Mântuitorul ei, Domnul Iisus Hristos. Deşi ochii ne sunt scăldaţi în lacrimi şi sufletul adânc întristat credem că este doar o despărţire temporară şi că ne vom întâlni cu ea şi cu toţi sfinţii în locul pe care Domnul Iisus l-a pregătit. Soţul Liviu (Nicolae), fiicele şi ginerii Lili şi Nelu, Adi şi Viorel, nepoţii Samy şi Tabita, Dragoş, Ramona şi strănepoata Tiffany, Julia şi Branko, Alex. (000354/NC-341374) Doamne, odihneşte-i sufletul lui bun şi odihneşte-i trupul care a luptat pentru fiecare clipă de viaţă. Dumnezeu să-l ierte! Fam. Filimon, fam. Ciobanu, soţia Simina. (000343/NC341354) • Astăzi, 13 octombrie, se împlinesc şase ani de când fiul şi fratele nostru AR HI • Suntem alături de vecinii noştri, fam. Kevorchian, şi le transmitem sincere condoleanţe în aceste momente grele pricinuite de decesul tatălui MUNTEANU TOMA. Fam. Crăescu M, Portase C, Verga D. (000219/NC-341187) • Regretăm trecerea în nefiinţă a scumpei noastre • Colectivul de cadre didac‑ tice al şcolilor nr. 1, 2 şi 3 Pechea este alături de doam‑ na directoare Ştefu Ana Viorica la suferinţa pricinu‑ ită de trecerea în rândul ce‑ lor drepţi a tatălui BOLDEA GELU. Dumnezeu să-l ierte! (000310/NC-341258) VALI ADRIAN. Vei rămâne pentru totdeauna în amintirile noastre. Cu multă căldură şi dragoste, familia Cristian. (000147/NC341005) NECULA CONSTANTIN. Nu te vom uita niciodată. Slujba religioasă va avea loc astăzi, ora 11,45, la Capela Bisericii Sf. Vasile. (000321/NC341295) • Suntem alături de familia îndoliată la greaua pierdere pricinuită de dispariţia celui care a fost MUNTEANU TOMA. Dumnezeu să-l ierte! Colectivul CNCIR Galaţi. (000261/NC-341211) MIHALCEA PAUL, economist Navrom Galaţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia. (000227/NC-341182) • Cu durere în suflet ne amintim că se împlinesc cinci ani de lacrimi şi durere în suflete de când boala nemiloasă te-a luat de lângă noi, • În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în nefiinţă a celui care a fost general (r) MUNTEANU TOMA, soţ, tată şi bunic desăvârşit, suntem alături de familia îndurerată. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Proprietarii blocului D, Gării 65. (000241/NC-341212) • Consiliul parohial al Bisericii Armene este alături de familiile Munteanu şi Kevorchian la durerea pricinuită de dispariţia neaşteptată a prietenului şi colaboratorului nostru, general (r) MUNTEANU TOMA. Dumnezeu să-l odihnească în pace! (0129361/NC-341213) • Au trecut 5 ani de tristeţe, dor şi suferinţă de când dragul nostru frate şi cumnat ALEXANDRU ION a părăsit această lume, răpus de o boală nemiloasă. O să te iubim mereu şi golul din suflet nu-l umple nimic niciodată. Fam. Avadanei Marieta şi Mihai. (00281/NC-341237) ALEXANDRU ION. Dăruieşte-i, Doamne, odihna şi lumina veşnice în împărăţia Ta. Fam. Alexandru. (000237/NC-341188) • Au trecut cinci ani de când dragul nostru unchi ALEXANDRU ION ne-a părăsit, răpus de o boală nemiloasă. Rugăm pe bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui bun. Fam. Avadanei Adrian şi Daniela. (000281/ NC-341236) • Azi se împlinesc cinci ani de la dispariţia fulgerătoare a dragului nostru • 13 octombrie, zi tristă de toamnă, ziua în care s-a stins din viaţă mult prea devreme iubitul nostru fin VA Cervacov Violina Cireş Laurenţiu Gabriel Taran Eugenia Croitoru Maria Codrescu Catinca Stoenescu Eugenia Hristea Vasile Necula Constantin ILIE Sp. ION, comuna Oancea. Comemorări (009534) Au încetat din viaţă în ziua de 12.10.2011 • Regretăm din suflet dispariţia bunei noastre prietene STOENESCU EUGENIA şi suntem alături de familia greu încercată. Adio, ADI! Dr. Zaharia Rodica şi mama. (000313/NC341310) • Cu durere în suflet aunţăm că a trecut un an de la despărţirea de scumpul nostru soţ, tată, tată-socru şi bunic "V Decese • Suntem alături de colegul Gelu Prodan în momentele grele pricinuite de dispariţia soţiei GABRIELA PRODAN. Slujba de înmormântare va fi oficiată, începând cu ora 12,00, astăzi, 13.10.2011, la Biserica Creştină Baptistă Sf. Treime. Înmormântarea Cimitir Sf. Lazăr Galaţi. (0129371/NC-341230) .L. viaţa liberă ALEXANDRU ION. Amintim că au trecut cinci ani. Dumnezeu să-i lumineze calea veşnică. Fam. Kiraly. (000237/NC341189) NEAGU ŞTEFAN. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Soţia Miruna şi copiii. (000242/NC-341193) Vasile Ghica [ - Nu ţii post? - Nu, pentru că eu sunt catolic, dar stomacul e protestant. ReŢETA zilei [ Agenda [ - Ce faci dacă soţul tău se tăvăleşte pe jos de durere? - Îl mai împuşc o dată. - Ce înseamnă să fii fericit la patru ani? - Să nu mai faci în pantaloni. - Dar la 85 de ani? - Păi, la fel. Păstrarea legumelor rădăcinoase proaspete Pentru păstrarea legumelor rădăcinoase se recomandă ca după cules acestea să fie lăsate să se zvinte fără să se scuture complet de pământ, care le protejează, menţinându-le proaspete. Ele se păstrează în pivniţă, în cămară sau în balcon, aşezate vertical în lăzi cu nisip uşor jilav. Se aşază distanţate puţin între ele, lăsându-le afară numai partea dinspre frunze. Din când în când se controlează şi se îndepărtează cele care se strică. Ţelina se păstrează cel mai bine tot în nisip. Sfecla poate fi păstrată şi în saci de nailon, desfăcuţi la gură pentru aerisire. V.P. Joi, 13 Octombrie 2011 din 12 octombrie 2011 Cernavodă - 130 cm - 14 cm Hârşova - 18 cm - 8 cm Brăila 67 cm - 2 cm GALAŢI Isaccea Tulcea 84 cm 63 cm 49 cm 18 + 1 cm staţ. + 1 cm viaţa liberă FilmelaTV www.viata‑libera.ro ProgramTV 13 octombrie 13 octombrie TVR 1 Scrisori din Iwo Jima (dramă război, SUA, 2006) ProCinema, ora 22,00 Cu: Ken Watanabe Titlu original: Letters from Iwo Jima Chiar în timp ce filma la “Steaguri pline de glorie”, actorul convertit magna cum laudae la regia de film, Clint Eastwood, s-a gândit că ar fi nu numai interesant, ci şi fair-play să vadă şi punctul de vedere al duşmanului. A găsit foarte multe scrisori trimise acasă de soldaţii şi ofiţerii de acolo. Şi, aproape din întâmplare, i-a venit ideea de a face un film în limba japoneză, unde duşmanul care trebuie omorât este american. Nisipuri albe (thriller, SUA, 1992) TV 1000, ora 21,00 Cu: Willem Dafoe, Mickey Rourke, Mary Elisabeth Mastrantonio Titlu original: White Sands 6:55 Imnul României 7:00 Telejurnal Matinal 8:00 România, zi de zi! 10:10 Furtună la palat (s, Coreea 2007) 11:25 Omul şi timpul (r) 12:40 Legendele palatului: Tărâmul dintre vânturi (r) 14:00 Telejurnal 14:45 Interes general (r) 15:30 Akzente (mag. cult.) (live) Emisiune în lb. germană 17:00 Telejurnal 17:30 Lozul cel mare (live) 18:25 Legendele palatului: Tărâmul dintre vânturi (Sud Cor., 2008, s. dramă) 20:00 Telejurnal 21:10 Judecă tu! (2010, em. info.) (live) Cu: Rodica Culcer 22:10 Documentarele TVR Exclusiv 23:20 Fără frontiere (talk show) 0:20 Creatori români la Berlin Fashion Week (r) 0:55 Agenţia Psych (SUA, 2006, s. poliţist) 1:45 ÎnTrecerea Anilor (r) 8:00 Hannah Montana (sez. 3) 9:35 La mustaţă (r) 10:50 Documentar 11:00 Confesiuni (2010, mag. de div.) (r) 12:00 Telejurnal (emisiune informativă) 12:30 Ora de business (r) 13:20 Iubiri dincolo de ecran (r) 14:00 Tribuna partidelor parlamentare 16:00 Cercul vieţii (r) (s, Germania 2004) 17:00 Confesiuni (live) 18:30 Singur pe lume (Fra.-It., 2000, dramă) 20:15 Iubiri dincolo de ecran (Marea Britanie, 2009) 20:25 Ora de business (live) 21:10 La mustaţă (2011, em. info.) Cu: Constantin Trofin Invitaţi: Grupul Distractis 22:00 Ora de ştiri 23:00 Cinema Dreaming (magazin cult.) 23:30 30 Rock (SUA, 2006, s. com.) 0:00 Battlestar Galactica (SUA-Angl., 2004, f. s., Antena 1 Prima TV Balanþã 22 septembrie ‑ 22 octombrie Concentrarea dvs. se risipeşte atunci când realizaţi că ceea ce faceţi nu este chiar atât de important pe cât v-aţi imaginat. Scorpion Sãgetãtor Vă place să priviţi evoluţia impresionantă a unei persoane. Aveţi de luat exemplu, în cel mai scurt timp cu putinţă. 22 noiembrie ‑ 21 decembrie Dovediţi că lipsa de răbdare nu ajută la consolidarea unei relaţii, lucru pe care de altfel, îl ştiaţi din experienţă. Capricorn 22 decembrie ‑ 19 ianuarie Nu puteţi să faceţi ceea ce v-aţi dori şi aşteptaţi un semnal pentru a putea să vă reîntoarceţi la preocupările dvs. obişnuite. Vãrsãtor 20 ianuarie ‑ 18 februarie Sunteţi hotărât/ă să puneţi punct unei colaborări, chiar dacă în momentul de faţă lucrurile par a decurge absolut normal. Peºti 19 februarie ‑ 20 martie Nu vă place să munciţi în plus, deşi instinctul vă spune că beneficiile vor apărea în curând. Nu este însă stilul dvs. Berbec 21 martie ‑ 20 aprilie 21 aprilie ‑ 21 mai Deşi v-aţi propus să fiţi demn/ă, nu puteţi rezista prea mult presiunii şi daţi totul pe faţă. Şi funcţionează. Taur Vă mulţumiţi cu ceea ce vi se dă, fără a pune prea multe întrebări în plus. Dvs. aveţi încă posibilitatea de a refuza ce nu vă place. Gemeni 22 mai ‑ 21 iunie Un şerif dintr-un obscur oraş din vestul Statelor Unite se trezeşte implicat într-o combinaţie criminală deosebit de periculoasă după ce descoperă cadavrul unui indian şi, asupra lui, 500.000 de dolari. Carnet cultural Expoziţii - Muzeul de Artă Vizuală - Salonul naţional de desen, expoziţia „Valori patrimoniale” (la parter) şi cele permanente. - Sala „Nicolae Mantu” a Galeriilor de Artă – expoziţia „Culori de apă” („Water colors”) – Nicolae Cărbunaru. Intrarea liberă. - Muzeul Judeţean de Istorie – „20 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Lituania”, „Situl Tirighina – Bărboşi, restituiri arheologice”; Casa Colecţiilor (Farmacia Ţinc) – expoziţiile „Mari personalităţi ale ştiinţei româneşti – Petru Poni şi Ştefan Procopiu”, Maksay, Smaranda Brăescu, Artă decorativă – sec. XIX-XX, Comisia Europeană a Dunării. Casa Cuza Vodă, „Mihail Kogălniceanu – repere ale unui stil de viaţă”. Casa Memorială „Costache Negri” (com. Costache Negri), Casa Memorială „H.P. Bengescu” (com. Iveşti), Casa Rurală „Ioan Avram Dunăreanu” (com. Suhurlui) - expoziţiile permanente. - Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – „Strategii de supravieţuire în lumea insectelor”, „Migraţia în lumea animală”, „Opreşte-te, clipă!” (fotografie, Cornel Pufan). Mai puteţi vedea Grădina Botanică, Acvariumul şi Observatorul astronomic. - Centrul Cultural „Dunărea de Jos” – expoziţia de fotografie „Jurnal de vacanţă”, de Paula Mihailopol. - Sediul “Vieţii libere” – Galeria „Umor la etaj”, „Galaţi Exerciţii pe arhitectură şi ape”, Florian Doru Crihană (expoziţie de pictură – tipărituri). Biblioteci - Biblioteca Judeţeană „V.A.Urechia” – program de la 9,00 la 20,00 pentru toate secţiile, cu excepţia Sălii de lectură pentru colecţii speciale (8,00 – 16,00). Biblioteca Franceză “Eugène Ionesco“ este închisă astăzi. Angela Ribinciuc AR Sunteţi foarte mulţumit/ă de faptul că ştiţi să preîntâmpinaţi lucrurile. Şi acum faceţi acelaşi lucru, cu maxim succes. Rac 22 iunie ‑ 22 iulie Nu ştiţi să vă stăpâniţi entuziasmul, iar reacţiile dvs. irită în aceeaşi măsură în care dvs. credeţi că sunteţi simpatic/ă. Leu 23 iulie ‑ 22 august Cineva reuşeşte să vă scoată din pepeni, dar cel mai bun lucru ar fi să vă abţineţi de la reproşuri. Dacă vă străduiţi, puteţi. Fecioarã 23 august ‑ 21 septembrie Complicaţiile nu încetează să apară în viaţa dvs., dar din fericire sunteţi genul care nu se poate descurca fără aşa ceva. Casandra 10:00 11:00 13:00 14:00 16:00 17:00 19:00 20:20 22:00 23:15 23:50 1:05 3:00 3:45 În gura presei (em. info.) Cu: Mircea Badea Câştigi în 60 de secunde (r) Cu: Dan Negru Observator (em. info.) Mireasă pentru fiul meu (2011, reality show) Observator (em. info.) Acces Direct (live) Cu: Simona Gherghe Observator (em. info.) Cu: Andreea Berecleanu *Sport*Meteo Next Top Model by Cătălin Botezatu (2011, emis. concurs) Narcisa: Iubiri nelegiuite (Rom., 2011, s. dramă) Observator (em. info.) Cu: Andrei Zaharescu *Sport*Meteo Un Show Păcătos (divertisment) (live) Cu: Dan Capatos Forţa de intervenţie (SUA-Hongk., 2000, acţ.) Observator (em. info.) (r) Acces Direct (r) Cu: Simona Gherghe 6:00 Cireaşa de pe tort (r) 7:00 Iubiri secrete (telenov.) (r) 8:00 În familie (Rom., 2002, s) 9:30 Întâlnirea inimilor (Ind., 2007, s. dramă) 10:30 Anchetă militară (SUA, 2003, s. poliţist) 11:30 F Pod, Podul lui Finţescu (2011, emisiune magazin) 14:00 Întâlnirea inimilor (Ind.,2007, s., drama) 15:00 În familie (Rom., 2002, s.) 16:00 Cireaşa de pe tort - redif. 17:00 Trăsniţii (2007, s. com.) 18:00 Focus 18 Cu: Cristina Ţopescu 19:00 Focus Sport 19:30 Cireaşa de pe tort (2008, reality show) Cu: Horia Vîrlan 20:30 Antidotul (Can., 2008, dramă) Partea a doua 22:15 Trăsniţii (2007, s. com.) 23:15 Focus Monden (2009, div.) 23:45 Anchetă militară (SUA, 2003, s. poliţist) 1:00 F Pod, Podul lui Finţescu (r) 2:00 Focus (r) HI VA 23 octombrie ‑ 21 noiembrie TVR 2 Bursa locurilor de muncã Persoanele interesate de ocuparea locurilor de muncă vacante şi de înregistrarea ofertei de locuri de muncă vacante sunt aşteptate la sediul AJOFM Galaţi, pe strada Domnească nr. 191 (Apollo) de luni până vineri, între orele 8,30-16,30. Detalii pe: galati@ajofm. anofm.ro LISTA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE 13.10.2011 Acoperitor metale; agent PRO TV 6:00 7:00 10:00 12:00 13:00 14:00 16:00 17:00 17:45 19:00 20:30 22:30 23:00 0:00 Happy Hour (r) Ştirile Pro TV (2009) Cu: Mihai Dedu şi Andreea Liptak *Ce se întâmplă, doctore? *Omul care aduce cartea Cum ţi-e scris (SUA, 1994, com. rom.) (r) Tânăr şi neliniştit (r) Ştirile Pro TV S-a regăsit compania a şaptea (Fra., 1975, răzb.-com.) Tânăr şi neliniştit (SUA, 1973, s. dramă) Ştirile Pro TV Cu: Monica Dascălu Happy Hour Cu: Cătălin Măruţă Ştirile Pro TV *Sport*Vremea Un gigolo de doi bani: Aventuri în Europa (SUA, 2005, com.) Ştirile Pro TV Fringe (SUA-Can., 2008, s. thrill.) Un gigolo de doi bani: Aventuri în Europa (r) "V din Viaþa carnet 13 octombrie Viaþa Horoscop S‑a întâmplat pe 13 octombrie .L. Cotele apelor Dunãrii " Glume Glume ProCinema 8:45 Echipa de urgenţă (Ceh., 2005, s.) 10:00 Zoom în 10 10:15 Echipa de urgenţă (Ceh., 2005, s.) 11:45 ACASĂ în bucătărie (r) 12:45 Happy Hour - Redifuzare Cu: Cătălin Măruţă 15:00 Zoom în 10 (divertisment) 16:45 Căsuţa de Crăciun (SUA-Can., 2008, f. fam.) 19:00 La Bloc (2003, s. com.) 20:00 Supernatural: Aventuri în lumea întunericului (SUA, 2005, s.f. de acţ.) 21:00 Seinfeld (SUA, 1990, s.) 22:00 Filmul de 10: Scrisori din Iwo Jima (SUA, 2006, dr. răzb.) 1:00 South Park (SUA, 1997, s. anim.) 1:30 Prietenie pe muchie de cuţit (SUA, 2003, s) 2:15 Scrisori din Iwo Jima (SUA, 2006, dr. răzb.) (r) Acasã TV 8:15 10:45 11:15 12:30 12:45 13:45 14:15 15:30 16:30 17:30 18:30 19:30 20:30 22:00 22:30 23:30 0:45 1:45 2:45 Cealaltă faţă a Analiei (SUA, 2008, s., dramă) Teleshopping (recl.) Dona Barbara (Col.-SUA, 2008, s) Teleshopping (recl.) Legământul (Mex.-SUA, 2008, s) Teleshopping (recl.) Clase 406 (Mex.,2002, com.) Amor real (Mex., 2003, s) Poveştiri adevărate Inimă sălbatică (Mex., 2009, s.) Sub cerul în flăcări (Mex., 2011, s. dramă) Stăpâna (mex., 2010, s) Triumful dragostei (Mex., 2010, s. dramă) Poveştiri de noapte Jocul seducţiei (SUA, 2010, s) Lacrimi de iubire (Rom., 2005, s) (r) Clase 406 (Mex., 2002, s. com.) (r) Poveştiri adevărate (r) Doamne de poveste HBO TVR Cultural 7:00 9:30 10:00 11:00 12:00 12:55 14:00 15:00 16:15 16:45 17:20 18:50 19:00 20:00 22:10 0:00 1:10 Jurnalul cultural (r) Ca la carte (r) Spectacolul lumii (r) Văzut de Ioan Grigorescu Profesioniştii... Prezintă: Eugenia Vodă Agop Cârmîzian (r) Jurnalul cultural (r) Filler Campania Premiile TVR Cultural Master Classes Mariana Nicolesco 2011 (r) Jurnalul cultural Euromaxx Highlights Minorităţi (r) Campanie Premiile TVR Cultural (r) Capodopere din Galeria de Artă Modernă Românească (r) Concertele TVR Cultural Înapoi la argument artMakers Teatrul de buzunar Spectacol de operă: Orfeu De: Claudio Monteverdi (r) 4:10 6:00 7:40 9:15 10:30 11:55 13:10 14:45 16:30 18:25 20:00 20:55 23:10 0:10 1:50 Bună! Ce faci? (coprod., 2010, com.) Întâlnire cu surprize (SUA, 2010, acţ. com.) Casa Buddenbrook (Ger., 2008, dramă) (p.I) Trupul meu e un templu (Ceh., 2010, f. doc.) Cardiofitness (It., 2007, com.) Liga dreptăţii: Criză pe cele două Pământuri (SUA, 2010, f. anim.) Brigada pestriţă (SUA, 2010, com. ) Medalia de onoare (coprod., 2009, dramă) Misiune pe Marte (SUA, 2000, f. SF de act.) Casa Buddenbrook (Ger., 2008, dramă) Iubiţi (Pol., 2009, f. doc.) Din Raiul meu (coprod., 2009, dramă) True Blood (SUA, 2008, s) Ninja asasin (SUA-Ger., 2009, acţ.) Verso (coprod., 2009, polit.) Agenþia Judeþeanã pentru Ocuparea Forþei de Muncã Galaþi Str. Domneascã nr. 191, Galaþi; Tel.: 0236/412262; fax: 0236/415151; e‑mail: [email protected]. de pază intervenţie şi ordine; agent imobiliar; agent vânzări; confecţioner - asamblor articole din textile; consultant tehnic în producţia de cereale, plante tehnice şi furaje (cunoştinţe limba spaniolă şi engleză), ciontolitor tranşator carne; decapator; hamal (cunoştinţe limba engleză şi hindu), inginer mecanic; inginer producţie; manipulant mărfuri; lăcătuş mecanic; lucrător calificat în floricultură, lăcătuş conf. metalice; lucrător comercial; macaragiu; presator metale la rece, sudor cu arc electric cu electrod fuzibil în mediu protector (cunoştinţe limba ucraineană şi italiană); sudor manual cu flacăra de gaze; sudor electric; sudor; şofer, tehnician catv., vânzător. Locuri de muncă în străinătate prin reţeaua EURES, oferite la nivel naţional: DANEMARCA: 25 posturi stagiar-lucrător calificat în ferme (creştere animale, sere, cultivare legume/fructe). ITALIA: 4 posturi medic recuperare medicină fizică sau medic neurolog; AUSTRIA: 7 posturi drujbist; LITUANIA – 1 post inginer constructor-şef de şantier; 1 post inginer în domeniul energetic; GERMANIA: 1 post inginer - specialitate toleranţă distrugere; 1 post inginer proiectare aerostructuri; 1 post manager senior validare STRESS (Airbus); 1 post senior inginer STRESS; 1 post şef echipă STRESS. MALTA: 1 post manager de restaurant; 1 post personal de aşteptare în restaurant. Detalii pe: www. eures.anofm.ro. Virgil Guruianu 1781 - Prin “Edictul de Toleranţă” se acordă românilor ortodocşi din Transilvania dreptul de a-şi deschide şcoli şi biserici. 1783 - A fost fondată Academia Imperială Rusă. 1821 - Se naşte RUDOLF VIRCHOW (m. 1902), medic german, fondatorul patologiei celulare. 1843 - Se naşte ŞTEFAN G. VÂRGOLICI (m. 1897), critic literar, traducător, publicist, membru al Academiei Române. 1858 - Se naşte TAKE IONESCU (m. 1922), om politic, fost ministru în diferite cabinete, ziarist - cu o intensă activitate în ţară şi corespondent al ziarului londonez “The Times”. 1884 [ Se naşte VASILE VOICULESCU (m. 1963), poet, dramaturg, prozator, membru, post-mortem, al Academiei Române. [ Greenwich a fost stabilit (la Conferinţa de la Washington) ca meridian universal pentru calculaţia timpului (ziua începe la 12 noaptea şi durează 24 ore). 1885 - Se naşte AL. PETROFF (m. 1940), poet. 1887 - Încetează din viaţă CONSTANTIN LECCA (n. 1807), pictor. 1898 - Se naşte G.M. ZAMFIRESCU (m. 1939), prozator, dramaturg, eseist. 1902 - Se naşte ŞTEFAN ODOBLEJA (m. 1978), medic, unul dintre fondatorii ciberneticii şi creatorul psihociberneticii; membru, post-mortem, al Academiei Române. 1904 - Se naşte EUGEN H. RĂDULESCU (m. 1993), inginer agronom, membru al Academiei Române. 1905 - Încetează din viaţă HENRY IRVING (n.1838), actor britanic şi director de teatru, primul om de teatru înnobilat “sir” (în 1895). 1907 – Se naşte YVES ALLEGRET (m. 1987), regizor francez. 1911 - Se naşte la Smulţi, jud. Galaţi, TEODOR AL. MUNTEANU (m.1988), poet. 1921 - Se naşte YVES MONTAND (m. 1991), actor, cântăreţ francez. 1923 – Ankara a fost stabilită drept capitală a Turciei. 1925 - Se naşte MARGARET THATCHER, om politic, lider al Partidului Conservator (19751990), prima femeie prim-ministru al Marii Britanii (19771990). Titlul nobiliar de “lady” i se atribuie în iunie 1992. 1934 [ Se naşte PAMFIL PANDURU, actor de teatru şi film. [ Se naşte NANA MOUSKOURI, cântăreaţă din Grecia. 1952 [ Se inaugurează, la New York, sediul ONU, clădire cu 39 de etaje (piatra de temelie a fost aşezată la 24 octombrie 1949). [ Încetează din viaţă GASTON BATY (n. 1885), regizor, dramaturg francez. 1953 [ Se naşte GELLU DORIAN, poet, publicist, laureat cu mai multe premii. A publicat şi proză, teatru. [ Samuel Bango, din New York, SUA, a patentat prima alarmă electronică, pentru a proteja locuinţele de spărgători. 1954 - Se naşte ALEXANDRU ANDRIEŞ, solist vocal, chitarist, compozitor. 1974 - Încetează din viaţă (la Tel Aviv, Israel) REUVEN RUBIN (ZELICOVICI) (n. 1893, la Galaţi), pictor. 1986 - Încetează din viaţă GEORGE APOSTU (n. 1934), sculptor, laureat cu Premiul “Ion Andreescu” al Academiei Române (1966). 1987 - Încetează din viaţă WALTER HOOSER BRATTAIN (n. 1902), fizician american, supranumit “părintele tranzistorului”, laureat cu Premiul Nobel pentru Fizică (1956). 1989 - Încetează din viaţă CESARE ZAVATTINI (n. 1902), scriitor italian. 2001 - Are loc, la Bucureşti, primul Festival de Internet din România („Internetic”). 2008 – P.S. Casian sfinţeşte Aşezământul Filantropic „Sf. Vasile cel Mare” din Galaţi. Cinematografie Un român, dublură în ”Cei trei muschetari 3D” TVmania [ Magazin Cascadorul român Valentin Vasilescu a fost dublura actorului Matthew Macfadyen, care îl interpretează pe Athos în producţia “Cei trei muschetari 3D”, ce va avea premiera mâine pe marile ecrane româneşti. M.Z. (Mediafax) Elena Parapiru Joi, 13 Octombrie 2011 Când slăbeşte Nicoleta Luciu? " 19 viaţa liberă În anul 1858 a publicat opera sa de căpătâi: „Patologia celulară pe baza teoriei fiziologice şi pa‑ tologice a ţesuturilor”, lucrare care l-a făcut celebru în lumea medicală. Rudolf Virchow s-a străduit să reunească medicina clinică cu fiziologia şi cu anato‑ mia patologică, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi creatori ai medicinei moderne. Celebrul său dicton „Orice celulă provine din altă celulă” a modifi‑ cat radical gândirea medicală în direcţia unui nou concept şi anu‑ me considerarea apariţiei bolilor drept consecinţă a tulburărilor în structura şi funcţionarea ce‑ lulelor organismului. A avut, de asemenea, contribuţii în diferite ramuri ale antropologiei, etno‑ logiei şi arheologiei. Împreună cu etnologul Adolf Bastin a în‑ fiinţat, în anul 1869, Societatea Antropologică din Berlin, iar în anul 1870, Societatea Germană de Antropologie, Etnologie şi Soluţiile jocurilor apărute în ziarul de ieri: BUCURIILE TOAMNEI 1 4 2 8 3 9 7 5 6 8 3 5 7 4 6 1 9 2 2 5 8 3 9 1 6 7 4 7 1 3 4 6 2 9 8 5 9 6 4 5 8 7 2 1 3 4 2 1 9 5 3 8 6 7 2 9 8 3 1 5 7 4 6 7 4 3 2 6 8 1 9 5 Lumea pe web 4 5 9 8 2 3 6 7 1 8 2 7 1 5 6 4 3 9 1 3 6 9 4 7 8 5 2 6 1 4 5 3 2 9 8 7 9 7 5 4 8 1 2 6 3 Jobs vinde şi după moarte 3 8 2 6 7 9 5 1 4 Elena Parapiru Sudoku Înscrieţi în că‑ suţele libere din cele nouă casete numere de la 1 la 9 fără a se repeta, astfel încât suma totală pentru fie‑ care casetă în par‑ te să fie 45 şi, de asemenea, suma pentru fiecare li‑ nie sau coloană să fie tot 45. 4 3 7 1 4 2 2 7 8 1 1 6 2 2 4 5 3 9 65 1 9 6 7 4 3 6 3 4 Îşi cată de drum Rostit la îndoială 8 7 5 8 6 2 7 3 9 9 9 3 4 1 6 5 8 4 2 3 8 1 6 7 7 … Rămasă în urmă Abandonat Gh. Gurău 4 7 8 3 Bucată literară … Pătrat deformat C 2 7 3 5 6 4 Despot Mecanici la lucru Ţine minte A Meteo Afacerist cu bani Acţiune de escaladare . . omenzi pe mazon com Biografia oficială a lui Steve Jobs va ieşi pe piaţă pe data de 24 octombrie, mai repede decât era prevăzut iniţial, din cauza morţii cofondatorului Apple, scrie Guardian.co.uk. Biografia autorizată a lui Steve Jobs este scrisă de Walter Isaacson, fost director general la revista „Time”. Numărul mare de comenzi de pe Amazon.com fac deja din carte una dintre cele mai bine vândute din toate timpurile. Iniţial, cartea ar fi trebuit să iasă pe piaţă pe data de 21 noiembrie. Cartea costă 18 dolari în versiunea clasică şi 14 dolari în versiunea electronică. Isaacson a povestit cum Jobs, cu dureri mari şi prea slab pentru a mai urca scările, cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, i-a transmis că doreşte ca, în viitor, copiii lui să ştie de ce nu a stat întotdeauna alături de ei. „Vreau ca cei mici să mă cunoască”, l-a citat Isaacson pe Jobs, la ultima lor întrevedere, acasă la Jobs, în Palo Alto, California. „Nu am fost tot timpul alături de ei şi vreau să înţeleagă de ce”, a mai spus Steve Jobs. Cofondatorul Apple era căsătorit, din 1991, cu Laurene Powell, cu care a avut trei copii - un băiat şi două fiice, Reed (în vârstă de 20 de ani), Erin (16 ani) şi Eve (13 ani). Jobs mai avea însă o fată dintr-o relaţie anterioară cu Chrisann Brennan, Lisa Brennan-Jobs, în vârstă de 33 de ani. Autorul biografiei a mai spus că l-a vizitat pe Jobs ultima oară în urmă cu câteva săptămâni şi l-a găsit ghemuit într-un dormitor de la subsol. Era prea slăbit să meargă pe scări, „însă mintea lui era încă vie, avea umor”. Jobs a murit miercuri la vârsta de 56 de ani, din cauza unei forme rare de cancer pancreatic. (wall-street.ro) România Sud‑Est 20 septembrie Galaţi: Soarele ‑ răsare: 7:18 am ‑ apune: 6:26 pm Un fel de gaură Aci s-a întors! Merg cu capra Loc de odihnă Acolo, pe margini! Şi unul, şi altul Niciodată! Reîncarnare Cu nasul pe sus Cel ce nu a plecat Aflate la un loc Vlad Ungureanu Ridicat la cizmă O grămadă de paie Brăila: Soarele ‑ răsare: 7:18 am ‑ apune: 6:26 pm Galaţi 6*/15* Brăila 6*/15* Braşov 1*/11* … Mare la ţară Predate la preşedinte! Duşi cu capul Angajaţi la moară viaþa [ liberã Cristina COCU Director general Anca SPÂNU Redactor şef Dan Cătălin PREDESCU Editor coordonator eveniment Marius Ţuca Editor coordonator print Tudor Neacşu Editor coordonator on-line Vreme instabilă Litoral 7*/16* Prinse în raţie! Undeva, în faţă! Ros cu timpul Maici! Împăcare cu gândul ondat F1989 Bucureşti 6*/16* Membri Fondatori Radu MACOVEI Grigore LAZAROVICI Katia NANU Vremea va fi instabilă astăzi, mai rece decât ieri, ploioasă dimineaţa şi cu un soare timid în cursul după-amiezii. Maxima zilei va fi de 15°C, iar minima nopţii de 6°C. Presiunea atmosferică este de 752 mm coloană de mercur, în creştere, iar umidita‑ tea de 70 la sută. Vântul suflă moderat, din nord şi nord-vest, cu viteze de până la 20 km/h. Va fi tot mai rece în zilele următoare, dar cerul va rămâne predominant senin. Temperatura maximă va scădea spre sfârşitul săptămânii până la 11°C, iar nopţile vor fi reci, cu minime de 2°C. (informaţii preluate din surse online) R Trustul de presă „Dunărea de Jos“ ® REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Galaţi, str. Domneascã nr. 68 / SECRETARIAT tel. 0236/460620, fax 0236/471028 / BIROU COORDONATORI tel: 0372/363643 / POLITIC, NEWS-DESK tel. 0372/363625 / ECONOMIC, EVENIMENT, SOCIAL tel. +0372/363631, 0372/363633 / SPORT tel. 0236/411644 / TEHNO tel. 0372/363626 / PUBLICITATE tel. 0236/460719, fax 0236/460875 / MICA PUBLICITATE tel. 0236/463664 / DIFUZARE tel. 0236/460395 R [ ECONOMIC / Ovidiu Amãlinei, Cristinel Luca, Rodica Mişcalencu [ EVENIMENT / Ştefan DIMITRIU, Maria fabian, Teodora Miron, Elena Parapiru [ SOCIAL / Roxana Artene Penciu, Remus Basalic, Cristina Carp (C.M.), Victor Cilincã, mihaela Gîdei, Gabriel Kolbay, Angela RIBINCIUC, Maria STANCIU [ POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE / Maria MĂNDIŢĂ, Anca Melinte [ SPORT / Dănuţ Lungu, Marian Căpăţînă [ NEWS-DESK / Marius CHIRILIUC, Monica Zanet, Marian Miron [ FOTO / Bogdan Codrescu, Sorin Panã [ SECRETARIAT DE REDACŢIE/ Gheorghe ARSENIE, Vasile Caburgan [ Redactori colaboratori / Alina Comşa Durbacã, Virgil Guruianu, Dan Plăeşu, Ion Trif Pleşa, Ion Zimbru [ DEPARTAMENT CALCULATOARE / Camelia LUPU, Adrian BARBU, Andra AMĂLINEI, Dan CABURGAN, Lili CRÃCIUN, Mihaela MINEA, Constantin Popa, Tiberiana PRISACARIU, Carmen ROPOTAN, Luminiţa CHIRILÃ, Vasilica PRODAN, Camelia NEDELCU, Elena Arghir, Dana AXENTE, Cristina CHIPER, Ramona COTÂRLEŢ ‑ Echipamente livrate de ROMLOTUS [ DIRECTOR DEZVOLTARE-PROMOVARE / Mioara MĂNĂILĂ [ DIRECTOR VÂNZĂRI PUBLICITATE / Laurian POPA Pãnuţ HAGHIAC, Nicuşor CRÃCIUN, Nãstase VÂRLAN, Silviu PĂDURARU, Cătălin BOGHIAN, Vasile STAVĂR, Marius CĂLMUC, Mihai PĂTRAŞCU Unica tipografie din zona Galaţi ‑ Vrancea ‑ Brãila, care tipãreşte un ziar cotidian, la calitate de nivel naţional! 0236/413111 Copierea oricãror elemente grafice ale acestei publicaţii va fi sancţionatã prin lege auditat de Biroul Român de Audit al Tirajelor membru al Biroului Internaţional de Audit al Tirajelor Echipa de serviciu: Secretar de redacţie: Vasile Caburgan; Corectura: Dana Axente, Cristina Chiper. Cap limpede: Teodora Miron. 6 7 9 1 2 5 4 3 8 ORIZONTAL: M, P, T, PARAPET, SOSONI, R, LACTATE, NETA, ARMA, PACT, AA, M, ZAR, CAM, CA, RAC, TAMAN, CATARE, USI, TOPI, ASCA, HORA, ORTAC, RITMAT, TI. SUDOKU: 5 3 5 8 9 6 7 6 1 6 2 7 1 7 9 4 8 4 3 5 3 2 4 2 9 1 8 Celebrul căţărător urban Alain Robert, supranumit “Spiderman”, vine la Bucureşti, unde va escalada clădirea hotelului Intercontinental, fără a folosi sisteme de securitate. Evenimentul va avea loc mâine, de la ora 14.00. Alain Robert (născut Robert Alain Philippe, pe 7 august 1962) este un celebru căţărător, pe stânci şi clădiri, din Franţa. Robert este cunoscut pentru escaladarea zgârie-norilor din toată lumea, dar şi a unor edificii ca turnul Eiffel şi turnul Montparnasse din Paris şi Opera de la Sydney. În total, a escaladat 85 de structuri gigantice din toată lumea, pe cele mai multe cu mâinile goale şi în pantofi de căţărat. M.Z. (Mediafax) marcă înregistrată Farmacii non‑stop: Hygeia (vizavi de Spitalul Judeţean) ‑ 0236/473013 Preistorie. Virchow s-a implicat şi în poli‑ tică, unde a reprezentat un punct de vedere liberal, fiind unul dintre întemeietorii Partidului Progresist, deputat în Consiliul Comunal al oraşului Berlin (18611902) şi în Camera Deputaţilor din Prusia (ulterior Deutscher Reichstag). A fost un oponent al politicii cancelarului Bismarck, a luptat pentru reducerea cheltu‑ ielilor militare, pentru rezolvarea conflictelor prin tratative şi pen‑ tru crearea unor State Unite ale Europei. Deviza sa era „Libertate, educaţie şi prosperitate”. S-a stins din viaţă la 5 septem‑ brie 1902. V. G. "V Medicul german Rudolf Virchow (n. 13 octombrie 1821) absolvă cursurile Gimnaziului din Koslin şi, în anul 1840, începe stu‑ diul medicinei la Universitatea din Berlin, ca bursier al Academiei Militare „Pepiniere”. Şi-a luat doc‑ toratul în anul 1843 şi a început să lucreze ca asistent la Spitalul „Charite” din Berlin. În anul 1847, a fost numit profesor de fiziologie la Universitatea din Berlin; în anul 1849 este numit profesor de ana‑ tomie patologică la Universitatea din Wurzburg, unde funcţionea‑ ză până în anul 1856, când este rechemat la Berlin şi numit profe‑ sor şi director al nou-înfiinţatului Institut de Patologie din cadrul Universităţii Berlin. Îşi reia şi acti‑ vitatea la Spitalul „Charite”, unde va lucra până la sfârşitul vieţii. Aici a dezvoltat colecţia de pre‑ parate anatomo-patologice şi, în anul1899, a inaugurat Muzeul de Patologie (devenit, ulterior, Muzeul de Istorie a Medicinei). .L. (1821-1902) ISSN 1221‑4914 Spitale De Urgenţă ‑ 0236/301111, 0236/301112, 0750/121111, 0750/121112 Municipal nr.1 ‑ 0236/479401 Boli Infecţioase ‑ 0236/334022, 0236/334032 De Copii ‑ 0236/469849, 0236/320406 Militar ‑ 0236/423983 TBC ‑ 0236/460712 CFR ‑ 0236/460795 Interne ‑ 0236/475768 Maternitatea Municipală ‑ 0236/413131 „Spiderman” vine şi la Bucureşti Rudolf Virchow AR Deranjamente ‑ intervenţii: APATERM: dispecerat ‑ 0236/311018, 0236/473100/120; relaţii cu publicul ‑ 0236/473151; APA-CANAL: dispecerat ‑ 0236/463294, 0236/473380; DISTRIGAZ SUD (Sucursala Galaţi) - 0236/9281 ELECTRICA (Galaţi) ‑ 929 (număr unic cu apel gratuit pentru toţi clienţii indiferent de zona de reşedinţă) Fondatorul patologiei celulare: COTIDIAN INDEPENDENT® Dispecerat Urgenţe ‑ 112 Ambulanţă non‑stop (VITAL MED) ‑ 0236/462222 Pompieri ‑ 981; ‑ 0236/460441 Centrala Inspectoratului Judeţean de Poliţie ‑ 0236/407000 Poliţia Transporturi ‑ 0236/418460 Secţia 1 de Poliţie ‑ 0236/419966 Secţia 2 de Poliţie ‑ 0236/460854 Secţia 3 de Poliţie ‑ 0236/413400 Secţia 4 de Poliţie ‑ 0236/468490 Secţia 5 de Poliţie ‑ 0236/416945 Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră ‑ 959 Centrul de prevenire şi consiliere antidrog ‑ 934; ‑ 0236/461800 Jandarmi ‑ 956 Poliţia comunitară ‑ 0236/316000; 0236/314000 Prefectură ‑ 0236/312100 Consiliul Judeţului ‑ 0236/411099 Primărie ‑ 0236/307799 Protecţia civilă ‑ 982; 0236/411456; fax ‑ 0236/413219 Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Galaţi ‑ tel. verde: 0800828674 ‑ 0236/477900; fax: 0236/325530 Garda de Mediu - tel.: 0236/311333 - fax: 0236/413170 S.C. ECOSAL PREST S.A. ‑ 0236/312282 Informaţii CFR ‑ 0236/460643 Rezervare bilete tren ‑ 0236/496000 Agenţia CFR ‑ 0236/472420 Autogara ‑ 0236/412683 Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului 0236/413929; 0236/460355. Vrea să escaladeze Intercontinentalul HI VA Telefoane Utile Oameni de seamă Jocuri de copii Viaþa caleidoscop www.viata‑libera.ro [ Cel mai probabil, o să slăbească atunci când va dori ea. Nu când o să vrea televiziunile sau presa de scandal. Nu că indivizii nu ar fi mai ne‑ buni decât un pălărier interpretat de Johnny Depp: „Uitaţi cum arată Nicoleta la o săptămână de la naştere”. Ei, oare cum arată? Faptul că are trei bebeluşi dintr-un foc, pe care i-a dus, bia‑ ta de ea, până în luna a noua – în general sarci‑ nile gemelare (nu cu tri‑ pleţi, ca în cazul ei) abia ajung în luna a şaptea – faptul, aşadar, că este o mamă perfectă, îi lasă indiferenţi de mondenii Bucureştiului. Mai are Nicoleta ţesut adipos? I se vede celulita? Mai are faţa umflată? Ah, alăp‑ tează, ce nasol, înseamnă că nu slăbeşte… Ok, sun‑ tem o societate idioată, în care priorităţile încep cu numărarea caloriilor şi se termină cu provoca‑ rea vomei, ca să ne vină bine rochiile de seară, dar de aici şi până a pune presiune pe o mamă să o facă de modela când ea e puţin reţinută cu cei trei-patru copii, înseam‑ nă că ne transformăm în nişte giboni constipaţi. Bine că măcar fosta Miss România le dă clasă găi‑ nilor din jurul său, femeia declarându-se răspicat preocupată exclusiv de bebeluşii ei. Mda, se amână următoarea reve‑ nire spectaculoasă. Hai să schimbăm postul, că asta arată ca noi şi e ne‑ simţită, auzi la ea, nu ţine regim, pfuuu, la banii ei. [ Dacă una e lăuză, cealaltă poate e gravi‑ dă. Toţi reporterii bucu‑ reşteni au înnebunit că poate Monica Gabor face copilul No 2. De ce – nu e clar. N-au mai văzut com‑ binaţia Buzău-China? Tot ce se poate, dar dacă mănâncă cu lingura şi-şi pune geanta în cap, si‑ gur este de-al nostru şi iubeşte miniaturile. Nr. 39 Joi [ Observator Joi, 13 Octombrie 2011 20 viaţa liberă ‑NAPOI Cristina Tcacenco, de la Galaţi Roxana Artene Penciu Tragedia Şi nu mă mai opresc din strigare Ion Zimbru [email protected] În fiecare dimineaţă de duminică mama taie o pasăre găină. - Să mai schimbăm gustul la mâncare! - zice nevasta lui tata. E cald. Căldură de iunie/iulie. Căldură curată, nu mizerabilă, ca acum. De regulă, în astă zi de hodină creştină nu merg cu vaca la păscut, mânca-o-ar lupul de creatură dreptunghiulară!. Îi aduce tata iarbă acasă, ca să mai fiu şi eu liber şi să mă joc, să mă duc la biblioteca lui Costică Boza din Rădeşti, mânca-le-ar focul de cărţi! Dacă nu mă duc, iau “pasul şi lovitura”, cum promite mama şi cum sigur se ţine de cuvânt. Am mai păţit-o eu şi din alte pricini, d-apoi din pricina cititului, ehei! Vin de la bibliotecă şi pun cărţile în valiza-birou. Caut praştia şi arcul, briceagul-peşte adus de tata de la Bereşti. Mă pregătesc de joacă, adică. Dinspre sobă vine miros de borş, rasol şi friptură de găină. Dau să plec, mai ales că mă aşteaptă băieţii pe drum. - E gata mâncarea, numai să fac mămăligă, stai să stăm la masă întâi şi după aia pleci! - zice mama…şi îmi ia armele/recuzita, nu cumva să dispar fără voia sa. Mă supăr hodoronc-tronc. Mă supăr tare. Mă hotărăsc să protestez, adică să nu mănânc, să intru în greva foamei, cum auzeam că se procedează când nu-ţi convine ceva. Mă întind pe pământul din ogradă, cu ochii în soare, departe de umbră. Se aude cum fratele şi surorile şi părinţii se aşează la masă. Mama mă strigă să merg la mâncare. Nu mă duc. Mă mai strigă o dată şi-mi spune că-i pentru ultima dată. Şi iar nu mă duc. Trece vremea. Doamne, de m-ar mai striga o dată, chiar că mă duc! - gândesc. Şi mi-i foame de lup. Şi nu mă mai cheamă. Se aude cum se termină prânzul, cum se duc firimiturile şi oasele la păsări şi la câini. Am gândit că trebuia să te mai chem o dată, dar te-am lăsat s-o faci pe deşteptul; cred că ţi s-a suit mintea la cap, da? - zice mama… şi trece pe lângă mine, parcă îşi caută o umbră să-şi hodinească oasele ostenite şi sufletul greu… O strig la masă şi nu vine. O mai strig o dată şi iar nu vine. Nu-mi vine să cred. Parcă mă sperie această osteneală. Şi nu mă mai opresc din strigare. AR Salonul Literar „Axis Libri“ se desfăşoară astăzi, începând cu ora 17:00 la Biblioteca „V.A. Urechia“. La această întâlnire se vor lansa nu mai puţin de cinci volume: „În ghearele râsului” şi „Rezervaţie gri” ambele de proză ultrascurtă ale autorului Vasile Ghica (Editura Axis Libri, Galaţi, 2011), „Vinovatele meandre” (Editura Junimea, Iaşi, 2011), de Dan Plăeşu, „Gânduri printre rânduri” (Editura Sinteze, Galaţi, 2011) şi „Scriitorul de culoare” (Editura Alma Print, Bucureşti, 2011) ambele aparţinând lui Gheorghe Gurău. Moderator va fi, ca de obicei, profesorul Theodor Parapiru. R. A. P. 39 10 - 15 octombrie 2011 la concursuri internaţionale: Miss Global Beauty Queen – China, locul al III-lea prin Ana Veleşco, Continental Title Europa, locul al III-lea obţinut de Anamaria Istrate şi locul al IV-lea la Miss Adriatico , Italia câştigat de Cristina Ciupitu. Casa de Cultura a Studentilor Galaţi împlineşte 50 de ani şi în cadrul manifestărilor dedicate acestei sărbători se înscrie şi prima ediţie a în perioada 04-06 noiembrie 2011 Festivalului Naţional Studenţesc de Moda „Extravagance”, la care participă trupe de modele ce activează în casele de cultură studenţeşti din toată ţara. HI VA Astăzi, la „Axis libri” Cinci cărţi dintr-un foc ristina Tcacenco, model al agenţiei “aQua models” de la Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi, a obţinut locul al III-lea la secţiunea « Best Body Award » din cadrul competiţiei mondiale “Miss Bikini International”, care a avut loc în localitatea Qingdao, China, în perioada 14 septembrie - 2 octombrie 2011. Premiul obţinut de Cristina Tcacenco vine ca o reconfirmare a suceesului pentru agenţia “aQua Models” înfiinţată în 1995. În ultimii ani fetele şcolite în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor au obţinut rezultate Divina Trupa Teatrului „Gulliver” a fost invitată să participe la două dintre cele mai reprezentative festivaluri de marionete: unul la Iaşi şi altul la Alba Iulia. „Niciunul dintre ele nu are caracter competiţional, dar faptul că eşti invitat să participi înseamnă că te afli printre instituţiile de valoare din ţară. M-a bucurat să văd că publicul din cele două mari oraşe ne ştie şi ne aşteaptă cu interes. Am fost aplaudaţi, am primit flori. Iar la Iaşi a fost o adevărată cinste să jucăm într-o sală plină cu 500 de copii”, ne-a povestit directorul Stelian Stancu. R. A. P. [email protected] C Dănuţ Lungu [ Naţionala de fotbal a jucat marţi seară în Albania, iar meciul nu s-a transmis la televizor. Consider că a fost cea mai bună decizie „ever”, de la inventarea lămpii PL 500. Ce naiba să vezi la o formaţie care irosise deja calificarea? Decât Cociş şi Bănel, mai bine „Cireaşa de pe tort”, „Dansez pentru tine” sau „Trădaţi în dragoste”. [ Se minunează colegii de breaslă c-a mai ieşit la iveală un incult din Guvernul Boc, că n-am competenţele necesare de a-l face analfabet. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, ne-a servit două ca să ne simţim bine: „Este impetuos necesar” şi propoziţia simplă de clasa întâi „Antonescu ignorează”. Domnilor, acest domn Gicu e şef peste cifre, el trebuie să ştie adunarea 1+1. În anumite medii, adunarea e sinonimă cu averea, dar nu ne plac răutăţile gratuite. [ I-am zis incult Ialomiţianului? Nu, e ignorezant. Ehei, azi o prostioară, mâine o gogoriţă şi, impetuos, Guvernarea trecea… [ Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, a primit şapte ani de osândă în spatele gratiilor. Ţinând cont de colăcelul din păr, presupun că mai are nevoie doar de chifteluţe. [ Bă, la alţii se poate, pe cuvânt de onoare! Fără circ mediatic, mascaţi, cătuşe cu cristale Swarovski, mandat de 29 de zile. Nu, tată, direct şapte ani, ca pentru viol. La noi arestările se fac în funcţie de zodie şi de zi. Dacă te încalţă vinerea, stai sigur peste weekend la răcoare, dar dacă te ia lunea sau marţea îţi poţi face plan pentru sfârşitul de săptămână. [ La ucraineni se pune întrebarea dacă ai cei şapte ani deacasă. Dacă nu, îţi faci rost de ei în pârnaie. [ Senatorii din Comisia juridică au respins proiectul de lege care prevedea castrarea chimică a pedofililor condamnaţi cu circumstanţe agravante. Înseamnă că le plac mititeii, altă explicaţie nu există. Cică să nu-ţi sară muştarul… [ Pentru nişte băieţi de mai sus, am o veste aşa şi-aşa: gonoreea devine incurabilă. Ziceam şi eu aşa, nu trebuie să fiu luat în seamă. [ Peste 300 de copii din şcolile hunedorene au păduchi şi râie. Naşpa e că râia se ţine exact ca râia de micile odrasle. "V pe Viaþa scurt Pe podium la Miss Bikini International „Gulliver” în turneu festivalier „Motanul încălţat”, aplaudat la Alba şi Iaşi Ignorezantul de la Finanţe .L. www.viata‑libera.ro PE REPEDE pe săptămână! Premiile se revendică până la data următoarei extrageri. Nume:_____________ Prenume:_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Ocupaţie:_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ Adresă______________ ___________________ ___________________ Telefon:_____________ BI/CI:_______________ " Talon valabil pe perioada 10 - 15 octombrie 2011
Documentos relacionados
ford fiesta an fab 2008 1,4 tdci taxa o
- computer bord - radio cd mp3 - scaun sofer reglabil - pe inalitime - acte la zi valabile - TAXA PLATITA - Si nerecuperata - posed Adeverinta A.N.F - stare inpecabila - pret 3200 euro negociabil ;
Leia mais